ACTUALITATE Editorialul care a încins internetul: Eșecul unei generații. De ce nu e...

Editorialul care a încins internetul: Eșecul unei generații. De ce nu e posibil un proiect de țară

Un editorial semnat de un misterios „Domn S.” a devenit viral pe internet, stârnind discuții foarte aprinse. Despre ce este vorba?

În articolul apărut pe siteul periscop.org, autorul argumentează opinia sa, conform căreia generația cunoscută sub numele de #rezist, de la protestele dintre 2017-2019, „este cea mai nocivă dintre generațiile României moderne”.

Iată textul:

„La ora la care scriu aceste rânduri, guvernul PNL se gândește să promulge o lege care să instituie obligativitatea purtării măștii în spațiile publice deschise. Ca de multe alte ori în ultimii ani, societatea românească e divizată. Avem o tabără destul de omogenă ca arie socio-profesională și culturală, arie de idei și de viziune, preferințe politico-ideologice, care a susținut și susține măsurile restrictive, le vede ca pe singurul mod de a ieși din pandemie și dorește ca ele să fie impuse cu forța celor care nu subscriu discursului “oficial”. Cealaltă tabără e mult mai eterogenă din punct de vedere socio-cultural și politic și nu este de acord cu măsurile coercitive luate de guvern în ultimele luni. Cea de-a doua tabără e taxată foarte vocal de către prima și ștampilată cu epitete precum “retrograzi”, “psd-iști”, “vânduți”. Printre atâția oameni or fi și câțiva dintr-ăștia, dar dacă luăm la puricat așa-zisele argumente aduse în sprijinul unor astfel de etichetări și generalizări, de ele se alege praful și practic găsim acolo un mare nimic. Însă pot spune că ceea ce se ascunde în spatele acestor etichetări este o doză mare de furie și isterie. În acești ani în care totul a devenit politic, iată că până și un virus a fost transformat în armă ideologică: cine fluieră în biserica covidului e urgent încadrat la grupa “dușman al umanității”. În funcție de măsurile profilactice sau de tratament pe care le preferi ești catalogat ca agent politic aflat de-o parte sau de alta. Adică fix ca-n zicala “ce-are sula cu prefectura?”.

Prima tabără dintre cele două de care vorbeam mai sus este copios dominată de cei care în anii trecuți și-au pus cu mândrie în piept eticheta “#rezist”. Când au început demonstrațiile din Piața Victoriei în 2017 am participat și eu cu entuziasm la câteva, animat de dorința de a avea o clasă politică mai curată. Însă în scurt timp am abandonat frecventarea acelor adunări. De ce? Din pricina aerului urât mirositor din punct de vedere ideologic pe care începea să-l degaje acel tip uman care subscria din toți rărunchii la ce se întâmpla acolo. Dincolo de gândul legat de primenirea clasei politice, diferențele dintre noi erau uriașe, iar felurile de țară pe care ni le doream erau (și sunt) atât de diferite, încât aproape că nu mai există comunicare între cele două zone ideatice. Uitându-mă la tipul uman pe care îl numesc “#rezist”, constat că e animat de dispreț față de majoritatea oamenilor din acest spațiu geografic și spiritual, față de credințele și stilul lor de viață și chiar un dispreț față de țara însăși care nu se lasă “modernizată” așa cum vrea el. Oamenii aceștia sunt, îndrăznesc să spun, oameni fără rădăcini, care contestă conexiunea cu etapele formatoare și cu istoria acestui popor. Între “noi” și “ei” diferențele sunt atât de mari încât nu reușim să cădem de acord aproape niciodată. Nu citim aceleași cărți, nu apreciem neapărat același gen de manifestări culturale, mai mereu ne raportăm diametral opus la teme care apar atât în țară, cât și pe plan internațional – educație, religie, politicile UE, lgbt-ism, ideologie de gen, feminism, ecologism etc. Până și rezolvarea proiectelor de la locul de muncă implică uneori atitudini atât de diferite încât stupefacția apărută în urma lipsei de înțelegere și comunicare nu face decât să crească dezamăgirea și neîncrederea. Proiecțiile noastre sunt atât de îndepărtate, iar așteptările noastre sunt atât de diferite, încât între noi nu doar că nu mai există punți comune, dar nu poate exista nici cel mai elementar dialog. Falia dintre cele două lumi e mare și sunt aproape convins că nu va mai exista reconciliere pentru mulți ani de-acum înainte. Nu avem aceleași valori, cultura comună este erodată, divizarea socială și culturală este uriașă, iar disprețul reciproc a ajuns la o cotă ridicată. Poate fi posibil un proiect de țară – și chiar un proiect de lume – în condițiile astea? Nu.

