Îmi pare rău, dar nu sunt de acord cu cei care spun că resetarea davosiană e comunistă.
Cel puțin în comunismul ceaușist urban, sistemul era gândit în așa fel încât mai degrabă producea îmburghezirea proletariatului. Până și la nivel de limbaj, de atunci ne-au rămas termenii „automobil proprietate personală”, „apartament proprietate personală”. Da, ridicau cutiile din beton, cartierele muncitorești etc. Dar standardul era ca muncitorul să aibă apartamentul și mașina sa, proprietate „personală”.
Abia colectivizarea de la sate seamănă mai degrabă cu proiectul davosian, prin confiscarea pământurilor și punerea lor la comun, în CAP-uri. Dar și aici țăranii au rămas cu propriile lor case și grădini.
Acești termeni nu aveau doar un conținut noțional, ci arătau și un mod de raportare la proprietăți, la raporturi sociale, economice etc. Aveau conținut în viața socială. De aceea a și rămas, pentru mulți ani, ca un standard de atins, a avea propriul tău apartament degrevat de obligații sau propria ta mașină, asta în condițiile în care în Vestul dezvoltat și bogat a sta cu chirie sau a avea rate la bancă era/este standardul.
În schimb, în resetarea davosiană se atacă tocmai această idee de a avea casă, apartament, mașină „personală”. Accentul cade pe „sharing”, pe a nu avea nimic și a fi- nu fericit (mai nou) -, ci bogat în experiență. 🙂 Dar esența este de a nu avea nimic strict personal.
Dacă Davos e comunism, atunci e bine să nu-l confundăm cu ce am trăit în ceaușism. Nici măcar dacă ne gândim la raționalizările energiei și alimentare. Cele din ceaușism aveau scopul de a plăti datoriile externe, de a scăpa statul de dependențe externe. Cele de acum au scopul de a sărăci statele și persoanele și de a le face dependente.
Și n-o fi vreo continuitate “firească” în a fi forțat să pleci de la pământul tău de la țară la cutia ta de conserve de la oraș, la locșorul tău la comun în megametropolă spațială supraetajată? De la toți de-ai tăi din sat, la toți la grămadă din țară la muncă la oraș, la toți diverșii multiculturali laolaltă din toată lumea fără granițe? De la datoriile burgheziei față de proletariat la datoriile externe, la datoriile tuturor față de planeta nimicită, sărăcuța, de bășina de vacă proprietate personală? De la puiul din grădină la salamul cu soia, la burgerul din viermi? Nu încetucu’ se mișca ea fereastra Overton?
Să se înțeleagă că perioada istorică 1945-1990 nu a fost una singură, unitară, numită „epoca comunistă” sau ceva asemănător. Aceasta este teza celor care au făcut „procesul comunismului din România” – vezi Tismăneanu. Este teza pe care merg autorii loviturii de stat din decembrie 1989! Se feresc să facă distincția dintre comunismul iudeo-bolșevic, de esență criminală, antiromânească, din „obsedantul deceniu” (1950-1960), și perioada care a urmat anului 1960, când spiritul românesc a renăscut din cenușă, când Partidul Comunist Român s-a angajat pe o linie tot mai naționalistă, pe principiul „înainte de a fi comuniști suntem români”! Lozincă total repudiată de evreii kominterniști din România și din tot lagărul comunist.