Iuliana Conovici, cercetător al Universității București, doctor în științe politice și autoare a impresionantei lucrări „Ortodoxia în România postcomunistă. Reconstrucţia unei identităţi”, a trecut la cele veșnice, a anunțat publicistul Cătălin Sturza.
Iată câteva repere despre Iuliana Conovici, conform lui Cătălin Sturza:
„Iuliana este fiica faimosului arheolog și numismat Nicolae Conovici, care este cunoscut pentru săpături de teren realizate în necropole getice sau așezări neolitice de pe teritoriul României; și a Marianei Conovici, istoric și redactor la Radio România, unde a înființat Centrul de istorie orală și a realizat programul „Mediateca de istorie”.
Iuliana Conovici a realizat un strălucit doctorat în științe politice. Pe baza acestei teze a publicat o lucrare substanțială, „Ortodoxia în România postcomunistă. Reconstrucţia unei identităţi publice”, de 788 de pagini. Lucrarea a apărut în 2009 și 2010 la Editura Eikon. Este cel mai amplu și mai consistent studiu al relației dintre Stat și Biserică apărut în România în ultimii 30 de ani.
Timp de 6 ani, Iuliana Conovici a fost expert de cabinet la Secretariatul de Stat pentru Culte. Aici Iuliana a fost un om foarte valoros, o „eminență din umbră”, mereu apreciată pentru competența ei și pentru cunoștințele profunde asupra domeniului său de expertiză. Un om care avea, în același timp, poziții clare și principiale, și care știa mereu ce și cât să spună, în orice situație.
A îngrijit alături de mama sa, Mariana Conovici, și de Arhimandritul Andrei Tudor volumul „Am înțeles rostul meu… Părintele Papacioc în dosarele securității”. Volumul, un alt demers substanțial de istorie contemporană, care implică multă migală, atenție și muncă de cercetare, a apărut la Editura Humanitas.
Pe la 30 de ani, Iuliana a urmat a doua facultate, la Limbi Străine, unde a studiat limbile germană și rusă. Și-a dorit să studieze și să cunoască bine limba rusă în primul rând din pasiune pentru opera lui Dostoievski, pe care visa să îl citească în original. Ceea ce a și reușit, printr-un efort pentru care mereu am invidiat-o. Nu este deloc simplu să înveți târziu două limbi străine precum germana și rusa. Din câte știu, a terminat cea de-a doua facultate, la Limbi Străine, aproape numai cu note de 10. Iuliana mai vorbea foarte bine engleza și franceza, fiind soția unui istoric francez.
De asemenea, Iuliana este unul dintre membrii fondatori ai Societății Tolkien România, alături de cel care scrie acest text. Pentru ea Societatea Tolkien a fost un proiect extrem de important, fiind singura ei afiliere instituțională. Am discutat de nenumărate ori fie în public, la evenimentele Societății, fie în privat, la evenimentele mai restrânse ale pasionaților tolkieniști, opera profesorului Tolkien. Iuliana era un specialist și un cunoscător neîntrecut al universului Pământului de Mijloc. Ne puteam baza pe memoria ei pentru cele mai mărunte și mai aparent nesemnificative detalii legate de numele unor personaje secundare sau al unor întâmplări minore din istoria Middle Earth. În același timp, spiritul ei pătrânzător ne dezvăluia mereu noi semnificații filosofice și teologice ale operei profesorului Tolkien.
Iuliana mobiliza la întâlnirile Societății o vastă cultură lingvistică, istorică, teologică și filosofică, iar evenimentele la care lua parte și Iuliana Conovici (nu a lipsit niciodată de la vreun eveniment important al Societății) erau un adevărat spectacol, un regal intelectual. Și, în ciuda uriașei ei culturi și a spiritului ei foarte pătrunzător, era întotdeauna modestă și discretă, nu făcea niciodată paradă, nu râdea de stângăciile sau naivitățile celor mai tineri sau mai puțin erudiți. Prezența ei nu te inhiba, dimpotrivă, te invita să descoperi opera profesorului Tolkien, iar lecturile din operele profesorului alături de Iuliana durau de obicei multe ore, mult peste ce ne propuneam pe afiș, fără să simțim sau să înțelegem cum a zburat timpul acela de plimbări între Middle Earth și marea cultură și marile tradiții ale lumii, și înapoi.
Unul dintre ultimele gesturi făcute de Iuliana a fost să-și doneze toate volumele din jurul operei profesorului Tolkien (în română, engleză sau franceză) către biblioteca Societății Tolkien. A ținut să facă acest gest chiar în ultima ei săptămână de viață. Am fost și am luat cărțile de la soțul Iulianei chiar în seara în care ea a trecut la Domnul. Un gest care arată o emoționantă grijă de a lăsa în ordine, în urma ei, cele mai mici amănunte. Și un gând îndreptat către opera și universul lui J.R.R. Tolkien, pe care le-a iubit atât de mult.
Glumeam cu Iuliana că în Împărăția lui Dumnezeu vom fi, dacă Domnul ne va primi acolo, asemenea profesorului Tolkien. Că omul, în plenitudinea sa, nu are cum să fie decât un sub-creator; creându-și propriile lumi, cu istoria, geografia, cultura, limbile și creaturile lor, pentru slava lui Dumnezeu („dacă e o lumină în opera mea, aceasta nu vine din mine, ci prin mine”, scria profesorul Tolkien). O asemenea creație, mă avertiza Iuliana, nu este însă posibilă fără sacrificiu de sine. Creația, cultura, arta în adevăratul sens implică răbdare, mult efort și sacrificiu de sine.
Un spirit foarte discret și delicat, de o mare profunzime intelectuală, cu un umor fin, fermă în același timp pe poziții și pe principiile care meritau apărate. O doamnă a spiritului, cu o credință profundă și nuanțată, bazată pe multă chibzuință și pe lecturi foarte serioase; o bună prietenă și o persoană caldă, mereu generoasă și atentă la cei din jurul său. Aceasta a fost Iuliana Conovici, „Iuliconul”, așa cum îi spuneam prietenii apropiați. Un om fără viclenie. Fără amintiri urâte. Nu ai ce să îți amintești „de rău” despre Iuliana Conovici.
Rugăciunile mele sunt alături de mama ei, doamna Mariana Conovici. Numai Dumnezeu știe cât de teribil este să pierzi un copil la o astfel de vârstă. Și de soțul Iulianei, care a fost alături de ea în timpul grelei suferințe prin care a trecut”
