Pe 9 ianuarie 1848 se năștea la București Vasile Urseanu, de numele căruia se va lega Observatorul Astronomic din Capitală.
Iată o biografie a amiralului, realizată de Muzeul Marinei Române prin muzeograful Georgeta Boranda:
Născut la 9 ianuarie 1848 la București, ca fiu al lui Petre și al Mariei, Vasile Urseanu va îmbrățișa cariera armelor, devenind în 1866, după absolvirea cursurilor primare și gimnaziale ale liceului “Sf.Sava”, elev al Școlii militare de ofițeri de infanterie din Capitală. Absolvind cursurile acestei școli la 29 iunie 1868 cu gradul de sublocotenent, este repartizat în Corpul Flotilei (Arh. M.Ap.N. Fond: Direcția cadre și învățământ, Rg. control 61, filă 264), fiind ambarcat în anii următori pe navele existente în dotarea acestui Corp în perioada respectivă. Prima sa ambarcare, în funcția de secund pe nava “România” datează din anul 1869 (Lt. C-dor. C.Ciuchi: „Istoria marinei în curs de 18 secole”, Constanța, 1906, pag.139). Cu această nava și din anul următor cu nava “Ștefan cel Mare” pe care îndeplinește tot funcția de ofițer secund (Ibidem, pag. 146), Vasile Urseanu efectuează numeroase marșuri de instrucție pe Dunăre.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Istoria Românilor, de Petre P. Panaitescu, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media
După avansarea la gradul de locotenent în 1871, Vasile Urseanu este ambarcat în 1872 că urmare a intervenției ministrului de război, general Ioan Emanoil Florescu, pe lîngă guvernul Franței, pe nava școală “Borde” apoi pe nava de aplicație “Jean Bart” din marina franceză (Ibidem, pag. 147) la bordul căreia își făcuseră ucenicia cîțiva ani mai înainte și alți ofițeri ai Flotilei române, viitori comandanți ai marinei noastre, generalul Nicolae Demetrescu Maican și contraamiralul Ioan Murgescu.
Pe nava franceză tînărul ofițer român își completează cunoștințele practice atît de necesare meseriei sale, în timpul unui voiaj în care va putea vizită insula Sf.Elena, Capul Bunei Speranțe, portul Rio de Janiero, etc. Revenind după 2 ani în țară, este înaintat la gradul de căpitan și numit prin Înaltul Decret nr.893 din 19 aprilie 1874 comandant al navei “România” ( “Monitorul Oastei” nr.13 din 24 mai 1874, pag.546).
În această calitate, Cpt. Vasile Urseanu participa în 1875 la primul marș de instrucție executat pe Dunărea de jos și Marea Neagră de navele întrunite ale Corpului Flotilei, care au format o divizie. După executarea unor trageri de artilerie în mare, navele diviziei au efectuat un schimb de vizite cu navele turcești aflate în Tulcea. Acest prim marș de instrucție a unei reuniuni de nave române a avut o importantă deosebită atît pentru pregătirea ofițerilor, printre care se află și Cpt. Vasile Urseanu, că buni navigatori, cît și pentru formarea calităților necesare funcției de comandant de nava. În toamna aceluiași an, 1875, Cpt. Urseanu i se încredințează comandă navei “Ștefan cel Mare” (“Arh. M.Ap.N. fond: Direcția cadre și învățămînt, Rg.control 61, filă 264) pe care o va conduce până în preajma izbucnirii războiului de independență.
Odată cu declanșarea războiului ruso-turc în aprilie 1877 și însărcinarea flotilei române cu misiunea acoperirii strategice a Dunării, s-au înființat bateriile de coasta de la Calafat, care prin Ordinul nr.4161 al Ministerului de război au fost încadrate cu ofițeri din Corpul Flotilei, printre care s-a numărat și Cpt. Vasile Urseanu. Aici la Calafat, Vasile Urseanu a comandat succesiv bateriile “Elisabeta” și “Mircea” și a primit misiunea de a instala Bateria nr.6, “Renașterea”, dovedind curaj și sînge rece în timpul duelului de foc cu bateriile otomane din Vidin.
