sâmbătă, decembrie 2, 2023
ACTUALITATECum va fi vremea săptămâna 16–22 noiembrie 2020: cald în prima...

Cum va fi vremea săptămâna 16–22 noiembrie 2020: cald în prima parte, weekendul vine cu răcire și ninsori!

În prima parte a săptămânii vorbim de o vreme cu temperaturi peste normalul perioadei, dar, odată cu apropierea weekendul, gradele din termometru se pierd unul câte unul și ajunge la valori normale sau chiar ușor sub norma climatologică a perioadei. Ceața va continua să fie unul din fenomenele frecvent întâlnite pe tot parcursul săptămânii.

Cantitățile de precipitații așteptate pe parcursul săptămânii rămân deficitare, doar prin Moldova și Dobrogea posibil să ne apropiem de 15 – 20 de l/mp. Ninsorile vor acumula și ele, mai ales în zona Orientalilor și Meridionalilor în jur de 3  – 5 l/mp.

Luni, 16 noiembrie:

Avem parte de o noapte cu minime negative în mare parte din țară (valori de la –0 spre –2, –3 grade, excepție urmând să facă vestul Banatului, al Crișanei, sudul Olteniei, estul Moldovei și NE Dobrogei, unde vorbim de minime de la 4 spre 6 grade.

Maximele zilei ajung la valori de 14 – 15 grade prin Banat, Crișana, iar în restul țării nu trec de 9 – 11, 12 grade. În zonele montane vorbim de temperaturi de 6 – – 8 grade, cu 3 – 4 grade pe creste.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple și vei contribui la susținerea siteului R3Media.

Șanse la precipitații slabe sunt posibile doar prin vestul extrem al Banatului și Crișanei.

Marți, 17 noiembrie:

Prin Banat și Crișana minimele urcă la valori de 9 – 10 grade, prin Dobrogea se opresc la 6 – 7 grade, pe crestele montane avem parte de minime negative (-0 spre –2 grade), în timp ce în restul țării vorbim de valori de la 0 spre 2, 3 grade.

Maximele zilei marchează o încălzire evidentă, astfel că ajungem la temperaturi de 11 – 13 grade, iar prin estul Munteniei și Dobrogea ne apropiem chiar de 14 – 15 grade. În restul zonelor maximele nu trec de 8 – 10 grade, iar prin zonele montane se ating 3 – 5 grade, cu 1 –2 grade pe creste.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic –despre femei, sex și feminism, de Carrie Lukas  și vei contribui la susținerea siteului R3Media.

Vorbim de precipitații pe arii mai extinse, prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, dar și prin Dobrogea. Cantități mai importante se pot atinge prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei, 5 – 10 l/mp.

Miercuri, 18 noiembrie:

Noaptea aduce o încălzire în cea mai mare parte a țării, astfel că minimele ajung la valori de 4 – 6, 7 grade în cea mai mare parte a țării, iar prin sudul Banatului, estul Munteniei, sudul Moldovei și Dobrogea se pot atinge și 8 – 10 grade.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 – 10, 11 grade în cea mai mare parte a țării, excepție urmând să facă Moldova, cu valori de doar 4 – 6 grade, în timp ce în zonele montane avem valori de 1 – 3 grade.

Precipitațiile sunt prezente în bună parte din țară, cu excepția Banatului, Crișanei și Maramureșului. Cantitățile mai importante vor fi, de data aceasta, prin Muntenia, Moldova, Dobrogea, 10 – 15 l/mp.

Prognoza detaliată o puteți citi pe site.

Legături utile:

Facebook.com/PrognozeMeteo
Instagram.com/PrognozeMeteo
Puteți susține financiar acest proiect pe: Patreon.com/PrognozeMeteo.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate