Mii de oameni au petrecut în centrul Municipiului Târgu Jiu, cu ocazia nopții dintre ani, majoritatea comportându-se normal, bucurându-se de prezența celor dragi și de spectacolul artistic din Piața Prefecturii.
Localnicii s-au prins în hore mamut și au fredonat melodii împreună cu MIRA, Ioana Ignat, Victorița și Alina Lăcătușu și Alexandra Bleaje, artiștii care au concertat în Târgu Jiu.
Prezent la fața locului, reporterul R3media a stat de vorbă cu câțiva dintre participanți. Întrebați dacă nu se tem de valul 5, gorjenii au răspuns astfel:
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media
„Nu mă tem, nu mă tem de virus. M-am lămurit care este treaba, în acești doi ani și sincer, nu mă tem. Cred că majoritatea are deja imunitate” – Valeriu Pătrașcu, 47 de ani.
„Mă sperie mai mult facturile la curent și căldură, vă spun sincer. Cu covrigul ne descurcăm, dar avem pensie, nepoți și cu prețurile astea nu știu ce vom face” – Gheorghe Iovănescu, 68 de ani.
„Trebuie să ne trăim viața, nu putem să stăm în frică, zi și noapte. Ne trebuie mai mult curaj, mai ales din partea noastră, a tinerilor, să nu ajungem niște legume manipulate de televizor” – Ionuț Mihăilescu – 25 de ani.
Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media
Reamintim că județul Gorj se află în Oltenia, singura regiune verde din Europa, conform ultimului anunț oficial al ECDC. În acest județ, rata de vaccinare era de 27% în luna octombrie. Probabil că la această oră, cifra a ajuns undeva la 30%.