Generalul Ștefan Dănilă (foto), fost șef al Statului Major General al Armatei Române în perioada 2011 – 2015 a explicat situația în care se afla țara noastră din punct de vedere militar folosind o analogie cu fotbalul.
Astfel, într-un articol publicat pe blogul personal, generalul Dănilă scrie că România se află în situația unei echipe din Liga a III-a fotbalistică, fiind „doar echipa parteneră” a unei echipe mari.
Mai mult, generalul afirmă că în „meciul cel mare”, în cazul nostru războiul, „ ar putea să-l hotărască alții” deși „tu nu îl dorești”.
În același stil, generalul descrie situația apărării României în acest moment, afirmând că țara nu are nici măcar numărul minim de soldați profesioniști necesari, iar de rezerva nici nu poate fi vorba.
„Și meciul se apropie, primești o notificare. Ar putea să fie la anul, sau niciodată. Nu vrem acest meci, dar dacă ăia vin și câștigă, ar putea să păstreze terenul, l-ar putea împărți cu alții sau ne-ar face echipă lor de liga a patra.
Trebuie să trimiți lista cu titularii, dar tu ai cam jumătate, șase jucători profesioniști. Cei de la Barsa îți comunică să nu îi treci la titulari, ei pot să fie rezerve.
Ce poți să faci? Dacă nu ai toți jucătorii, pierzi fără să înceapă jocul. Dacă bagi rezervele, trebuie să plătești folosirea jucăriilor străini cu banii celor din echipa de bază a Barsei! Nu ai banii, riști cu rezerviștii tăi. Aia care ar fi trebuit să intre când adversarul ar fi fost obosit, poate chiar învins din cauza golurilor deja date de titularii tăi profesioniști. Și nici echipament nu ai să le dai, iar unii nici nu ar ști să-l îmbrace.
Concluzia: o echipă puternică se bazează pe titulari profesioniști, bine pregătiți.
Rezerva este necesară, ar fi bine să știe mai mult decât să dea cu piciorul în minge (sau să tragă cu pușca!), jucătorii buni costă, iar menținerea lor în formă costă și ea. Dar asigură-te mai întâi ca ai toți titularii!
Cu apărarea națională e cam la fel, dar nu pot să spun mai mult, decât celor care chiar vor să facă ceva, nu celor care vor să demită antrenorul pentru ca le-a spus ca nu are jucători!”, a scris fostul șef al Statului Major.
























Domnul Danila are revelatii .
Cat a fost ministru avea orbul găinii.
Nu s-a prea ocupat cu dezvoltarea industriei militare și cresterea rezervei armatei.
A semnat și el ca primaru tot ce primea de la esalonul superior.
Acum de pe margine a devenit mare analist.
Generalul Dănilă Prepeleac
spune ce stie oricine.
Gen. Dănilă vă spune discret că vă vine nota de plată pentru victoria din 1989. Cum zicea BHO: „Freedom isn’t free!” (lor le place vorbitul cu înțelesuri multiple, inclusiv criminale).
Dați-i lui Dănilă să citească manualul.info …
La ce ziceați că ne trebuie armată în secolul 21, onorați oameni pioși ? (Eu încă n-am zis – aici, cl puțin – că nu trebuie. Așa că argumentați cu băgare de seamă.) Are „RepublicaCTP” pe unu’ Mihnea Rudoiu, mândru „ofițer al armatei române” și deosebit de talentat literar (mai tare decât Radu Theodoru!). Numai când e vorba să vadă Democrația nu-l mai ajută mintea! Că el o fi … „apolitic”!