Revenind la ceea ce spuneam la începutul articolului, adică dorința guvernului de a permanentiza starea de urgență, constat că printre primii care susțin astfel de măsuri coercitive și liberticide sunt cei din generația “#rezist”. Aproape fără excepție, toți cei pe care îi știam suporteri înfocați ai haștagului amintit sunt și suporteri înfocați ai măștii. În fanatismul prin care își doresc cu osârdie “îmbotnițarea” lor și în primul rând a celorlalți – pentru că aici e tot șpilul, la “celălalt” – nu pot să văd decât ura pe care o poartă aproapelui lor. Până la urmă comunistul de Sartre a nimerit-o: “infernul sunt ceilalți”. Și exact asta am sesizat, deși nu știam cum s-o exprim atunci, în momentul în care am renunțat să mai merg la demonstrațiile din 2017-2019: ura față de aproape, exprimată printr-un proiect de țară în care “modernizarea” se face hei-rupist, tăind orice referință la trecut și tradiție, anihilând memoria. Dar România a mai avut parte de un astfel de proces după cel de-al doilea război mondial, din momentul în care s-a instaurat dictatura comunistă. Și iată că nu întâmplător generația “#rezist” e constant “revoluționară” și preponderent de stânga-caviar, uneori mincinos autointitulată „centru-dreapta modern”. Astfel, lucrurile capătă sens și cercul se închide. Iar bucuria de a-l vedea pe celălalt încolțit și îmbotnițat – până la urmă fără nici un argument științific, ci mai degrabă din pur resentiment și din dorința de a vedea moartă și capra vecinului – este una dintre dovezile ce dezvăluie spiritul tiranic și gregar al acestei generații.

Nu-mi rămâne decât să spun că nu mai am nici cea mai mică încredere în ea. Ba mai mult de-atât, cred că generația “#rezist” este cea mai nocivă dintre generațiile României moderne. Compusă preponderent din analfabeți funcțional poziționați socio-profesional cu mult peste medie, lipsiți de acel bun-simț clasic care intuiește aproape fără greșeală, pe baza unei legături cu o tradiție cultural-religioasă, diferența dintre bine și rău. Egoiști și narcisiști, fricoși și lași, ignoranți, snobi, lipsiți complet de patriotism, mânați din spate de oportuniști ideologici. Realmente vorbim de idiocrație, deși foarte mulți dintre ei au diplome universitare. Animată de nihilism, această generație deconstruiește proiectul de țară al celor care au reușit realizarea acelui moment fabulos de la 1918. Dorința acestei generații de a-și renega și tăia rădăcinile este de-a dreptul suicidară. Iar un om fără rădăcini și repere e normal să se simtă rătăcit, speriat și în permanență revoltat și isteric, ahtiat după noi “cauze”. Auto-definirea lor ca “salvatori” nu e deloc întâmplătoare, iar faptul că trăiesc în această paradigmă eroico-narcisistă îi duce la convingerea că sunt singurii care au dreptate, unicii deținători ai adevărului. Cum au ajuns acești oameni să domine piața de idei și cea profesională, zona culturală, politică și de comunicare, cum au ajuns să ocupe poziții de influență și de decizie, e o discuție pe care o las pe altădată. În orice caz, nu pot să nu remarc că toată această ignoranță se ascunde în spatele unor cuvinte-cheie ce vor să dea scop unei existențe lipsite de aproape orice sens. Astfel, avem de-a face cu o limbă de lemn specifică acestor vremuri. Dacă în comunism propaganda se desfășura în jurul “luptei de clasă”, a “planului cincinal”, a “discursului materialist-dialectic”, a “științei”, a “alimentației raționale” sau a celor “trei R (reciclare, recondiționare, refolosire)”, lumea nouă se lasă sedusă de “discriminare pozitivă”, așa-zisa “toleranță”, “sustenabilitate”, “inclusivitate”, “tehnologie” sau “amprenta de carbon”. La o privire atentă, sensul termenilor din cele două “limbi” nu e foarte diferit, iar scopul și aplicabilitatea lor practică sunt aproximativ aceleași.

Un proiect de țară? Dar divergențele dintre noi sunt atât de adânci, încât sunt aproape sigur că am intrat definitiv pe un drum al ireconcilierii! Iar toată saga asta „cu mască / fără mască” nu e decât un alt episod din serialul recent început al urii reciproce și care, din păcate, pare că va dura multă vreme.”

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul globalist și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume cauze conservatoare și/sau naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă dorești să ai ce citi în continuare, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3Media

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

IMPORTANT

Campania R3Media a strâns 10.636 de lei din cei 17.561 lei...

Dragi prieteni ai R3Media, sunteți extraordinari! Campania de donații pentru luna septembrie s-a încheiat ieri cu un bilanț care mi-a depășit așteptările: din necesarul de...

Articole relaționate

Cele mai citite