Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că nu îl va primi pe ambasadorul american la Ankara, Jeffrey Flake, care s-a întâlnit cu liderul opoziţiei turce cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor prezidenţiale, transmite luni dpa, preluată de Agerpres.
„Nu e corect, încearcă să te gândeşti un pic. Eşti ambasador. Contactul tău aici este preşedintele. Ca ambasador, trebuie să îţi cunoşti rolul. Cum vei îndrăzni acum să ceri o întâlnire cu preşedintele? Uşile noastre s-au închis pentru el”, a spus Erdogan, citat de agenţia de presă oficială Anadolu.
Flake l-a vizitat pe liderul Partidului Republican al Poporului (CHP), Kemal Kilicdaroglu, la sediul din Ankara al formaţiunii politice de centru-stânga, la sfârşitul lui martie. Kilicdaroglu este principalul contracandidat al lui Erdogan la preşedinţie, în alegerile din 14 mai, şi este creditat de sondajele de opinie cu şanse reale de victorie, după ce actualul şef al statului s-a aflat la putere timp de 20 de ani.
Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „Geografie elementară” de Charlotte Mason și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media
Anadolu, preluată de dpa, a informat că Erdogan a criticat demersul lui Flake duminică, în cursul unei întâlniri cu reprezentanţi ai Lupilor Cenuşii, grupare de susţinători ai mişcării de extremă dreaptă Ulkucu. Ramura politică a acesteia este Partidul Mişcarea Naţionalistă (MHP), aliată a formaţiunii prezidenţiale Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP).
AKP şi MHP sunt din nou alături pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale, la care Erdogan este susţinut şi de partide islamiste mai mici.
Asa gandeste un om lucid!! Ambasadorul e un alunecos.