Compania North Star Support Group (NSSG), care activează în România, care apare în postarea de pe Twitter a Ambasadei Rusiei în Africa de Sud, în care se spunea că România ar fi trimis în secret militari la Odesa, neagă vehement orice implicare în războiul din Ucraina, informează stiripesurse.ro.
Reprezentanții acesteia susțin că informațiile transmise de agenția de presă RIA Novosti sunt complet false, menite să aducă panică în rândul populației civile și să tensioneze relațiile diplomatice.
North Star Support Group (NSSG), unul dintre liderii globali ai segmentului de servicii de consultanță și management al riscului pentru companii private ce desfășoară operațiuni de business în cele mai dificile regiuni din lume, anunță că informația transmisă de agenția de presă RIA Novosti conform căreia colaboratori români ai companiei ar fi implicați în operațiuni desfășurate în Odesa este complet falsă.
NSSG nu are în momentul de față colaboratori în orașul Odessa, din Ucraina, și nu desfășoară nicio activitate în această zonă. Mai mult decât atât, NSSG nu este o companie de tipul PMC – Private Military Company – și nu are nicio implicare militară în teatrele de conflict, inclusiv în războiul din Ucraina”, a transmis NSSG, potrivit sursei citate.
Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „O istorie a lumii pentru copii” de Virgil Hillyer, și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Informația a fost postată pe contul de Twitter al Ambasada Rusiei în Africa de Sud, însă, înfățișa imagini cu militari români din al Al Doilea Război Mondial. De aici, până la apariția altor informații potrivit cărora Rusia declară război României sau Kremlinul a declarat public că a început al Treilea Război Mondial nu a fost mult.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Etamynis (alergie la praf, polen, venin) și vei contribui la susținerea siteului R3media.
Spre exemplu, Daily Mail, a scris că „Rusia a anunțat oficial al treilea război mondial”, iar canalele rusești de stat ar fi anunțat la unison acest lucru.
În fapt, cea care a emis o astfel de opinie este Olga Scabeieva, prezentatoare la Russia 1, relatează Daily Mail.
























Razboiul informational in plin progres !
de parca astea sunt informatii ce se pot verifica.. fiecare spune ce vrea.