sâmbătă, februarie 24, 2024
ȘTIRILimba română, siluită chiar de autoritățile care ar trebui s-o protejeze: Două...

Limba română, siluită chiar de autoritățile care ar trebui s-o protejeze: Două din trei târguri de Crăciun organizate de Primăriile din București sunt denumite exclusiv în engleză

Târgurile de Crăciun organizate de primăriile de sector din București poartă, cu o singură, excepție, doar denumiri în limba engleză.

Este vorba despre „West Side Christmas Market”, organizat de Primăria Sectorului 6 și „Laminor Winter Wonderland”, organizat de Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță (PSD).

Primăria Sectorului 6 nu este la prima ispravă, instituția condusă de Ciprian Ciucu organizând un astfel de târg și anul trecut.

Întrebat de ce nu a pus un nume în limba română, Ciprian Ciucu (PNL), a răspuns în batjocură.

Singurul târg de Crăciun organizat de o primărie de sector denumit în limba română este cel din Sectorul 1: Crăciun în Amzei.

Din fericire și Târgul organizat de Primăria Capitalei respectă legile țării și limba majorității populației. Instituția condusă de Nicușor Dan i-a zis simplu „Târgul de Crăciun București”.

Situația este dramatică și-n zona privată: și-acolo, denumirile sunt majoritar englezești.

Christmas Candy Fair, Christmas Gallery, Christmas Festival și J’ai Christmas Market sunt și ele disponibile pentru bucureșteni.

Amintim că în vigoare se găsește Legea 500/2004, „privind folosirea limbii române în locuri, relații și instituții publice”.

Actul normativ prevede că „Orice text scris sau vorbit într-o limbă străină, indiferent de dimensiuni, având caracter de interes public, trebuie să fie însoţit de traducerea sau de adaptarea în limba română.”

De asemenea, la articolul 6 este prevăzut ca în cazul textelor de interes public „scrise în limbi străine, aflate la vedere în locuri publice sau difuzate prin mijloace de informare în masă, traducerea completă în limba română trebuie să aibă caractere de aceleaşi dimensiuni cu cele ale textului în limba străină şi să facă parte integrantă din ansamblul grafic respectiv.”

Din păcate, tocmai instituțiile statului care ar trebui să vegheze la încălcarea legii, o încalcă.

spot_img

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

1 COMENTARIU

  1. „Din păcate, tocmai instituțiile statului care ar trebui să vegheze la încălcarea legii, o încalcă.”

    Îhî, „din păcate”! MARI PĂCATE!

    Dar, față de „comunism”, e nimica-toată! Ăsta-i un „fleac”, mascabil cu un poetic „din păcate”!

    Vedea-vom, într-o zi și „păcatele-astea” – în ce constau.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE