Criza Bisericii

Uitându-mă la reportajul Recorder despre IPS Ioachim al Romanului, am remarcat un lucru care mi se părea ciudat: preotul care a filmat cu camera ascunsă, denunțătorul, cum ar veni, se bâlbâia tare când pronunța engolpioane și pronunța „ecleziast” în loc de ecleziarh. Cu alte cuvinte, preotul (!) respectiv cunoștea limbajul bisericesc mai puțin decât un mirean dus la biserică.

Ulterior, am aflat că preotul denunțător are propria sa istorie problematică și o condamnare pentru înșelăciune la activ. Acest lucru spune multe, dar nu totul, despre maniera în care a fost realizat reportajul Recorder. Mai mult decât atât, nu este un răspuns suficient privitor la problemele Bisericii noastre. Pentru că întrebarea firească este: cum a ajuns acest personaj preot?! Cine l-a hirotonit? Cum a fost el selectat? Cum de a fost considerat de încredere de un protopop și un arhiereu?

Acest lucru ne arată ceva: selecția „cardelor” de către Biserică e la pământ. La pământ! Cei care au repudiat reportajul pe baza biografiei dubioase a denunțătorului nu-și dau seama, probabil, că, de fapt, această biografie agravează criza din Biserică, nu o rezolvă. Pur și simplu NU MAI POȚI AVEA ÎNCREDERE în criteriile de selecție ale preoților. Protopopi și arhierei laolaltă sunt în stare să hirotonească orice fel de personaj, orice fel de caracter dubios, să-l bage în biserică, să-l pună păstor peste suflete (!!!) și să se mânjească cu banii de „donație” pe care-i dă pentru a avea parohie. Rușine! I N A D M I S I B I L!

Mai departe, nu consider că acest caz este în mod evident de competența DNA. Din interacțiuni nu am văzut nicio clipă ca preotului-denunțător să i se CEARĂ, pretindă suma respectivă pentru parohie. El face oferta, el licitează. Nu i se condiționează accesul la parohie, ci i se face această „favoare” în schimbul „donației”, la inițiativa lui, a „donatorului”. Sigur că e urât, dar strict pe speța juridică, nu mi-e clar dacă asta intră la corupție. Dpdv strict bisericesc, practica e o abominație, o rușine, iar cei care o perpetuează vrednici de caterisire, de la vlădică la opincă.

Dincolo de această speță, cred că e cazul să discutăm pe față despre criza bisericii noastre. Pentru că nu atât filmul părintelui Ciprian Mega, nu atât reportajele Recorder sunt în sine importante, cât ceea ce ne spun despre starea de spirit a preoților. Prea multă frustrare, prea multă obidă strânsă în rândul preoțimii față de arhierei. Paharul pare că s-a umplut. Da, e prea mult. Prea multă simonie, prea mult abuz, prea multă aroganță, trufie, inconștiență. Prea mulți arhierei care au pierdut contactul cu terenul și realitatea. Iar când scriu acestea, o fac cu toată reținerea. Îmi dau seama că se întâmplă aproape inevitabil.

Un arhiereu din țară este înconjurat de consilieri – vulturi și de oameni bogați. Contactul lui cu realitatea se reduce la mese de protocol, la vizite fastuoase, la contacte cu oameni înstăriți și cu felurite elite profesionale. Din acest punct de vedere, percepția lui e grav distorsionată. Eu nu cred că de la început mulți dintre arhiereii noștri au fost lupi răpitori. Sunt și din aceștia, dar cred că o minoritate. Mai degrabă cred că pur și simplu se pierd pe drum. Și uite așa ajung mulți despre care aveai o impresie bună făcând compromisuri, iar apoi abuzuri, dincolo de înțelegere. Ajung să vadă parohiile ca filiale ale unei corporații care trebuie să cotizeze, iar când nu o mai fac, schimbă preotul fără nicio considerație pentru comunitate. Sau sparg o obște monahală doar pentru că nu beneficiază ei de „profit”. Ajung niște nici-manageri, nici-afaceriști, nici-episcopi.

Ruptura lor de realitate mai arată că nu au o percepție adecvată asupra riscurilor. Ei cred că pot să dea cu cârja și să bage pumnul în gură oricui. În această eră digitală, față de care prea mulți nu au schițat niciun gest de reținere, ei consideră că mai pot să cenzureze, să controleze, să domine ca înainte. Au impresia că dacă li se cântă „pre stăpânul nostru” chiar sunt stăpâni. Singurul lucru pe care-l stăpânesc sunt matrapalzâcurile pe care le fac sau cauționează și de care vor da socoteală. Din păcate nu doar ei, ci și noi.

Nu poți și nu văd de ce ai proteja această murdărie, acest gunoi. Într-un fel sau altul, buboiul cu puroi se va sparge. Pentru că acest putregai nu va rămâne în Biserică, ce este Trupul lui Hristos. Acest putregai va arde și ne va arde și pe noi.

De cealaltă parte, însă, observ că se profilează tot mai mulți „justițiariști” în rândul preoților revoltați. Am fost foarte dezamăgit să citesc un text exaltat al părintelui Ciprian Mega despre reportajul Recorder și propunerea sa aberantă ca realizatorul său să fie premiat de Patriarhie. Absurd! Războiul împotriva nedreptăților și a fărădelegilor din Biserică nu se poate purta în alianță cu ambasadorii LGBT și cu vrăjmașii acesteia. Este ca și cum te-ai alia cu Lenin în persecuția împotriva bisericii (care a început pe motive pretinse de ordin economic-financiar) că așa vei scăpa de episcopii și preoții simoniaci. Dacă dorința de răzbunare și resentimentele sunt atât de mari, atunci roadele vor fi pe măsură: și mai putrede decât cele pe care pretind să le înlocuiască. Unde în istoria bisericii, în istoria vieților sfinților, găsim astfel de precedente? Căci simonia, s0d0mia, fărădelegea, lupii răpitori în blană de păstor, nu sunt ceva nou în istoria noastră. Și au existat preoți, monahi și arhierei care au stat împotrivă (să ne gândim la Sfântul Ioan Gură de Aur de pildă) dar niciodată aceștia nu au mers la dușmanii bisericii pentru a face alianță cu ei împotriva lupilor răpitori din interior.

Nu scriu acestea cu pretenția că aș avea un răspuns pe măsura provocărilor. Doar îmi dau seama de două lucruri: că
1) gunoiul nu mai poate și nu mai trebuie ascuns sub preș, că în mod obiectiv ruperea de realitate a unor arhierei, practicile abuzive, simonia și s0d0mia o să fie, probabil curând, decontate (și nu doar de făptuitorii lor, ci de noi toți), și că
2) nu pot fi alături de cei care, în împotrivirea lor față de acestea, aruncă și copilul din copaie și se aliază cu militanții anticlericali.

Traversăm o criză a bisericii și acest lucru ne va costa, într-un fel sau altul, pe toți.

PS (later edit): mi se transmite că pr. Ciprian Mega a făcut propunerea premierii jurnalistului de la Recorder „la limita ironiei”. Da, dar ar fi bine să clarifice chiar sfinția sa acest lucru. Cred că tentația de a te alia sau măcar apropia de tot felul de personaje este mare, când ești respins sau cenzurat. Nu pot decât să nădăjduiesc că va rămâne doar o tentație.