Gaza ajunsă la limită și noi

2,3 milioane de oameni din Gaza, dintre care jumătate copii, sunt expuși foametei. Din 7 octombrie și până în prezent, 28.985 de persoane au fost ucise în atacurile israeliene în Gaza, potrivit autorităților locale.

UNICEF a declarat că este deosebit de îngrijorată de soarta celor 17.000 de copii rămași singuri, unii dintre ei foarte mici, în vârstă de 4 ani și care au ajuns sub șoc catatonic, și de cei 135.000 de copii sub 2 ani care prezintă un risc ridicat de îmbolnăvire (icter, diaree, holeră) din cauza lipsei igienei de bază și a alimentației.

Organizația „Salvați Copiii” a subliniat că nerespectarea dreptului internațional umanitar a făcut imposibil ca organizațiile umanitare să-și facă treaba.

Ajutorul umanitar rămâne extrem de dificil de transferat și distribuit în întreaga Fâșie Gaza. Israelienii au respins 75% din misiunile umanitare propuse de ONU. Fructele cu sâmburi nu sunt permise de către autoritățile israeliene, deoarece spun că sâmburii ar putea fi folosiți ca arme, iar dacă nu este permis un articol dintr-un camion, atunci întregul camion este întors înapoi. Camioanele cu ajutoare ce trec, totuși, sunt jefuite imediat ce intră în Gaza.

Există o lipsă acută a apei curate, o lipsă continuă a accesului la ajutorul umanitar disponibil și este nevoie de ajutor de urgență. Pe lângă nevoile imediate, este amenințată sănătatea mintală și va fi nevoie de sprijin psihosocial pe termen mai lung, mai ales pentru copiii din Gaza.

Departamentul de securitate ONU (UNDSS) consideră că situația de securitate este atât de gravă, încât ONU este pe punctul de a nu mai putea continua să opereze în Gaza.

Bombardamentul constant, lipsa unei comunicări previzibile cu forțele israeliene și lipsa de locuințe disponibile pentru personalul ONU se adaugă deteriorării ordinii publice din cauza disperării oamenilor de a nu avea suficientă hrană, apă sau medicamente. În primele trei luni de conflict, la fel de mulți membri ai personalului ONU au fost uciși ca în ultimii 12 ani. Chiar călătorind într-un vehicul blindat, te simți în nesiguranță. Oamenii lovesc disperați în mașină, cerând mâncare.

Organizațiile internaționale au cerut guvernelor să exercite presiuni politice asupra părților pentru a-și respecta obligațiile de drept internațional umanitar, inclusiv pentru a facilita asistența umanitară.

Medici care s-au întors recent din misiune în Gaza au descris scene îngrozitoare – civili răniți și uciși și provizii medicale inadecvate. Palestinienii se întreabă de ce ONU nu este capabilă să ofere ajutor adecvat sau să oprească violența constantă.

Peste 200 de spații ONU au fost lovite de rachetele israeliene. Două adăposturi internaționale ale ONU au fost lovite de rachete navale. Când ONU a cerut explicații, Israelul a spus că este vorba de erori umane.

Agenția Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA) a constatat cum condițiile de viață au devenit îngrozitoare și zona supra-aglomerată. Oamenii trăiesc în corturi acoperite cu folii de plastic în jurul incintelor UNRWA. Corturile sunt peste tot, în stradă, în fața spitalelor, blocând intrarea. În centrul Gazei, inclusiv în școli, condițiile sunt îngrozitoare, cu instalații sanitare precare și inadecvate. Oamenii stau la coadă timp de o oră pentru a accesa instalațiile de salubritate și încă o oră pentru a obține apă. Condițiile de igienă precare deja au generat valuri de infestare cu hepatită A și păduchi. Oamenii nu se pot spăla, copiii mici nu sunt schimbați de scutece cu săptămânile. Condițiile de viață sunt precare și este de așteptat un colaps complet foarte curând.

Oamenii sunt înfricoșați, frustrați, disperați și furioși și se întreabă „ce mai urmează, când și unde trebuie să ne mutăm iarași?”. Acum oamenii sunt blocați la graniță și nu au unde să se mai mute, iar forțele israeliene vizează și această zonă. Au fost distruse deja lăcașurile de cult, casele, școlile, spitalele, iar oamenii nu mai știu unde să meargă. Afacerile, ca și societatea civilă, sunt distruse.

Se acumulează un sentiment de furie împotriva Occidentului și a comunității internaționale. Copii și bărbați sapă pentru a găsi rădăcini comestibile pe care le mămâncă sau le vând. Forțele de poliție ale Hamas în prezent nu sunt în măsură să opereze; există un acord între IDF și Hamas pentru ca acestea din urmă să se deplaseze fără arme, dar nu au fost plătite de 5 luni.

Una dintre cele mai cutremurătoare mărturii este a doctoriței Seema Jilani, medic pediatru și șeful echipelor de intervenție în situații de urgență ale Comitetului Internațional de Salvare (IRC), recent întoarsă după ce a lucrat la spitalul Al Aqsa din Gaza. Mărturia ei a fost în parte preluată și de The New Yorker.

La prima oră când a ajuns, ea a tratat un băiețel de 1 an căruia picioarele și brațul îi fuseseră retezate de o bombă. Avea nevoie de un tub toracic pentru a-i fi drenat sângele din plămâni, tub care nu era disponibil la dimensiuni atât de mici. Carnea încă atârna, iar sub scutecul pătat de sânge picioarele lipseau. A tratat copilul direct pe pământ, nefiind tărgi disponibile, toate paturile fiind ocupate, căci mulți folosesc spitalul ca adăpost. Lângă băiețel era un bărbat care trăgea să moară.

În același timp, o femeie a fost adusă și a declarată moartă la sosire. Acest copil de un an avea sânge curgând în cavitatea toracică. Nu se administrase morfină pentru că nu era disponibilă. Chirurgul ortoped a bandajat cioturile băiețelului și a decis că nu poate să-l ducă la sala de operație imediat, pentru că erau alte urgențe mai stringente. Atunci Seema Jilani nu a putut înțelege ce poate fi mai urgent decât un copil de un an fără mână și fără picioare, care se sufoca cu propriul sânge. Această situație este simbolul alegerilor imposibile pentru medicii din Gaza și arată cât de cu adevărat catastrofală este situația.

Aceeași doctoriță povestește că drumul de la granița Rafah până la spital a fost expresia tragediei umane. Oamenii împachetaseră toate lucrurile pe care le aveau în mașini – dacă aveau norocul să aibă mașini -, în căruțuri trase de măgari sau mergeau desculți cărând saci de gunoi cu tot ce aveau, pentru a face apoi corturi improvizate și a căuta lemne ca să-și înjghebe un adapost. Orice, de la bebeluși la animale de companie atârnați pe exteriorul camioanelor. Oamenii aveau priviri ce trădau resemnarea totală și disperarea cruntă.

Seema Jilani compară situația cu cea din Afghanistan, unde cel puțin spitalele reprezentau un spațiu sigur. Ea spune că s-a simțit în pericol la spitalul din Gaza, chiar fiind medic trimis de o asociație internațională. Gloanțele vâjâiau prin ATI.

Este o teamă permanentă printre lucrătorii din domeniul sănătății de a fi vizați de atacurile forțelor israeliene, de a fi reținuți și trebuie să lucreze sub această presiune în timp ce încearcă să salveze vieți și să aibă grijă și de familiile lor. Jilani spune că o astfel de presiune nu a fost niciodată prezentă în alte zone de criză în care a lucrat.

Mărturisește că natura arsurilor la pacienții pediatrici pe care i-a văzut și severitatea arsurilor sunt de o gravitate la care nu a mai asistat înainte. Declară că nu există nimic care s-o fi putut pregăti pentru ororile pe care le-a văzut. Lipsa demnității este intensă. Fiecare element al țesăturii societății a fost afectat: școli, spitale, hrană și adăpost. Este vorba de „un eșec uluitor al umanității” faptul că Gaza va avea acum o generație de orfani arși și desfigurați.

Medicii din Gaza continuă să lucreze cu curaj, chiar și după ce au declarat morți prieteni și membrii familiei. Însă forțele israeliene au aruncat pliante care stabilesc zona din jurul spitalului drept o zonă roșie, cu nevoie de evacuare imediată, iar medicii nu s-au putut întoarce la lucru și nu știu ce se întâmplă cu pacienții. Stabilirea spitalelor drept țintă este oribilă. Iar acum forțele israeliene au efectuat o „misiune precisă și limitată” în spitalul Nasser din Khan Younis din Fâșia Gaza sub pretext că ascunde ostatici. Urmarea este că al doilea spital ca mărime din Gaza este „complet închis”, spune ministerul sănătății.

