Comisia SRI din Parlament trebuie să prezinte, constant și ritualic, un raport despre propaganda anti-vaccin din România, consideră vicepreședintele PNL, Ovidiu Raetchi.
Antivacciniștii nu sunt o realitate recentă în România. Ei sunt vocali, agresivi și bine organizați de ani de zile, reușind să blocheze o lege eficientă a vaccinului și influențând semnificativ opinia publică, susține Ovidiu Raetchi într-un editorial pentru Ziare.com.
„Cred ca România ar avea mult de câștigat dacă membrii Comisiei SRI din Parlament ar invita constant, ritualic, reprezentanții Serviciului să prezinte un raport despre propaganda anti-vaccin din România.
Acest raport ar fi, desigur, secretizat, însă ar putea conține un capitol pe care, de comun acord, Serviciul și Comisia specială să îl desecretizeze și să îl pună la dispoziția presei, arătând astfel pisica acelor noduri de comunicare folosite pentru a întârzia și compromite campania anti-vaccin din România.
Adică pentru a păstra țara noastră cât mai mult în carantină, blocaj economic și turistic, criză economică și sanitară. O lezare mai clară a interesului național decât utilizarea intoxicării pentru atingerea acestor obiective ostile nu cunosc”, a spus Ovidiu Raetchi.