Reputatul și cunoscutul doctor oncolog, Pavel Chirilă, spune că reacția la Covid-19 a fost „o exagerare”.
El a declarat că boli care erau tratate seriozitate, acum nu li se mai dă importanță din cauza noului virus.
„Eu cred că e o exagerare. Așa pot să o caracterizez.
O serie de boli care erau tratate cu maximum de atenție sunt lăsate acum pe planul doi sau trei.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Asta e un lucru important, pe care bolnavii înșiși îl observă. Din punctul ăsta de vedere, e o exagerare ce se întâmplă”, a spus el la Marius Tucă Show.
Dr. Pavel Chirilă că pandemia nu s-a terminat, pentru că parcă oamenii își doresc să continue, referindu-se la letargia multora.
„Nu cred că s-a terminat, pentru că oamenii parcă și-o doresc cumva. Aproape că parcă își doresc să li se ia drepturile”, a remarcat profesorul.
El a vorbit și despre clinica Nera, mai precis despre Centrul pentru Cercetare în Recuperare Oncologică Slatina Nera, inaugurat în octombrie trecut.
„Dacă crezi, nu-ți poți închipui că există altă soluție decât cea în care crezi. Astfel încât credința e peste toate.
Totul e să crezi în ceea ce faci și să nu te dezici niciodată. Eu am terminat recent un spital la care am muncit zece ani”, a menționat prof. dr. Pavel Chirilă.
Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Apilarmel și vei contribui la susținerea siteului R3media.
Are foarte multa dreptate, din pacate! Ma uitam zilele acestea pe strada, parintii si copii imbotnitati pe strazile pustii si prin parcuri. Nu sunt multi, sa spunem 2 cazuri la 10. Acesta este si procentul intepatilor. Indivizi manipulati.. Ma intreb cum or fi trecut inaintasii lor razboiele ? Ne miram ca nu avem patrioti si armata si adevarati conducatori, iubitori in primul rand de popor …avem ce meritam, atat timp cat restul de 8 din 10 care vad realitatea si minciuna, prefera sa stea acasa la televizor si sa lupte altii pentru drepturile lor! AVEM CE MERITAM ! O MANA DE ROMANI IES IN STRADA CU FIECE OCAZIE SA LUPTE PENTRU DREPTURILE UNOR “ROMANI” NASCUTI SCLAVI, SE PARE, IAR RESTUL SUNT NEPASATORI !