Coordonatorul echipelor medicale de urgență ale Organizației Mondiale a Sănătății a spus că Gaza se confruntă cu o catastrofă de sănătate. Medicii care ar trebui să trateze pacienții arși au literalmente deficit de mii de paturi. Foamea este omniprezentă. Pacienții pe moarte nu au mâncare și apă. Înainte de morfină – absentă – ei cer mâncare. Oamenii nu pot să ajungă în siguranță la îngrijirea medicală, nu pot traversa strada către un spital fără a fi împușcați. În ciuda rezoluțiilor UNSC, care ar trebui să garanteze accesul, acest lucru nu s-a întâmplat. OMS nu a putut ajunge în orașul Gaza timp de 12 zile la rând. Este nevoie de o zi întreagă pentru a face 10 sau 15 km, ceea ce necesită o planificare și o coordonare semnificativă în avans. Găsirea șoferilor palestinieni dispuși să-și riște viața sau să riște să fie reținuți este din ce în ce mai dificilă.

Medicins sans Frontières (MSF) consideră mediul de operare sumbru și situația îngrozitoare. Tratamentele pentru cancer sunt blocate, bisturiile pentru intervenții chirurgicale sunt refuzate la importul în Gaza pentru că ar putea fi folosite ca arme. De multe ori MSF a fost nevoită să evacueze spitalele împotriva voinței medicilor MSF. Recent, o bombă a aterizat chiar în afara adăpostului MSF cu 125 de angajați, dar din din fericire nu a explodat. Negarea arbitrară de către Israel a operațiunilor de ajutor face parte dintr-o strategie de război și ar trebui să înceteze când e vorba de ajutorarea civililor.

Crucea Roșie a subliniat că toate statele trebuie să asigure respectarea dreptului umanitar internațional, care este o obligație legală clară pe umerii comunității internaționale. Lipsa unui spațiu umanitar adecvat este una imposibilă pentru organizațiile umanitare; siguranța personalului și nevoia de provizii, precum și dezinformarea și dezinformarea au avut un impact negativ asupra spațiului umanitar. În cadrul dreptului umanitar internațional, principiul nereciprocității obligațiilor este esențial, în sensul că obligațiile legale sunt constrângătoare în toate împrejurările, indiferent dacă cealaltă parte le respectă sau nu și indiferent de motivația conflictului.

Civilii trebuie protejați oriunde s-ar afla. Desfășurarea ostilităților și asigurarea accesului la serviciile esențiale sunt ambele obligații importante în dreptul umanitar internațional. Principiul proporționalității include interzicerea atacurilor care ar putea cauza pierderi excesive de vieți civie în raport cu avantajul militar direct. Fiecare parte din conflictul armat are responsabilitatea principală de a îndeplini serviciile esențiale și, de asemenea, de a permite organizațiilor umanitare imparțiale care au dreptul de a-și oferi serviciile să funcționeze. Părțile au doar două motive pentru a refuza aceste oferte de ajutor: nu este nevoie sau organizația nu este cu adevărat imparțială sau umanitară. Părțile, precum și toate statele, trebuie să faciliteze ajutorul umanitar, fără întârzieri nejustificate. Autoritățile israeliene par să urmeze o politică clară de negare arbitrară a asistenței umanitare, ceea ce nu este în concordanță cu Rezoluția 2712 a UNSC.

Situația din Gaza va bântui ONU și comunitatea internațională timp de decenii. Dacă se constată încălcări grave ale dreptului umanitar internațional, există obligația de a urmări penal și există obligația de a încorpora cerințele dreptului umanitar internațional în legislația națională. Curtea Penală Internațională poate lucra pentru a stabili unele fapte pentru crimele definite în Statutul de la Roma, dar nu există un mecanism internațional implicit pentru stabilirea faptelor care duc la urmărire penală.

Ca urmare a situației din Gaza, tensiunile au crescut în regiune, de la granița Israel-Liban până la Marea Roșie, Siria și Irak, implicând toate milițiile din apropierea Iranului. UE, la rândul său, realizează gravitatea situației, fără a fi capabilă să reacționeze, legată fiind de interese profunde și de influența americană. Din contră, se pregătește să-și întărească prezența la Marea Roșie, venind în continuarea politicii americane în regiune de încercuire a Iranului. Deși UE era cel mai mare finanțator al Palestinei, ca și în cazul relației privilegiate a Germaniei cu Rusia înainte de războiul din Ucraina, astfel de relații devin repede irelevante în pragul marilor decizii de politică externă, cum este acum susținerea necondiționată a sionismului israelian ce a căpătat valențe de imperialism, metodele fiind aceleași cu ale iluștrilor predecesori sovietici sau naziști.

