Dr. Vlad Mixich, fost consilier al lui Vlad Voiculescu și fost jurnalist la hotnews, a declarat într-un interviu că Biserica ar trebui să se implice mai mult în campania de vaccinare, mai ales în zonele rurale.
El a spus că ar fi timpul ca Biserica Ortodoxă Română „să dea înapoi statului român o parte din sprijinul legal și financiar pe care l-a tot primit în ultimele decenii sub forma sprijinirii limpezi a campaniei de vaccinare”.
„Pe lângă ce spuneam mai devreme, cred că a venit momentul ca Biserica, mă refer la instituție, să dea înapoi statului român o parte din sprijinul legal și financiar pe care l-a tot primit în ultimele decenii sub forma sprijinirii limpezi a campaniei de vaccinare.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
În faza în care suntem, Biserica poate fi unul dintre cei mai eficienți susținători ai vaccinării în special în rural. Biserica este o instituție foarte ierarhizată unde predica unui înalt ierarh care îndeamnă foarte limpede la vaccinare, clar și fără resturi cum a făcut de exemplu Papa Francisc în lumea catolică sau Arhiepiscopul Calinic al Argeșului în lumea ortodoxă, această predică să fie obligatoriu citită în fiecare parohie din țară, ajungând astfel chiar în cele mai retrase sate”, a declarat Mixich în cadrul unui interviu acordat g4media.
De asemenea, el a sugerat că ar trebui ca Președintele Iohannis și Premierul Florin Cîțu să se folosească „greutatea funcției” pentru a adresa „o astfel de cerere de ajutor. Căci aici este cheia salvatoare pentru comunitățile rurale mici sau mai retrase”.
Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media
Vlad Mixich, fost consilier personal al Ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, a criticat dur participanții la protestele de la nivel național împotriva restricțiilor, pe care i-a numit „prostani-manipulați”.
În acest moment, Mixich este expert independent numit de Parlamentul European în consiliul de administrație al Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă.























Cum ești un om liber cu atâția bolnavi și morți în jurul tău ?
Cum ești un om liber când soliciți sponsorizare ,bani pentru site-ul tău în lupta de manipulare a tinerilor a credinței lor în Dumnezeu are ne-a îndrumat să fim liberi ,dar nu și proști .Și să nu avem încredere în profeții falși manipulatori.
Biserica primește sprijin pentru ca i s au confiscat bunurile! De unde a apărut și acest individ, cu asemenea teorii? Se face de râs, săracul! Din acest motiv, nu este luat în seamă de aproape nimeni…
Nu este cazul sa intervină Biserica în influențarea libertății pe care Dumnezeu ne o respecta cel mai mult! Vaccinarea este o decizie personala și asa trebuie sa rămână.
Da…sa vorbeasca Biserica cu prostimea cu negru sub unghii, needucata si analfabeta, retrograda si involuata. Asta e mentalitatea Mixicilor, Tapalagilor, CeTePeilor si Mandrutilor..
Da, să transformăm și Biserica in agent publicitar al corporațiilor tehnice cu probleme mari de etică medicală, așa cum am tranbsformat statul. Mixich e mercenar cu state lungi, omul e plătit numai de ONG-uri care mai de care mai pompoase. Ca ONg-ist omul nu are conștiință ci doar urmează linia. Dacă mâine ar primi bani să laude Biserica, ar lăuda-o, așa ar fi cool. Dar in general banii vin de altundeva