De unde grija pentru cei educați acasă?

Muzica de film reprezintă un indiciu subtil prin care ți se transmite cum ar trebui să reacționezi la o anumită scenă. Vesel, supărat, temător, mânios – nu trebuie decât să spui starea pe care o vrei și compozitorul se va ocupa să transmită acea emoție.

Uneori mă întreb dacă nu și articolele de presă funcționează la fel. Să luăm de pildă recentul și foarte distribuitul articol din Washington Post despre explozia educației acasă, după pandemia de Covid. „În 390 de districte există cel puțin un copil educat acasă la 10 copii care merg la școală, în anul academic 2021-2022.” Acest procent de 10%, cunoscut și ca „punctul de inflexiune” a dus numărul copiilor homeschooled la 2,7 milioane de elevi, cu un milion  mai mult decât numărul elevilor din școlile catolice, potrivit The Post.

Astfel de cifre, deși totuși relativ mici, par să-i fi pus pe gânduri pe cei de la The Washington Post. Foarte îngrijorați.

De pildă, The Post o citează pe Elizabeth Bartholet, profesoara de la Harvard celebră pentru că a cerut interzicerea homeschoolingului – chiar pe când toată țara era forțată să-ți învețe copiii acasă din cauza Covid. „Wow – sunt o mulțime de copii. Ar trebui să ne întrebăm dacă ei învață ceva”, a afirmat Bartholet.
Un alt oficial citat de The Post, un membru al consiliului școlar din Florida, susține: „Vă pot spune chiar acum: mulți dintre acești părinți nu înțeleg ce înseamnă educația. Prețul plăti va fi foarte mare pentru noi, pentru societate. Dar asta nu se va vedea decât peste câțiva ani.”

Acum, ca să fim cinstiți, îngrijorările acestea nu sunt ceva nou. The Washington Post a publicat în ultime luni mai multe articole despre homeschooling, multe dintre ele cu același duh alarmist și panicard.

Au văzut oare cei ca Bartholet și Gray lucruri îngrijorătoare la cei educați acasă? Bineînțeles. Educația acasă nu va fi perfectă pe toate subiectele – dar nici școala publică nu reușește acest lucru. După cum mi-a spus cândva un înțelept cu doctorat: „toată lumea are lacune în educație indiferent dacă merge la școala publică, la privat, sau e educat acasă”. Cu alte cuvinte, nimeni nu va fi perfect învățat după 12 clase.

Drept urmare, ceea ce e important să urmărim în calitatea educației unui copil este felul în care ea îl învață să devină preocupat de învățătură pentru toată viața. Dacă reușește acest lucru, el poate să-și acopere acele goluri din educație pe măsură ce se maturizează. Și există mulți indicatori – atât anecdotici cât și științifici – care sugerează că educația acasă este o formă de educație care îi face pe elevi să învețe toată viața.

Dar poate că teama pentru ceea ce nu învață copiii nu reprezintă adevăratul motiv de îngrijorare. Poate că adevărata teama este despre ce învață acasă, de la părinți, și nu de la profesori cu o agendă în spate … și de la faptul că absența lor va afecta școlile publice.

„Dacă cei educați acasă nu vin în școlile noastre, nu mai primim bani pentru ei”, a declarat profesorul Krystal Goode în The Post. Articolul trage un semnal de alarmă și asupra „controlului cvasi-absolut” pe care părinții îl au asupra ideilor cu care se întâlnesc copii.

Așa deci… Tonul îngrijorat din The Washington Post are oare ca origine problema finanțării și a ideilor care ajung la copii?

Nu ar fi ceva surprinzător. Banii – și frica de a-i pierde – reprezintă întotdeauna un motivator puternic. Cât privește lupta pentru controlul minților noii generații, să avem în vedere Obiectivul 41 din Scopurile Comunismului, așa cum apar în lucrarea din 1958, „Comunistul fără perdea”:

„Accentuați nevoia de a crește copii în afara influenței negative a părinților. Puneți pe seama influenței sufocante a părinților prejudecățile, blocajele mentale și întârzierea copiilor.”

Vă sună familiar, nu? Tocmai din acest motiv nu ar trebui să ne lăsăm pradă acestei campanii destinate să inspire frica.

În realitatea, marea majoritate a părinților își iubesc copii și își doresc ce e mai bine pentru ei. Și multe familii, fără să aibă o vină – să ne aducem aminte de Covid și carantine – și-au dat seama că educația acasă reușește unul din cele mai bune lucruri pentru un copil, și anume îl ține aproape de familia lui. O familia apropiată îi oferă încrederea de a depăși provocările, stimulentele pentru a învăța și a crește, iubirea și sprijinul de care are nevoie atunci când va cădea.

La urma urmelor, orice școală care nu face acest lucru, nu merită cu adevărat timpul, atenția, banii și grija noastră.

Articol scris de Anne Holmquist și tradus de Editura Contra Mundum