Din nou, să ne amintim că, înainte de a deveni un critic al războiului cu Rusia, Arestovici, pe atunci consilier prezidențial aprig militant pentru transformarea țării sale în teatru de luptă cu Rusia pentru primirea la schimb a invitației de aderare la NATO, propunea o Ucraină pe model israelian. Iată ce înseamnă azi modelul israelian: stare perpetuă de război cu vecinii care justifică un sistem de control intern avansat cu recunoaștere biometrică, vaccinare în masă și, în general, o societate în care drepturile omului sunt considerate secundare pe motiv de securitate.

În noiembrie anul trecut, Israelul a trecut la un sistem încă și mai avansat de monitorizare a propriei populații, în care toate organismele de securitate israeliene – armata, poliția, Shin Bet și Mossad – primesc acces direct (fără supervizare parlamentară, fără protecție) la bazele de date biometrice și la camerele de supraveghere. Firmele particulare vor putea fi obligate, de exemplu, de Shin Bet să execute anumite acțiuni în cadrul unui atac cibernetic, iar poliția își va putea crea o bază de date de pe care nimic nu va fi șters. Dacă pare un totalitarism, aceasta este pentru că chiar așa și e.

Aceasta este legislația viitorului, ce este instituită sub pretextul luptei împotriva Hamas sau a lui Putin, dar care riscă să se permanentizeze. Ne aducem aminte de incendierea Reichstagului după care Hitler l-a convins pe von Hidenburg să reducă libertățile și drepturile cetățenilor germani.

Nu veți fi surprinși să aflați că unul din instrumentele prin care UE vrea să ajute populația palestiniană să circule mai ușor este instituirea pașapoartelor biometrice, pentru care se cheltuiesc mulți bani, dar care nu au trezit interesul localnicilor. Cu siguranță, alta va fi situația după acest război împotriva populației civile în Gaza.

Deja Ucraina este și ea un experiment de masă privind războiul și supravegherea. Vedem cum zonele care se califică pentru „ajutorul” occidental sunt și cele mai vitregite, trecute prin ciur și dârmon, cu populații decimate și care, în ciuda situației evident disperate în care se află, nu stârnesc suficientă compasiune la nivel înalt pentru ca interesul să nu mai ia forma profitului economic sau geopolitic și ca viețile umane să primeze. Aceasta este lecția pe care trebuie să o învățăm cu rapiditate, dacă nu o știam deja din istorie.

Recent șeful statului major general român a vorbit despre reintroducerea stagiului militar și publiciști ca Valentin Naumescu tremură că pleacă umbrela SUA și, ca să n-o speriem și să fugă, ar trebui să intrăm în razboi de partea binelui, deci a acelorași care lasă în spate țări pustiite, green, golite de oameni și bune de agricultură la preț de dumping. Pacea este hulită de către toți cei plătiți din banii mânjiți de sânge, dar ea este cea mai importantă. Ne vaccinăm și scăpăm, facem război și … apoi nimănui nu-i mai pasă de efectele secundare și de victime, ci doar de propășirea în noua realitate.

Genocidul tăcut produs de vaccinuri a fost urmat de cel generat de două războaie nenecesare, dar ambalate în propagandă care, oricât de mincinoasă, încă ține mașinăria infernală în mișcare. Tot ce putem face e să nu intrăm în ea, pentru că nu este nici necesar și nici de neevitat, ci exact opusul. Să privim la ucraineni, la palestinieni, la cei afectați de vaccinuri și să ne dăm seama că nimănui nu-i pasă de victimele acestei agende negre și că trebuie cu tot dinadinsul să nu intrăm în această ruletă rusească, pentru nimeni.

Nu suntem într-o luptă între bine (neapărat occidental) și agresorii acestui bine, ci într-o luptă de supraviețuire într-o lume în care politicienii s-au întors împotriva oamenilor, împinși fiind de grămezile de bani corporatiști, crezându-se că este suficient să ai mainstream media la îndemână pentru a face orice.