vineri, martie 28, 2025
ACTUALITATEChiriile au crescut în marile oraşe ale ţării cu 13% într-un an

Chiriile au crescut în marile oraşe ale ţării cu 13% într-un an

Interesul românilor pentru chirii a fost mult mai ridicat în ultima vreme, raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut, conform unei analize a platformei Storia.ro, platforma imobiliară lansată de OLX. Informaţiile preluate de economedia.ro arată că vizitatorii Storia.ro sunt mult mai decişi cu privire la închirierea apartamentelor.

Datele arată că au fost vizionate cu 9% mai multe pagini cu anunţuri imobiliare şi că au fost realizate cu 24% mai multe contactări (contactările fiind interacţiunile dintre chiriaşi şi cei care publică anunţuri de închiriere pe platformă). Poate şi din acest motiv, raportat la tarifele de anul trecut (iulie 2022), sumele solicitate pentru chirii au crescut, în medie, cu 13%.

Media tarifelor înregistrate pentru chiriile din 10 mari oraşe din România analizate a fost relativ constantă faţă de luna anterioară, înregistrându-se o creştere medie de 3% în luna iulie 2023

Peste 300 de euro chiria pentru o garsonieră în Bucureşti

În Bucureşti, comparativ cu luna iulie 2022, tarifele medii pentru chirii au crescut cu 23% pentru apartamentele cu trei camere, cu 15% la apartamentele cu două camere şi cu 6% în cazul garsonierelor.  În luna iulie a.c., chiriile medii pentru o garsonieră s-au încadrat între 300 de euro (în sectoarele 2, 3, 4, 5) şi 389 de euro (sectorul 1). Tarifele medii ale apartamentelor cu două camere s-au aflat între 430 de euro (sectorul 4) şi 650 de euro (sectorul 1). Apartamentele cu trei camere au avut tarife medii cuprinse între 500 de euro (sectorul 6) şi 950 de euro (sectorul 1).

Comparativ cu luna iulie a anului trecut, la nivelul ţării s-au înregistrat mai multe creşteri ale tarifului mediu solicitat pe toate categoriile de apartamente.

În Cluj-Napoca, în luna iulie a.c., tarifele medii solicitate au crescut comparativ cu cele de anul trecut. Tarifele medii ale chiriilor au crescut cu 27% în cazul apartamentelor cu trei camere, cu 22% pentru apartamentele cu două camere şi cu 17% în categoria garsonierelor. În luna iulie a.c. garsonierele s-au închiriat, în medie, cu 350 de euro. În cazul apartamentelor cu două camere, în luna iulie a.c. tariful de închiriere a crescut la 549 euro de la 500 de euro, în timp ce apartamentele cu trei camere au ajuns să fie închiriate cu 700 de euro, în medie, de la 650 de euro în luna iunie a.c.

În Iaşi, comparativ cu luna iulie 2022, sumele medii solicitate au crescut cu 20% pentru garsoniere, 14% pentru apartamentele cu două camere şi cu 11% pentru apartamentele cu trei camere. În Iaşi, în luna iulie a.c., o garsonieră se închiriază, în medie, cu 300 de euro, un apartament cu două camere cu 400 de euro, în timp ce unul cu trei camere se închiriază cu 500 de euro.

La Braşov, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, tarifele de închiriere au crescut, în medie, cu 25% pentru garsoniere, cu 22% pentru apartamentele cu trei camere şi cu 15% pentru apartamentele cu două camere.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE