Câțiva studenți, membri ai Ligii Studenților Iași, au pichetat vineri sediul Partidului Social Democrat (PSD), Partidului Național Liberal (PNL) și al Ministerului Educației față de modificările inacceptabile care se doresc a fi impuse prin proiectele de lege ale educației, precum și față de modalitatea complet netransparentă în care au loc așa-zisele dezbateri din Camera Deputaților și Senat, accesul reprezentanților organizației fiind restricționat în Parlament și în Ministerul Educației.
În loc să fie primiți la discuții de către decidenți, aceștia au trimis forțele de ordine să-i sancționeze, relevă un comunicat de presă.
„PSD a fost redenumit de studenți Partidul Slugilor Dulapului sau Partidul Slugilor cu Doctorat, iar PNL a fost redenumit Partidul Niciodată Liberal. Tinerii consideră că PSD a ajuns să facă jocurile lui Iohannis și ale Administrației Prezidențiale, iar PNL jocurile mafiei din educație, nemaiavând nicio legătură cu liberalismul sau cu dreapta în general prin modul în care au tratat problema educației.
În numele lui Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, Sorin Cîmpeanu, Lucian Bode şi Ligia Deca, purtând măști cu fețele acestora, studenții au împărţit trecătorilor şi şoferilor opriţi la semafoare „diplome” fără valoare din viitorul „României Educate”: petice de hârtie igienică pe care scria „diplomă” sau „diplomă de doctor”. Printre aceste „diplome” s-au aflat și titlurile academice ale plagiatorilor din guvern.
Printre mesajele afișate s-au numărat:
– Ciucă, nu uita! Teza aia nu-i a ta!
– Bode, nu uita! Teza aia nu-i a ta!
– Nu are niciun onor un guvern condus de un plagiator!
– Nu transformați universitățile în republici autonome!
– Ministerul Educației vrea ca elevii să fie cum sunt și politicienii: fără logică!
„Pentru intimidare, autoritățile au trimis după noi 3 dube de jandarmi și 2 mașini de poliție. PNL și PSD vor să treacă cu orice preț legile educației, spre beneficiul clientelei de partid, fiind dispuse să intimideze chiar prin forță pe oricine se opune. Toți cei care am participat la protest am fost legitimați și sancționați cu avertisment scris. Coaliția de guvernare a reconfirmat prin acest gest că nu este dispusă la niciun dialog cu societatea civilă reală, ci doar cu organizațiile «de casă». Până în momentul de față suntem singura organizație studențească care a protestat față de proiectele de legi «România Educată». Rușine organizațiilor studențești care tac și îi lasă pe cei din PSD, PNL și UDMR să distrugă învățământul românesc doar ca să poată primi locuri în tabere la mare!” a declarat Toma Tataru, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).
Anterior, Liga Studenților reclamase faptul că ministrul Ligia Deca, PNL și PSD acceptă la dezbateri și negocieri doar organizații „agreate” de putere și că prin proiectele de legi ale educației studenții și persoanele interesate nu mai pot sesiza problemele din universități, rectorii capătă imunitate și nu mai pot fi trași la răspundere și revocați din funcție, iar universitățile nu mai pot fi sancționate financiar sau administrativ, fiind protejate exact ca în regimurile totalitare, iar rectorii vor putea rămâne în funcție cel puțin 10 ani de acum încolo, indiferent de numărul de ani în care au fost deja la conducerea universităților. Totodată, studenții contestă relaxarea mecanismelor de control asupra cazurilor de plagiat, care va duce la o inflație de diplome, precum și faptul că rezultatele evaluării cadrelor didactice de către studenți pentru fiecare profesor în parte nu vor mai fi publice, deși există o decizie a Curții Constituționale a României (nr. 435/2020) care statuează că sunt constituționale.