Ucraina a confirmat începerea negocierilor cu România, în vederea încheierii unui acord bilateral de securitate, informează un comunicat al președinției de la Kiev, citat de News.ro.
Negocierile se desfășoară în cadrul Forumului Economic Mondial de Davos, de partea ucraineană fiind reprezentată de șeful de cabinet al lui Zelenski, Andrei Yermak, în timp ce de partea română este secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, Iulian Fota.
Conform comunicatului menționat, negocierile au început în urma instrucţiunilor preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, în cadrul Declaraţiei comune a G7 de sprijin pentru Ucraina.
„În mod logic, acest demers reprezintă o continuare a acordurilor la care s-a ajuns în urma convorbirii telefonice dintre președintele Ucrainei și omologul său român, din 9 ianuarie 2024, și este un pas spre punerea în aplicare a declarației comune a celor doi lider, din 10 octombrie 2023”, a transmis Biroul Președintelui Ucrainei.
România este prima țară din Est care a început astfel de negocieri și doar a doua în afara grupului G7.
De altfel, pe 9 ianuarie, Volodimir Zelenski a anunțat că a hotărât, împreună cu președintele României, Klaus Iohannis, să înceapă discuțiile pentru „garanțiile bilaterale de securitate”, așa cum relatat R3media.
Partea română nu a anunțat absolut nimic.
























numai niște trădători pot face așa ceva!
cum adică să dai tu garanții de siguranță Ucrainei contra Rusiei?
adică nici americanii nu pot bate Rusia și tu te dai dur și oferi garanții??? Cu ce o să luptăm, cu Ciucă grăsunelu? Cu acele corvete pe care nu le avem? Cum F16 vechi de 50 de ani???
aruncăm la moarte 50 .000 de militari români pentru Ucrainenii care au contribuit la ruperea Transnistriei de Moldova???
aici duce propaganda jegoasă de tip Cacahagi – să anulezi total interesul national pentru interesele americanilor, să fii antiputinist dacă nu accepti să falimentezi economia Ro pe altarul Uckr și să arunci românii in război cu Rusia…
asa e si gluma.
ce garantii sa ofere mamaligile flamande?