Pe 18 martie 2021 s-au împlinit 100 de ani de la nașterea Mitropolitului Bartolomeu Anania.
Cu această ocazie, vă oferim un extras dintr-o conferință rostită la „Casa Studenților” din București, la invitația ASCOR. Cuvintele sale sunt cu atât mai remarcabile cu cât au fost rostite în 1997, prevâzând parcă ce se va întâmpla 20 de ani mai târziu.
Nu mai târziu de preziua centenarului său, ieșea la iveală un ghid de limbaj al Parlamentului European, care prevede, printre altele, evitarea folosirii cuvintelor de „mamă” și „tată” sau „oameni sănătoși” în comunicarea internă.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Iată un extras din conferința Mitropolitului Bartolomeu, grație siteului Cuvântul Ortodox:
„Iubiții mei, Dostoievski plasează acțiunea în secolul 15, în Spania. Dostoievski însă a fost un vizionar. Alioșa îi reproșează lui Ivan că o pune pe seama catolicismului, și anume pe seama a ceea ce catolicismul a avut mai rău în el, inchiziția. Dar eu cred ca Dostoievski a mers mai departe, adică mai aproape, prefigurând comunismul. Ce oare a făcut comunismul decât sa preia oferta făcută de diavol și să o treacă pe seama lui, să confiște pâinea pe seama statului si, prin aceasta, să-i răpească omului libertatea? Pe de altă parte, i-a oferit omului “miracolul” transformării prin socialism: electricitatea, agricultura, belșugul, “raiul pe pământ“ (și aici Mircea Eliade are dreptate când spune că comunismul face parte din marile mituri; orice sistem politic din lumea aceasta nu se pretinde perfect, în afara de comunism, care se credea perfect, că el adică reprezintă treapta ultimă în evoluția politică a omenirii). Pe de altă parte, acumularea de averi iți conferă putere, iar puterea iți conferă autoritatea. Ce a însemnat autoritatea comunismului, o știm cu toții pe propria noastră piele. Dar n-aș vrea să rămân aici.
Am meditat mai adânc, gândindu-mă la vremurile noastre, daca nu cumva procesul se prelungește, dacă nu cumva viziunea dostoievskiană a mers dincolo de comunism. Dumnezeu ne-a ajutat și am scăpat de povara comunismului, prin jertfele din Decembrie ’89, intrând într-o altă eră. Iată însă că avem o altă perspectiva: dacă ne-am confruntat cu Răsăritul bolșevic, de data aceasta ne îndreptam cu fața către Occidentul european (care se autodefinește drept Europa însăși și ne invită să intrăm în ea, ca și cum noi n-am fi fost niciodată europeni!). Or, pentru noi, Europa este sinteza gândirii elene, a spiritualității creștine și a civilizației romane. Este singura Europă pe care o recunoaștem, dar și singura Europă care ni se refuză.
Ni se propune, în schimb, o Europă construită eminamente pe economie și politică; nici cea mai mică adiere de cultură, că de religie nici nu mai vorbim.
Ce ni se propune?: Economicul – pâinea. De aici, un atentat la libertate, prin pretențiile aberante care ni se pun în față pentru a fi „acceptați” în această Europă: homosexualitate, viciu, avort, desfrâu, sexualitate, pornografie, adică tot ceea ce poate fi mai rău în viața unei societăți, niște rele pe care noi, ca popor, în frunte cu Biserica și, din fericire, în frunte cu tineretul nostru creștin ortodox, le respingem cu toată fermitatea; pentru că nu vrem ca, cu prețul „intrării” noastre în Europa, să ne pierdem sănătatea noastră morală și, prin aceasta, identitatea națională.
In al doilea rând: miracolul! Nici vorbă de vreun miracol în numele lui Dumnezeu, așa cum încerca, cel puțin, marele inchizitor. Nu, ci miracolul zborului cosmic, al calculatorului, al ingineriei genetice; un miracol perpetuu, pe care, fascinați, va trebui să-l acceptăm în locul minunilor lui Dumnezeu.
Si, in al treilea rând, tot prin economic: puterea; si, prin putere, autoritatea: aceea a așa-ziselor “Mari Puteri”, îndrituite să hotărască pentru popoarele mici.
E de trebuință, însă o precizare: Pronunțând-ne împotriva unor racile ale Occidentului nu înseamnă câtuși de puțin ca am fi anti-occidentali, după cum rezervele unui catolic față de inchiziție nu fac din el un anti-catolic…
Dar sa mergem mai departe. Verbul „a corupe”, in accepția termenului grecesc, înseamnă a altera nu numai prin descompunere, ci și prin amestec. Toate formele de sincretism religios care ni se propun astăzi, începând cu New Age și terminând cu tot felul de combinații între diferite secte neoprotestante care alcătuiesc federații evanghelice și evanghelizatoare și care caută să ne amețească prin oferte comode, deseori seducătoare, toate acestea sunt forme și manifestări ale corupției spirituale. Cu toate acestea, ni se recomandă – ni se impune – să fim toleranți. Că noi, românii, prin fire suntem toleranți, o știe toata lumea. Eu însă as pune o întrebare: Daca pentru formele de corupție prevăzute de Codul Penal nu se recomanda toleranță, de ce ni se impune ea când e vorba de formele corupției spirituale?…
Pentru acestea din urmă nu vrem un cod penal, dar putem apela la un cod moral: Dacă cineva își revendică libertatea și dreptul de a agresa, e normal ca agresatul să aibă libertatea și dreptul de a se apăra. Ei bine, această libertate și acest drept nu înseamnă intoleranță. În fața abuzului, toleranța încetează. Unii spun ca aceasta s-ar numi fundamentalism; e un termen care nu are ce căuta in profilul Bisericii Ortodoxe și al poporului român. Dar dacă, de dragul demonstrației, l-am adopta, ne vom aminti că Domnul Hristos Însuși a fost primul mare fundamentalist: “înapoia Mea, Satano!“.”
