miercuri, iulie 17, 2024
ACTUALITATEUSR cere eliminarea taxei de pod de la Giurgiu - Ruse

USR cere eliminarea taxei de pod de la Giurgiu – Ruse

Președintele USR, Cătălin Drulă, a cerut României și Bulgariei să elimine taxa de pod de la trecerea de frontieră Giurgiu – Ruse.

„Această taxă de pod reprezintă un obstacol în calea liberei circulaţii de persoane şi bunuri între ţările noastre. După aderarea la Schengen nu vor mai exista ghişee de control paşapoarte, de ce am mai avea un alt ghişeu care să îngreuneze traficul?”, a spus Drulă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în punctul de trecere a frontierei dintre România şi Bulgaria.

„România şi Bulgaria au îndeplinit toate condiţionalităţile pentru aderarea la spaţiul Schengen şi este imperativ ca guvernele de la Sofia şi Bucureşti să facă tot ce ţine de ele pentru ca ţările noastre să se integreze în spaţiul de liberă circulaţie anul acesta. Este un drept câştigat prin muncă de ambele popoare şi trebuie să se bucure de acesta cât mai rapid”, a subliniat Cătălin Drulă, potrivit unui comunicat.

Este vorba despre o conferință organizată în cadrul evenimentului „Schengen: o punte de legătură. Importanţa spaţiului Schengen pentru România şi Bulgaria”, la care au luat parte mai mulți parlamentari de la USR, precum și europarlamentarul bulgar Ilhan Kiuciuk.

Mai multe apeluri spre o colaborare româno – bulgară

În iunie, europarlamentarul bulgar Andrei Novakov a îndemnat țara sa și România să elimine barierele la punctele comune de trecere a frontierei, în semn de protest dacă li se va refuza în continuare aderarea la spaţiul Schengen.

La finalul anului 2022, transportatorii români au cerut și ei desființarea graniței dintre România și Bulgaria.

Tot în decembrie, mass-media de la Sofia a realizat un sondaj de opinie, în care cititorii au fost invitați să răspundă la întrebarea dacă „Ar trebui desființată granița dintre Bulgaria și România”. O majoritate covârșitoare, 68%, a răspuns că este de acord, în timp ce doar 21% au respins ideea.

Pe cel mai mare grup de facebook româno-bulgar 77% dintre utilizatori s-au declarat adepții ideii.

Totul s-a întâmplat după  votul negativ privind Schengen în privința României și Bulgariei. Recent, președintele Croației, Zoran Milanovici, a declarat că Bulgaria și România nu au fost admise în Schengen pentru a proteja economiile unor țări mai puternice din UE.

În martie 2023, România și Bulgaria au anunțat formarea unui parteneriat strategic, dar neconcretizat prin nimic, până acum.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE