joi, noiembrie 14, 2024
OPINIICapul tîmpit, sabia îl mîngîie

Capul tîmpit, sabia îl mîngîie

Dulce barbarie, progres e numele tău! Dar numai după o lungă îmbrățișare cu prostia.

În sfîrșit, libertatea a pătruns și în lumea întunecată a Occidentului! Căci, așa cum se știe, contemporanii noștri occidentali n-au avut, încă, ocazia minunată de a se îmbăia în cătușele libertății nețărmurite a prostiei. La fel, generațiile Estului care n-au cunoscut comunismul. Nu-i timpul pierdut! Lumina vine din universitățile americane și a pornit la drum cu un surîs eliberator ce nu va fi ratat nicăieri.

Cine n-a trăit originalul va avea șansa de a gusta un bis actualizat și îmbunătățit. Aleasa cunoaștere a anilor ’50, adică triumful revoluționar asupra valorilor, autorilor, limbajului și operelor reacționare, așa cum a fost el trăit în comunismul răsăritean, se va repeta în chip superior, spre beneficiul minții occidentale. Cum anume?

Pentru început, o propunere modestă: anihilarea culturii. A întregii culturi europene, sub vina de a fi existat și de a fi surclasat alte culturi sau, mai grav, o suită numeroasă de culturi inexistente. Dar să trecem la fapte și să selectăm cele mai recente vinovății identificate în lotul marilor criminali pe care stă așa-zisa cultură occcidentală.

Mai întîi studiile clasice. Adică marele ansamblu elin-latin. Cunoașteți: acele vechi bazaconii dușmănoase și rasiste lăsate nouă de suprematiști albi ca Platon, Aristotel, Cicero, Ovidiu, Tacit, Lucretius, Homer, Heraclit și alți opresori ai filozofiei africane. Propunerea a prins contur și bîntuie, acum, în Universități. Evident, New York Times, binecunoscuta gazetă de propagandă a progresiștilor americani și farul ecologic al justiției universale, și-a luat nobila sarcina de a prezenta publicului inițiativa.

În centrul ei: Dan-el Padilla Peralta. Un glorios Mr. Nobody, ca atîția alți impostori, selecționați și celebrați de Universtități pentru meritul de a fi minoritari (adică non-albi), impostori și, mai ales, demolatori frenetici. La fel ca luminile înscăunate de comunști în Universitățile românești imediat după 1945: Mihai Roller, Vicu Mândra, Al. Toma și alți huligani setoși de vandalism.

Marele Profesor de Studii Clasice Peralta predă, bineînțeles, la faimoasa Universitate Princeton și are o idee fixă: studiile clasice nu trebuie să se ocupe de civilizația greco-latină. Asta ar trebui să fie limpede ca lumina zilei. După aceeași regulă, nici botanica n-ar trebui să mai fie obsedată de plante. Dimpotrivă, numai o botanică dedicată studiului maselor plastice e într-adevăr botanică. În cursul unei prezentări respectuos-admirative, New York Times își descrie eroul cu tonuri rezervate marilor învățați și își asigură cititorii că au de-a face cu un savant, nu cu o caricatură promovată pe dosar rasial și plătită să își distrugă domeniul de învățămînt.

O altă contribuție mizeră vine din partea Johannei Janink, de la Universitatea Brown, tot clasicistă și savantă dezlănțuită. Ea simulează îngrijorarea și exclamă excedată ”dacă studiile clasice nu se schimbă, lăsați-le să ardă!”. Vina studiilor clasice e aceeași: se ocupă de civilizația clasică, greco-latină, în loc să se plece în fața tezaurului clasic afro-asiatic.

Ce lipsește din aceste îngrijorări și revoluții, e constatarea totală și irevocabilă a inexistenței culturii Occidentale. Noroc cu intervenția fermă și salutară a istoricului-legist Kwame Anthony Appiah, Profesor de filozofie la Universitatea New York. El constată sec și desfășurat, la rubrica de ”cultură” a luminosului cotidian progresist The Guardian: ”Nu există ceva care se cheamă cultură occidentală”. Perfect! Cu o singură pocnitură filozofică de bici am scăpat de scornelile milenare ale uzurpatorilor greco-iudeo-latini.

Dar ”clasicele” sînt doar partea vetustă a unei mascarade culturale mult mai întinse. Literatura medievală e deasemenea o formă de opresiune albă și, prin urmare, Universitatea Leicester s-a grăbit să o scoată din progamă. Evident, nici Shakespeare nu mai putea rezista. Tot mai mulți profesori americani au ajuns la concluzia că studenții trebuie feriți de Hamlet, Macbeth și alte deșeuri rasiste.

Pictura e deasemenea pătată. Rembrandt e suspectat de complicitate pasivă la odiosul comerț cu sclavi. Cum pofta de rahat vine mîncînd progresiv rahat, muzica clasică e, la rîndul ei, demascată. Beethoven poartă răspunderea infernală de a se fi născut alb, o culpă evidentă de la primul acord al simfoniilor lui obosite.

Ne putem relaxa. Nu trebuie să mai învățăm, să mai cunoaștem și să mai înțelegem. Relax! Totul e fals, cu excepția teoriei care ne spune că totul e fals. Cultura occidentală e o iluzie toxică, o făcătură subversivă ticluită de exploatatori albi, cu scopul de a elimina marile opere ale muzicii de cameră gaboneze, superba pictură a secolului XIX jamaican și studiile filologice înfloritoare ale școlii hermeneutice togoleze.

Cum de e, totuși, posibilă atîta tîmpenie simultană, în mințile atîtor oameni din atîtea universități? E sinistru dar nu complicat: prin decret. Odată decisă, abrupt și dogmatic, inexistența valorilor și odată respinsă plenar existența realității, orice afirmație e admisă. Absolut orice afirmație.

Două exemple proaspete. Astfel: numai o parte a persoanelor care nasc sînt femei. Apoi: un accent prea mare pe aflarea rezultatului exact e o manifestare a supremației rasiale albe în matematică.

Prima descoperire aparține mai multor spitale din Marea Britanie care au emis noi recomandări și reglementări menite să asigure ”reprezentarea și includerea tutror persoanelor aflate în maternități”. Ceralaltă cucerire se datorează Direcției de Învățămînt a Statelui american Oregon și urmărește ”să elimine rasismul din procesul de învățare a matematicii”.

Dacă prostia abisală asigură coloritul, practica acestui bombardament cu napalm asupra rațiunii vine din corupția revoluționar-dogmatică. Orice analfabet și orice impostor vor lucra cu entuziasm la demolarea oricărei valori sau idei, dacă sînt promovați, dotați cu o carieră, curtați de presă, înconjurați de respectul cuvenit adevăraților universitari și plătiți pentru emisia de orori.

Fabrica de îndoctrinare întemeiată acum aproape 60 de ani în sistemul universitar american a produs generații de ignoranți și impostori. Astăzi, ei sînt deținătorii catedrelor universitare și educatorii viitoarelor generații de ignoranți și impostori. Acumularea  de prostie, obscurantism luminat și dogmă a sistemului educațional occidental continuă. Ea a creeat premizele unei catastrofe care promite muțenia, irelevanța și indolența de care are nevoie orice sistem de control. Imbecilizarea globală e în lucru. Progresismul și-a pregătit bine societățile gazdă.

În sfîrșit, ar fi de observat două lucruri. Mai întîi: tot ce se știe astăzi despre culturile non-europene ”superioare” și tot ce știu despre ele chiar populațiile acelor locuri a fost scos la iveală, conservat și explicat de istorici, arheologi și filozofi albi. Reacționari, desigur. Fără ei, n-ar fi existat nici etnologie africană, nici indianistică, sinologie sau arabistică.

În al doilea rînd: după satisfacțiile nemărginite ale prostiei, celălalt ingredient al căderii la care asistăm ține de invidia neputinciosului și a mediocrului în fața geniului. Nu există nimic nedemolabil în fața resentimentului.

Însă prostia, mediocritatea și resentimentul trebuie așezate în căsuța lor otrăvită: ele dau combustibilul dar nu stabilesc direcția. Obiectivul acestui acces colosal de negaționism și îndoctrinare criminală e unul și același, dintotdeauna: Puterea.

Odată discreditată și interzisă cultura occidentală, controlul spiritual și deruta minților vor fi rapide și definitive.

Barbaria are nevoie de robi. Corupția spiritului scutește de sabie. Capul tîmpit, sabia îl mîngîie.

Articol apărut inițial aici și preluat cu acordul autorului.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

  1. Oricât ar părea de abruptă, mișcarea e destul de veche. Toate gugumăniile moderniste si post moderniste din toate domeniile artei și culturii și pus temelia acestor mișcări ce doar par nefirești. Toate mâzgălelile de pe pânză, toți bolovani prezentați drept sculptură, toată literatura postmodernistă, ovaționate – tot prin decret, că ne place sau nu – de oameni pretinși serioși și specializați au fost și sunt temelia actualelor mișcări ale idioților mondiali și alte lașilor care nu au curajul să strige că împăratul e gol!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE