Consilul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis eliminarea unui clip video postat de Marius Tucă pe platforma YouTube, în care cataloghează drept „lovitură de stat” decizia BEC de a-l elimina pe Călin Georgescu din cursa pentru alegerile prezindenţiale, informează Pagina de Media.
Decizia de a emite un ordin de eliminare a conţinutului ilegal, pentru că încalcă legislaţia privind informarea corectă, a fost votată de aproape toţi membrii, mai puţin de Georgică Severin, numit de PSD în forul audiovizual.
Unul dintre susținătorii deciziei a fost fostul consilier și purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu. Acesta a susținut, în mod stupefiant, că jurnaliștii nu ar trebui să chestioneze activitatea instituțiilor publice.
„Eu vroiam să observ că nu punem în discuţie la CNA un act împlinit de o altă instituţie, cum este BEC-ul, temporar, sigur, în perioada respectivă. Când te consideri ditamai jrunalistul şi ieşi public să faci muştruluială unei instituţii publice, putând sau neputând să ai dreptate, cred că nu este în ordine. În plus, cred că nu este în regulă situarea şi orientarea domnului respectiv.
A chestiona moralitatea BEC-ului, a le reproşa membrilor că nu sunt celebri, că sunt doar nişte anonimi, ca şi cum ar putea să fie şi celebri oameni care nu apar la televizor, e iarăşi o vulnerabilitate a acestui tip de mesaj. Personal, consider că a contrazice o instituţie în decizile ei nu face parte din fişa postului unui jurnalist obiectiv.
Obiectivitatea, însă, de departe nu este atuul multora dintre jurnaliştii pe care i-am cunoscut în timp. Înregimentarea aş spune că dezonorează nu onorează.”, a spus fostul prezentator de la Trinitas TV.
În clipul postat pe canalul său de YouTube, Marius Tucă afirma că „mie tot nu-mi vine să cred cum au dat ăştia lovitura de stat, nu ăştia de la Curtea Constituţională, că ăştia au fost….adică te aşteptai de la ei.
Dar cum au dat ăştia de la BEC, nişte iluştri anonimi puşi să redactezi înainte de a da hotărârea. Au venit aşa într-o duminică seara şi ne-au tăiat lumina, au tăiat democraţia, au tăiat ce mai rămăsese din statul ăsta şi aşa mafiot.
După ce că era mafiot l-au distrus şi p-ăsta, spuneam că marele merita lui Călin Georgescu e ăla că a demonstrat că regele e gol, că statul e gol, că nu mai are nimic, că toate instituţiile sunt puse să lucreze împotriva cetăţeanului, nu în slujba cetăţeanului.
Aşadar, deci vin nişte iluştri anonimi de la BEC seara, aşa pe-nserat ca hoţii, când se îngână ziua cu noaptea şi vin cu o aberaţie, ei neavând nimic altceva decât de făcut decât să numere nişte semnături şi să mai verifice două foi şi dintr-o dată, în România asta de de pe care şi-a luat mâna Dumnezeu, efectiv în momentele astea fiind şi spun că nu are voie să candideze Călin Georgescu din nu ştiu ce cauze invocate de Curtea Constituţională”.
Tucă a spus și după anularea alegerilor din 6 decembrie, că a fost vorba despre o „lovitură de stat” dată de Curtea Constituțională.
Pentru securistu implantat Bănescu, rolul jurnaliștilor este să laude guvernul, nu să critice guvernul. Tovarășu Bănescu apără mâna care l-a hrănit și lovitura de stat. Cenzură și anularea alegerilor, curat ioropean marca Cacahagi Bănescu
A început cenzura! Nimeni nu mai are voie să zică ceva de vreo instituție a statului… Biroul NKVD redenumit CNA a trecut la treabă…. Și vă mai întrebați de ce îl vor oamenii pe Călin Georgescu Președinte? Domnule Tucă, vă susțin!