Finanțare UE de 38,7 milioane de euro pentru Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România, asigurată prin PNRR, la intervenția deputatului PNL, Alexandru Muraru.
Deputatul PNL, Alexandru Muraru, a anunțat că- în urma demersurilor pe care le-a făcut în calitate de reprezentant Special al Guvernului- finanțarea necesară pentru deschiderea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului va fi asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Valoarea investiției este estimată la 38,7 milioane de euro.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
„În urma demersurilor pe care le-am iniţiat în calitate de Reprezentant Special al Guvernului pe lângă Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, această investiţie, în valoare estimată de 38,7 milioane euro, va fi prinsă în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a scris, pe Facebook, deputatul PNL, Alexandru Muraru.
Potrivit acestuia, Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România va fi inaugurat în toamna anului 2024.
„Concursul de soluţii pentru amenajarea expoziţiei permanente şi a spaţiilor conexe ale MNIEHR a fost câştigat de un grup format din două firme din România şi una din Israel. Muzeul va funcţiona în clădirea Banloc-Goodrich, situată pe Calea Victoriei nr. 218.
Este important de menționat efortul făcut de Institutul National pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, fiind practic promotorul acestui obiectiv”, a precizat Alexandru Muraru.
vrem spitale nu muzee!
Care holocaust in Romania? In Germania exista un muzeu al hlocaustului?
Nu exista dovezi serioase in sprijinul cifrelor vehiculate in problema asa zisului holocaust din Romania! Oficialitatile din Israel stiu asta dar sunt cativa holocaustologi din Romania si din SUA (mai ales) si mai putin din Israel care vor neaparat sa ne ia banii prin inshelaciune!
Daca avem slugi la varful tarii….asta se intampla.
Ce ar fi fost sa fie finantat un memorial al victimelor comunismului in Romania si Basarabia? Nu ca asta ar fi principala oroare pe care a infruntat-o poporul nostru in ultimul secol si era firesc sa fie abordata.
In schimb subiectul cu asa-zisul holocaust romanesc e cel putin disputat, daca nu discutabil.
Rusinea merge inainte. Lobby-ul propagandist-sionist si istoria adevarata ocultata…