luni, noiembrie 4, 2024
ACTUALITATECalendarul zilei 5 februarie: 61 de ani de la moartea lui Ion...

Calendarul zilei 5 februarie: 61 de ani de la moartea lui Ion Mihalache

Pe 5 februarie 1963, la închisoarea Râmnicu Sărat, murea fruntașul țărănist și marele om politic, Ion Mihalache. O biografie completă a acestuia puteți citi aici.

Arestat la 65 ani (14 iulie 1947), a fost condamnat la temniţă grea pe viaţă, pentru “crima de înaltă trădare” (11 noiembrie 1947). Internat iniţial la Galaţi, a fost transferat la Sighet la 15 august 1951. În 1955 este mutat la Râmnicu Sărat.

În cei aproape opt ani de detenţie de la Râmnicu Sărat, fruntaşului ţărănist i s-au aplicat aproximativ 25 de pedepse administrative pentru încălcarea regulamentului scris sau nescris al penitenciarului.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Iată cum este descrisă moartea lui Ion Mihalache pe siteul Muzeului de la Sighet:

În procesul-verbal semnat de medicul Aurel Dumitrescu se consemna că în cursul zilei de 4 februarie 1963, Mihalache a intrat „în stare comatoasă”, decedând ,,la orele 2.10 noaptea”, drept cauză a morţii fiind menţionată „insuficienţă circulatorie cerebrală – edem cerebral”. A doua zi, decesul a fost înregistrat la Sfatul Popular al oraşului Râmnicu Sărat la nr. 35/963, iar la 14 februarie s-a aprobat comunicarea decesului familiei.

Tot din procesul verbal de constatare a decesului, aflăm că la 1 iunie 1962 Ion Mihalache „prezintă hemipareză (membrul inferior stâng și membrul superior stâng), fenomene care se remit. De remarcat însă că celelalte semne – dizartria – s-a menținut într-un grad atenuat”.

Adresa nr. 136 din 5 februarie 1963, emisă de conducerea penitenciarului Râmnicu Sărat transmitea M.I. următoarele: „Vă facem cunoscut că în ziua de 5 februarie 1963 a decedat în penitenciarul Râmnicu Sărat numitul Ion Mihalache, fiul lui Iancu și al Ana, născut la 18 februarie 1882 în comuna Topoloveni, reg. Pitești, profesia învățător”.

Corneliu Coposu:„ Ion Mihalache a stat multă vreme deasupra celulei mele. O perioadă de timp, cam în deceniul al cincilea, pe la început, puteam să comunic printr-un fel de alfabet morse cu el. Cunoștea un singur alfabet de bătăi în perete, fiecare literă reprezenta o bătaie în plus. A, o băta­ie, B două, vă în­chipuiți că la Z erau 24 de bătăi – un sistem de comuni­care foarte dificil. Era singurul pe care-l pricepea, și am reușit să schimb cu el câteva fraze și să îi răspund după un efort de o jumătate de zi. „Niculina e sănătoasă.” Era vor­ba de soția lui. Și a priceput, exista un semnal de întreru­pere a comunicației și altul de OK. După aceea, slăbindu-i auzul, nu s-a mai putut ține legătura cu el. Protestele le făcea cu o voce foarte sonoră, exact în momentul schimbării de gardă, când, datorită mișcării, celulele scăpau de sub supraveghere. Atunci venea în dreptul ușii și, cu o voce puternică, protesta. Așa am aflat că patriarhul Justinian Marina a fost la el în celulă, în­cercând să-l convingă să dea o declarație de blamare a lui Maniu.

Am auzit din celula mea cum a strigat: „A fost nenoroci­tul de patriarh Justinian Marina la mine, să mă convingă să mă desolidarizez de Maniu. L-am dat afară!” Urma deschiderea celulei, bătaia administrată de gealat, și totul reintra în liniște și în normal, încă o dată a protestat, de data aceasta vizitatorul care a încercat să-l convingă pe Mihalache să dea o declarație salvatoare pentru el a fost Ghelmegeanu. Refuzul și strigătele lui au fost imediat po­tolite prin bătaia administrată de gardieni. A avut o comportare foarte demnă până în ultimul mo­ment al vieții. În ultima fază nu se mai putea mișca decât cu foarte mare greutate; după aceea a paralizat și, în scurtă vreme, s-a prăpădit.” (Mărturisiri. Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian, Fundația Academia Civică, 2014)

Ion Diaconescu: „…doamna Mihalache, după ce s-a eliberat (…) s-a apucat și a făcut o cerere, știind de la noi că Mihalache  a murit acolo (la Râmnicu Sărat, n.ed.), să i se predea osemintele lui bărbatu-său. Întâi pe ea să o lase să moară în casa ei la Dobrești (…) și să-i predea și osemintele lui Mihalache.

Pe la începutul anilor ’70-’71, cam așa ceva, ăștia, dintr-un exces de cumsecădenie, îi aprobă, domnule, văzând că ea e gata să moară. Îi dă o cameră în casa ei la Dobrești, o trimit acolo și-i spun: „Aprobăm să se aducă și osemintele lui Mihalache. Indicați pe cineva care să le preia!”. Și ea a indicat pe Popescu-Mehedinți, fostul lui secretar. El a venit la mine, am cumpărat un coșciug. S-a dus cu Securitatea la Râmnicu Sărat, la cimitir. El n-a văzut mormânt, n-a văzut nimic. La ușa cimitirului l-aștepta Securitatea cu o cutie cu osemintele. Le-a pus în coșciug, le-a adus, ne-am dus le-am înmormântat la Dobrești… Mă rog, era mai multă Securitate decât lume. (…) Ea a murit puțin după aceea. (…) După înmormântare, am făcut o masă. (…) Eram câțiva din familie, și prieteni… „Măi fine”, zice – ăsta Popescu-Mehedinți îi-era și fin – „ești dumneata sigur că astea sunt osemintele lui Ionică?”. Și Popescu-Mehedinți zice: „Nașă, când ăia mi-au desfăcut cutia și eu am văzut pe țeasta capului un smoc de păr castaniu, așa, frumos, cum îl avea nașu’, am zis sigur că astea-s osemintele lui.”. Și ea a fost bucuroasă. A fost convinsă că așa este. Eu am tăcut. Popescu-Mehedinți nu-l mai văzuse pe Mihalache din ’47, momentul arestării. Eu l-am văzut pe Mihalache la Râmnic, când era acolo, cățărându-mă pe geam, oblon, cu riscuri, l-am văzut de câteva ori până prin ’58-’59, până când a mai ieșit la plimbare. Pe urmă nu a mai ieșit la plimbare. Mihalache la ora aceasta era alb ca varul!” (Fragment din interviul nr. 1223 din AIOCISAC cu Ion Diaconescu realizat de Anca Filoteanu în 1991)

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE