Dan Dungaciu a explicat situația în care se află România în raport cu ce se construiește la nivel mondial. Profesorul universitar a zis că țara noastră e străină de „lumea lui Donald Trump“.
Dan Dungaciu este de părere că situația ucrainienilor depinde de cât de bine se înțeleg Donald Trump și Vladimir Putin. Acesta e motivul pentru care era foarte important ca statul român să aibă relații foarte bune cu partea americană.
„Statul român se află într-un blocaj. Ce se întâmplă cu președintele actual al României este scoaterea lui din acest context. Este o chestiune de extragere a domnului președinte din tot acest peisaj, trimiterea lui în alte părți, să se ducă la biserici, la unități militare.
Nu se poate să asistăm la această operetă în care președintele se plimbă prin țară când se iau cele mai mari decizii care ar putea să influențeze România pe un ciclu politic de aici înainte. Noi suntem străini de lumea lui Donald Trump. N-avem comunicare cu lumea lui Trump. Și când lumea lui Trump începe să construiască canale de comunicare cu Federația Rusă realmente ne-am paralizat”, a declarat Dan Dungaciu la Realitatea Plus.























Nu voi sta să-l ascult pe „profesorul Dungaciu” – inclusiv fiindcă mă îndoiesc de „alizele” sale.
Țineți minte prezidentele-jucător T.B. ? Omul a făcut multe – inclusiv „legile Justiției”, care îl scoseseră din minți și pe Florică Negruțu – fiindcă li se împotriveau „comuniștii” din PSD.
Drept care KWJ v-a zis că el „va fi altfel” – poate fiindcă nu mai e nimic de pregătit ? Poate și actualul are tot sarcina să fie „om normal”, fiindcă toate sunt unde trebuie să fie ?