Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat joi o hotărâre care impune în mai multe activități obligativitatea prezentării Certificatului verde care atestă vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală, potrivit unui comunicat oficial.
Certificatul verde ar urma să devină obligatoriu în localitățile în care incidența la 14 zile este cuprinsă între 3 și 6 cazuri la mia de locuitori. O decizie finală a CNSU ar trebui validată ulterior printr-o hotărâre de guvern.
Potrivit comunicatului CNSU, doar persoanele vaccinate, trecute prin boală sau testate vor avea acces la anumite spații și manifestări publice, dacă rata de infectare din localitate se află între 3 și 6 la mia de locuitori.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
- Competițiile sportive organizate în spații închise sau deschise, se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între spectatori;
- Activitatea în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție;
- Organizarea și desfășurarea în spații deschise a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale poate fi realizată cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori, cu purtarea măștii de protecție;
- Evenimentele private în spații închise (nunți, botezuri), în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente se pot desfășura cu participarea a maximum 200 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
- Organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în spații închise, respectiv maximum 200 de persoane în spații deschise, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
- Organizarea de conferințe în spații închise poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media.
- Organizarea de mitinguri și demonstrații poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane, cu respectarea anumitor măsuri:
- Activitatea restaurantelor și cafenelelor, în spații închise, se poate desfășura în intervalul orar 0500-0200 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
- Activitatea sălilor de sport/fitness în spații închise, poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de min 7 mp pentru fiecare persoană;
- Activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
- Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise poate fi realizată în intervalul orar 0500-2400 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
- Activitatea piscinelor interioare poate fi realizată până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic – Despre încălzirea globală și ecologism, de Christopher C. Horner, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Totodată, comunicatul arată și situația în care doar persoanele vaccinate complet au acces la unele dintre aceste spații și evenimente publice, cum ar fi barurile, cluburile, discotecile și sălile de jocuri.
În situația în care incidența infectării cu Covid-19 din localitate este între 3 și 6 la mie:
- Activitatea în baruri, cluburi și discoteci poate fi realizată în intervalul orar 05:00-02:00 până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
- Activitatea sălilor de jocuri poate fi realizată în intervalul orar 05:00-02:00 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.
Activitatile care cer acest certificat trebuiesc boicotate.
Deci Hai Sa disteugem micile firme locale, ca untoldul orgiastic si a tras banii, acum putem demola capitalul national
Dar eu nu inteleg, restaurantele, salile de fitness, cinematografele, nuntile etc, sunt cumva in proprietatea statului ptr a decide statul cine intra acolo si cine nu? asta sa decida proprietarul acestor localuri, patronul respectiv, cel care detine aceste localuri, nu tembelul de Scartzu sau pripasitul prin aceasta tara pe nume Arafat caci aceste sali nu sunt in proprietatea lor…bun, daca mergeam la ei acasa, acolo ar fi putut sa ne zica cine sa intre si cine nu, dar pe proprietatea altuia cu ce drept decid ei cine are acces si cine nu? bai retarzilor, comunismul a cazut in 1989 cu pretul vietii a catorva mii de tineri, voi ce vreti, sa revenim la anii de atunci, cand statul era in tot si intoate si el hotara cine, ce si cum? atunci nu va mai numiti bai liberali si alte alea, spuneti clar: da, noi suntem tot comunisti ca sa se stie clar o treaba…