Dar în afară acestui serviciu, Cpt. Urseanu că și alți comandanți de baterii a îndeplinit și alte numeroase misiuni cerute de mersul războiului. Astfel, comandând nava “Ștefan cel Mare” a fost însărcinat să organizeze detașamente de nave comerciale, pentru trecerea trupelor dincolo de Dunăre. Iată ce scrie Lt.C-dor C.Ciuchi în „Istoria marinei române în curs de 18 secole”, referindu-se la acest fapt: „Numărul ofițerilor era foarte restrâns și vedem o bună parte din ei întrebuințați la nenumărate servicii în afară de baterii, unde contau că titulari comandanți. Astfel, vedem pe Cpt. Urseanu, comandantul bateriei “Elisabeta” al cărei foc făcu să amuțească tunurile forturilor cetății Vidin în ziua de 14 iunie, plecând spre a efectua o trecere forțată înaintea Vidinului cu un grup de vase organizate la Tr.Severin; revine apoi pentru a lua comanda bateriei “Mircea” cu care s-a distins printr-o tragere vie și justă în zilele de 7 și 24 octombrie 1877 și 12-13 ianuarie 1878″ (Lt. C-dor C.Ciuchi, op. Cit., pag.183).
De asemenea, în timpul războiului de independență Cpt. Urseanu i s-a încredințat și o sarcina specială, fiind trimis în misiune pe lângă prințul Serbiei, Milan Obrenovici.
Pentru meritele dovedite în timpul diferitelor acțiuni de lupta la care a participat, Cpt. Urseanu a fost decorat cu Ordinul “Steaua României” în grad de cavaler, Crucea “Trecerea Dunării”, Medalia “Apărătorii Independenței” și Medalia Comemorativă Rusă, fiind totodată și înaintat la gradul de maior la 1 ianuarie 1878 (Arh.M.Ap.N., fond: Dir.cadre și învățămînt, Rg.control 61, filă 264 și 264v).
După război, în 1881, odată cu comandă pe care guvernul român a lansat-o șantierului londonez “Thames Iron Works” pentru construcția unor nave de război necesare flotei noastre de la Dunăre și Mare, Mr.Urseanu primește însărcinarea de a se deplasa în Anglia pentru a supraveghea lucrările de construcție a navelor comandate (Arh.Statului București, fond:Ministerul de Război, Dir.Geniu,dos.4/1980, filă 248). Printre navele aflate în construcție la Londra se află și bricul “Mircea”, prima nava școală românească. După lansare, nava va pleca din șantier spre țară, sub comanda Mr.Urseanu, căruia Ion Ghica îi adresa cu această ocazie următoarele cuvinte: „Facă cerul ca fericita călătorie lui «Mircea» pe marea cea mai periculoasă să fie de bun augur și să deschidă României o era de acțiune asupra mărilor. Urez tinerilor argonauți de sub direcțiunea și conducerea voastră, un viitor glorios și mare, rugând-vă să primiți frățeștile mele salutări ”[textul inițial a fost parțial trunchiat, vezi Petre Bontideanu – n.n.].
După sosirea în țară și armarea completă, nava va fi pusă în 1883 sub comanda lui Vasile Urseanu, avansat la 1 iulie 1882 la gradul de Lt.colonel (Arh.M.Ap.N., fond:Dir.cadre și învățămînt, Rg.control 61, filă 264). Sub comanda sa, bricul execută în vara anului 1883 un voiaj de instrucție, vizitând în prima parte a campaniei porturile din Marea neagră: Varna, Burgas, Sinope, Trebizonda, Sukumi, Kerci, Ialta, Sevastopol, Odesa Oceacov, Nicolaev, iar în partea a două, porturile: Constantinopol, Pireu, Atena, Sita, Smirnă, Galipoli, Radato (Loc.cit. fond:Ministerul de Război, dos.f.n.,”Istoricul bricului «Mircea»”, filă 2).
Acest prim voiaj de instrucție al Bricului “Mircea” a adus celui dintâi comandant al sau, lt.col. Vasile Urseanu, două decorații care au venit să răsplătească meritele sale: Ordinul turc „Medgidia”, în grad de comandor cu placă și Semnul onorific pentru 18 ani de serviciu.
În 1884 în viață lt.col. Urseanu intervine un eveniment deosebit prin căsătoria cu Paulina Eliad (Loc.cit. fond: Dir.cadre și învățămînt, Rg.control 61, filă 264).
În afară marșurilor de instrucție întreprinse peste hotare, bricul “Mircea” alături de celelalte nave intrate anterior în serviciul flotilei române, participa la manevrele organizate pe Dunăre, în cadrul cărora, Lt.col. Urseanu, alături de Mr.Drăghicescu, va îndeplini un rol important, așa cum a fost cazul manevrei din 1885 în care atacul a fost comandat de Lt.col. Urseanu (Lt.col.M.Drăghicescu, “Istoricul flotilei române”, Marea Noastră nr.5/1938). Reușită acțiunii a fost urmată de acordarea în 1886 a unei noi decorații: Ordinul “Coroana României” în grad de ofițer.
Odată cu punerea în aplicare a Legii de organizare a Flotilei din 1886, prin care Inspectoratul Navigației și Porturilor a fost constituit ca un corp subordonat comandantului flotilei, la conducerea sa a fost numit lt.col. Vasile Urseanu (Lt.c-dor C.Ciuchi, op.cit., pag.238) care va îndeplini această funcție pînă în anul 1888, de la 24 aprilie 1887 cu gradul de colonel (Arh.M.Ap.N., fond: Dir.cadre și învățămînt, Rg.control 61, filă 264).
În perioada în care a funcționat că șef al Depozitului și Diviziei echipajelor, Col.Urseanu a îndeplinit și alte însărcinări, cum a fost cea de comandant, în timpul campaniei de vara a anului 1889, al crucișătorului “Elisabeta”, nouă nava de război maritimă intrată în dotarea Corpului Flotilei (“Monitorul Oastei” nr.23 din 6 mai 1889, pag.217).
La bordul acestei nave, Col.Urseanu a întreprins o prima campanie de instrucție realizată în două etape: în cea dintâi etapă cuprinsă între 15 mai și 16 iulie 1889, crucișătorul a efectuat ieșiri săptămânale în mare de cîte 72 de ore, în lungul litoralului romanesc, cu escale la Sulina și Constanța, iar în perioada a două până la jumătatea lunii septembrie a vizitat aproape toate porturile Marii Negre: Iniada, Benderecli, Sinope, Trebizonda, Batumi, Suhumi, Novorosiisk, Feodosia, Ialta, Eupatoria și Odesa, în toate porturile mava fiind bine primită și admirată, că o nava modernă pentru vremea respectivă (Lt.c-dor. C.Ciuchi, op.cit., pag 249-250).
În 1890, crucișătorul “Elisabeta” împreună cu bricul “Mircea”, canoniera “Grivița”, torpiloarele “Sborul” și “Nălucă” formează prima diviziune de mare, pusă sub comandă Col. Urseanu, care în același timp îndeplinea și funcția de comandant al crucișătorului.
Sub comandă sa, „Elisabeta” va execută un lung marș de instrucție în Marea Mediterana și Oceanul Atlantic începînd din toamna anului 1890 pînă în vara anului următor. În timpul acestui voiaj, crucisatorul va parcurge următorul itinerar: Constantinopol, Smirnă, Kios, Alexandria, La Valetta, La Goulette, Ville franche, Toulon, Tanger, Cadix, Lisabona, Brest, Le Hivre, Londra, Douvres, Postmouth, Madera, Brindisi, Ancona, Triest, Pola, Fiume, Corfu, Suda, Pireu, Salonic, peste tot nava și marinarii români fiind admirați și lăudați.
În timp ce crucișătorul se afla la Constantinopol, corpul ofițeresc a fost primit în audiență de sultanul Abdul Hamid al II-lea, pentru a fi decorat, colonelului Urseanu, în calitate de comandant al navei, conferindu-i-se Ordinul “Osmanie” în grad de mare ofițer.
La Pireu, nava a fost vizitată de regele George al Greciei, care a discutat în termeni amicali cu col. Urseanu.
La întoarcerea în țară, Col. Urseanu a fost distins cu un nou însemn românesc “Semnul onorific pentru 25 de ani de serviciu” care încununa rodnica activitate desfășurată de col. Urseanu pîna la această dată.
În 1891, cînd Divizia echipajelor se separă de Depozitul flotilei, Col. Urseanu rămîne în continuare la comandă Diviziei echipajelor compusă din crucisatorul “Elisabeta”, bricul “Mircea”, canoniera “Grivița”, puitorul de mine “Alexandru cel Bun”, torpiloarele “Sborul”, “Smeul”, “Nălucă”, “Șoimul”, “Vulturul” și șalupă “Rîndunică”
Anual, Col. Urseanu inspectează navele Diviziei, iar în 1894, în calitate de comandant al diviziei echipajelor, participa cu bricul “Mircea” și crucisatorul “Elisabeta” la festivitatea prilejuită de inaugurarea deschiderii canalului din brațul Sulina
În același an este numit director al Direcției a V-a a flotilei, nou înființată, îndeplinind această funcție în paralel cu cea de comandant al Diviziei echipajelor /Ibidem, pag. 275/.
Anul 1895 va aduce pentru col. Urseanu prilejul reafirmării calităților sale de bun navigator și comandant, întrucât la 25 februarie, prin Decretul nr. 384 este numit comandant superior al întrunirii de bastimente formată din crucișătorul “Elisabeta” și bricul “Mircea”, având în același timp și comandă directă a crucișătorului
Sub această comandă, răspunzând invitației guvernului german, crucișătorul “Elisabeta” efectuează o nouă campanie importantă în vederea participării la serbările ocazionate de inaugurarea canalului Kiel, care lega Marea Nordului de Marea Baltică. Itinerarul parcurs de crucișător în acest voiaj cuprinde porturile Benderechi, Suda, La Valetta, Alger, Vigo, Ferrol, Dartmouth, Whilhelmshaven, Copenhaga, Kiel, Stocholm, Portsmouth, Brest, Lisabona, Barcelona, Ajaccio, Messina, Constantinopol.
Pretutindeni în porturile vizitate marinarii români s-au bucurat de o deosebită apreciere, iar Col. Urseanu i s-au conferit înalte distincții în diferite țări în care nava românească a făcut escale. Astfel, la Kiel, col.Urseanu a fost decorat cu ordinul german “Vulturul Roșu” clasa a II-a /Arh. M.Ap.N., fond: Dir.cadre și învățământ, Rg.control 61, filă 264 verso/, iar la Copenhaga crucișătorul “Elisabeta” l-a avut oaspete la bord pe regele Danemarcei, Christian al IX-lea, care l-a decorat pe Col.Urseanu cu ordinul “Danebrog” în grad de mare ofițer.
La Stockholm, crucișătorul a primit vizita regelui Oscar al II-lea al Suediei, care a exprimat comandantului navei, Col.Urseanu, sentimentele sale de încântare față de comportarea marinarilor români, în timpul serbărilor de la Kiel, decorindu-l totodată cu ordinul suedez “Spadă”, clasa I-a în grad de comando
În voiajul de întoarcere, marinarii de pe crucișătorul “Elisabeta” au făcut dovada înalte lor omenii, atunci cînd au acordat un ajutor prețios la stingerea unui incendiu izbucnit în orașul Barcelona, la 27 iunie 1895. Chiar în ziua evenimentului, printr-o scrisoare, guvernatorul Valențe Alvarado de Toledo transmitea comandantului crucișătorului “Elisabeta” mulțumirile sale, în următorii termeni: “Am plăcută satisfacție de a transmite domniei voastre mulțumiri foarte călduroase pentru spontaneitatea cu care ați binevoit să dispuneți că o parte a echipajului aflat sub onorată dvs. comandă, să acorde ajutor cu ocazia incendiului ce a avut loc azi după-amiază.
La sosirea în țară a navelor românești participante la inaugurarea canalului Kiel, Generalul Murgescu, comandantul marinei, urcând la bordul crucișătorului “Elisabeta” l-a felicitat pe Col.Urseanu “pentru misiunea pe care a încheiat-o fericit”, iar consulul Franței la Galați, Gaston Wiet, remarcă impresia foarte bună pe care au produs-o la Cartierul General știrile primite asupra deplasării navelor “Elisabeta” și “Mircea” la Kiel.
În același an, Col.Urseanu era apreciat de inspectorul general al flotilei, G-ral Murgescu, în următorii termeni: „Colonelul Urseanu se ocupă cu multă stăruință de progresele marinei. Campania ce au făcut bastimentele “Elisabeta” și “Mircea” la Kiel, sub comandă sa, s-au terminat foarte bine, pentru care ministerul i-a adus mulțumiri prin telegramă nr.613″
La 1 martie 1896, Col.Urseanu este numit în funcția de comandant al Diviziei de Mare , dovadă a încrederii de care se bucură după prodigioasa activitate desfășurată anterior, dar în septembrie același an comandă și o divizie de Dunăre formată din torpiloarele “Smeul”, “Sborul” și “Nălucă” și canonierele “Oltul”, “Siretul” și “Bistrița”. Aceste nave au participat la festivitatea prilejuită de inaugurarea deschiderii navigației prin canalul Porțile de Fier, cu această ocazie Col.Urseanu fiind decorat cu ordinul austro-ungar “Coroana de Fier” clasa a II-a.
La 1 aprilie 1898 după ce s-a aflat timp de 2 ani la conducerea Diviziei de Mare, Col.Urseanu este numit în funcția de Inspector General al Porturilor, iar la 10 mai același an este înaintat la gradul de general de brigadă.
În funcția de Inspector general al porturilor în care va rămâne până în anul 1900 când va demisiona din dorința proprie și va trece în rezervă, contraamiralul Urseanu va avea un rol important în organizarea căpităniilor de porturi și va elabora un proiect de regulament al porturilor.
Înainte de a părăsi marina, Contraamiralul Urseanu a ținut să-și ia rămas bun de la tovarășii săi de arme, întruniți la bordul crucișătorului “Elisabeta”, în următorii termeni: „Retrăgând-mă din marină, mă voi interesa neîncetat de mersul ei, voi caută să fiu util acestei arme, voi fi cu gândul și cu inima cu dumneavoastră și va voi ura în toate împrejurările bună reușită pentru onoarea marinei și mîndria țării noastre”.
Respectând-și promisiunea, Vasile Urseanu va mai fi util acestei arme în perioada celui de al doilea război balcanic, când după avansarea la 10 mai 1913 la gradul de viceamiral, va fi mobilizat la partea sedentară a armatei, fiind decorat pentru participarea la această campanie militară cu medalia “Avîntul țării”. .
Dar în perioada care a urmat demisionării sale, contraamiralul Urseanu a avut și o serie de preocupări legate de cea de a două pasiune a să, care a fost astronomia. Așa cum însuși mărturisea adesea, studiul aștrilor, pe care l-a îndrăgit încă de pe băncile școlii, a devenit a două să pasiune după marină.
Deprins că navigator cu observații astronomice foarte precise, Contraamiralul Urseanu s-a consacrat după trecerea în rezervă, astronomiei, efectuând studii astronomice și activând pentru înființarea unei societăți astronomice române. Astfel, apelul înființării unei societăți astronomice în România, lansat de astronomul amator Victor Anestin a găsit un puternic ecou în inima contraamiralului Urseanu care se va număra printre cei mai fervenți susținători ai apelului lansat, materializat prin fondarea în 1907 a Societății Astronomice Române.
În ziua de 27 ianuarie 1908 în sala Camerei de comerț din strada Doamnei, Vasile Urseanu trecea pragul oficial pe arena astronomiei românești, prezidând prima adunare generală a Societății Astronomice Române, manifestând-se apoi că personalitatea cea mai activă aflată la conducerea societății. Dar Vasile Urseanu nu a fost numai un susținător moral al mișcării astronomice de amatori din România. Mai mult decât atât, el a sprijinit această mișcare și din punct de vedere material, construind în 1908 [inaugurarea a avut loc în toamna anului 1910 – n.n.], prin eforturi financiare proprii, o clădire în București pe Bulevardul Colței [actualul bulevard Lascăr Catargiu – n.n.], clădire căreia ii va da destinația unui observator astronomic popular. În acest mod, la numai 2 ani de la construirea Observatorului Astronomic de la Filaret [actualul Institut Astronomic al Academiei Române, inaugurat în anul 1908 – n.n.] și la 15 ani de la inaugurarea Observatorului Astronomic Militar [Festivitatea de inaugurare a Observatorului Astronomic Militar a avut loc la 1 octombrie – stil vechi, respectiv la 12 octombrie – stil nou, în anul 1895 – n.n.], lua ființă în București și primul observator astronomic popular din țară noastră /Revista “Magazin” anul XXIX, nr.48(1520) din 29 noiembrie 1986/, care o vreme va purta numele fondatorului sau, contraamiralul Vasile Urseanu [prin Hotărârea de Guvern nr.145/12.03.1996, această titulatura a fost implicit reinstaurata – n.n.]. Clădirea din Bulevardul Ana Ipătescu [denumirea din perioada interbelică, că și cea actuală: Lascăr Catargiu – n.n.] are formă de nava după cum mărturisea însuși inițiatorul construcției ei: „Mi-am construit casă în formă de yacht, cu cupola de observator, că în același timp când fac observații cu lunetă pe boltă cerească, să am senzația că plutesc și pe mare”. În locul cel mai înalt al clădirii destinat în cazul navelor punctului de observație, Vasile Urseanu a instalat o cupola astronomică cu diametrul de 5 metri, care începând cu anul 1910 a adăpostit o excelență lunetă “Zeiss”, cu diametrul obiectivului de 150 milimetri, în montură ecuatorială și sistem de orologerie mecanică.
Tot în anul 1910 a avut loc inaugurarea observatorului astronomic popular, singurul observator astronomic din trecut destinat publicului.
După o carieră militară de aproape trei decenii, timp în care a slujit cu devotament arma marinei în toate funcțiile încredințate și s-a dedicat apoi cu pasiune studiilor astronomice, la 1 septembrie 1919 viceamiralul în rezervă Vasile Urseanu se retrage din armata, iar 7 ani mai tîrziu, în 1926 se stinge din viață. După alți 7 ani, în 1933, cea de a două soție a să care i-a supraviețuit, Ioana Urseanu, născută Puricescu donează municipalității orașului București clădirea observatorului astronomic popular, unde se va organiza în anii următori pinacoteca orașului București.
După moartea în 1941 a Ioanei Urseanu, are loc evenimentul dezvelirii unei plăci comemorative fixate în holul clădirii care adăpostea pinacoteca. Placă cinstește memoria ctitorilor pinacotecii municipiului București, viceamiral Vasile Urseanu și Ioana Urseanu, prin următoarele cuvinte: „După o viață de muncă și credință au dăruit acest lăcaș că să fie adăpost de artă și prilej de înălțare sufletească”.
În anul 1950 pinacoteca municipiului București a fost mutată la muzeul Simu, iar clădirii i s-a redat destinația inițială. Observatorul Astronomic Popular redeschis a avut un rol important în popularizarea astronomiei în rândul iubitorilor de fapte științifice și în răspândirea cunoștințelor materialist-științifice. În anul 1956 în clădirea Observatorului Astronomic Popular s-a organizat o expoziție permanentă de astronomie, iar în prezent aici funcționează Observatorul Astronomic al Municipiului București. În imediată vecinătate a clădirii se află și o stradă care poartă numele viceamiralului Vasile Urseanu, nume de care se leagă o epoca de dezvoltare a marinei române dar și o serie de realizări în domeniul astronomiei de amatori din țară noastră.
Băieți,
Căutați pe cineva să scrie și despre Matei Alexescu! A lucrat la acest observator.
”Pe 9 ianuarie 1848 se năștea la București Vasile Urseanu, de numele căruia se va lega Observatorul Astronomic din Capitală.”
Parcă erau două: unul „popular” (cel din articol), celălalt al Academiei.