duminică, iunie 15, 2025
ACTUALITATECalendarul zilei 2 iulie: Sf. Ștefan cel Mare, cel care a fost...

Calendarul zilei 2 iulie: Sf. Ștefan cel Mare, cel care a fost numit „primul Rege al Daciei”

Pe 2 iulie, Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe Ștefan cel Mare, voievodul Moldovei, cel care a fost canonizat în 1992.

Ștefan al III-lea, pe care poporul l-a numit „cel Mare” a domnit 47 de ani, fiind cea mai îndelungată domnie din evul mediu românesc.

Pe plan intern și-a bazat regimul pe o nouă clasă conducătoare formată din oameni proveniți preponderent din mica boierime, ridicați la demnități pe baza meritelor militare, loialității față de domn sau a înrudirii apropiate cu acesta. De asemenea a sprijinit foarte mult dezvoltarea răzeșimii prin împroprietăriri colective ale obștilor de răzeși, în special în urma războaielor și bătăliilor purtate, fapt care i-a asigurat loialitatea acestei clase, liniștea socială în țară și forța umană pentru a avea o armată de masă -„oastea cea mare”.

Pe plan extern a reușit să ducă o politică realistă având două mari linii directoare: impunerea sau susținerea unor conducători favorabili în țările vecine mici – Țara Românească și Hanatul Crimeii – și o politică de alianțe care să nu permită nici uneia din marile țări vecine – Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei să obțină o poziție hegemonică față de Moldova. A încercat, fără succes, realizarea unui sistem de alianțe internaționale împotriva turcilor, trimițând soli la Papa de la Roma, Veneția, Ungaria, Polonia, Cehia și Persia.

În plan militar a urmărit două direcții majore de acțiune. Prima a fost crearea unui sistem de fortificații permanent la granițele țării – în timpul său construindu-se sau dezvoltându-se rețeaua de cetăți ce cuprindea cetățile de la Suceava, Neamț, Crăciuna, Chilia, Cetatea Albă, Tighina, Orhei, Lăpușna și Hotin. Cea de-a doua direcție majoră a fost crearea unei armate moderne cu o componentă permanentă, profesionistă și semiprofesionistă și o componentă de masă, formată din corpuri de răzeși înarmați, mobilizați în cazul marilor campanii militare.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Pe parcursul domniei a dus peste 40 de războaie sau bătălii, marea lor majoritate victorioase, cele mai semnificative fiind victoria de la Baia asupra lui Matei Corvin în 1467, victoria de la Lipnic împotriva tătarilor, în 1469 sau victoria repurtată în Bătălia de la Codrii Cosminului asupra regelui Poloniei Ioan Albert, în 1497. Cel mai mare succes militar l-a reprezentat victoria zdrobitoare din Bătălia de la Vaslui împotriva unei puternice armate otomane conduse de Soliman-Pașa – beilerbeiul Rumeliei, la 10 ianuarie 1475. În urma pierderii acestei bătălii, În anul următor sultanul Mehmed al II-lea va conduce în persoană o expediție în Moldova. Chiar dacă turcii au învins în bătălia de la Valea Albă-Războieni, până la urmă campania a fost un eșec, otomanii fiind izgoniți din Moldova.

După 1476, Ștefan a fost nevoit să accepte suzeranitatea Imperiului Otoman, obținând condiții foarte bune pentru Moldova. În schimbul unui tribut anual modic, țara își conserva intacte instituțiile și autonomia politică internă.

Ștefan cel Mare a fost un mare sprijinitor al culturii și al bisericii, ctitorind un număr mare de mănăstiri și biserici atât în Moldova, cât și în Țara Românească, Transilvania sau la Muntele Athos.

Mai puțin cunoscut este faptul că el a fost numit în cancelariile occidentale drept „primul Rege al Daciei”, așa cum a dezvăluit președintele Academiei Române, prof. Ioan-Aurel Pop.

„Prin urmare, Ștefan cel Mare este „restitutio Daciae”, cel care a refăcut Dacia, fiind domn al Moldovei, domn al Țării Românești și conte al Transilvaniei, cu un secol înainte de Mihai Viteazu”, a declarat Prof. Ioan Aurel Pop într-o prelegere.,

„Numele de Regat al Daciei, să știți că este mult mai vechi. După cercetări mai noi, care se vor concretiza în curând, primul care a fost numit Rege al Daciei a fost Ștefan cel Mare. Ceea ce pune problema în cu totul alți termeni. Unde a fost numit Rege al Daciei? În cancelariile occidentale, când el era „Atletul lui Hristos”. După părerea mea, prima încercare de aducere sub aceeași oblăduire a ținuturilor românești s-a petrecut sub Ștefan cel Mare. Sfântul domn al Moldovei”, spunea Președintele Academiei Române.

Potrivit acestuia, Ștefan cel Mare nu este un simbol al moldovenismului, ci un simbol al daco-românismului așa cum s-a manifestat acesta prin epoca modernă a României, iar Ștefan cel Mare, prin asta, este un om modern.

„Cel mai important conducător politic și militar pe care l-au avut românii în Evul Mediu, unul de talie europeană, singurul român de obârșie și român politic, pe care Papa de la Roma l-a recunoscut drept atlet al lui Hristos, adică luptător în prim plan alături de toată Europa în lupa de stăvilire a avansării Semilunii spre centrul continentului”, a mai spus Ioan Aurel Pop.

Ștefan cel Mare a trecut la cele veșnice pe 2 iulie 1504.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

  1. „După 1476, Ștefan a fost nevoit să accepte suzeranitatea Imperiului Otoman, obținând condiții foarte bune pentru Moldova. În schimbul unui tribut anual modic, țara își conserva intacte instituțiile și autonomia politică internă.”

    Onest ar fi fost să ni se amintească, de fiecare dată, că suma „modică” urma să crească anual – precum chiriile într-o democrație de piață, sub domnia legii. Fiindcă … chiar a crescut binișor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE