Dacă „societatea civilă” doar și-a închipuit că apără democrația de ciuma roșie, Rusia și fasciști până acum, cine a fost, atunci, decidentul real cu privire la „funcția supremă” din stat?
După părerea mea, nu a fost un unic decident, ci un conglomerat de interese având ca „centrală” probabil SIAEI cu reflexia sa externă, Departamentul de Stat și, local, Ambasada.
Din acest conglomerat făcea parte și capitalul extern, reprezentat mai ales de marii „investitori”, multinaționale, companii din sectorul energetic etc., precum și diverse state cu interese în sau față de România (să ne gândim la Olanda sau UK) și comisariatul din Bruxelles.
Din această rețea făcea parte și celebra societate civilă „a lui Soros”, adică pleiada de ONG-uri și de stipendiați „civic” pe granturi, deseori chiar pe banii de la Societatea sus-numitului.
Interesele acestui conglomerat erau perfect aliniate: România ca vitrină euro-atlantică cu o non-politică mimetic-sterilă în care profiturile investitorilor erau prioritar protejate, iar întreținuta societate civilă animată într-un soi de misie de reeducare culturală.
Statutul României în UE, cu precădere, era drastic controlat și impus într-o condiție subalternă, care ne forța exclusiv la o strategie a cedării voluntare, nici măcar a acomodării. Unul din aceste instrumente de control a fost MCV, susținut energic de forțe interne, locale, din interese meschine de grup, cu toate că era evident că singura sa rațiune e politică, iar nu tehnic-juridică.
În fantasmele elitei rezist, lupta cu Ponta și cu Dragnea a fost împotriva „comunismului”, a „Rusiei” și a „naționalismului”. Lupta acestei elite ar fi fost absolut inutilă cu PSD sau USL, dacă ar elita nu ar fi avut în spate conglomeratul de mai sus, „societatea civilă”, Ambasadele și investitorii străini.
În mod evident, nici Ponta, nici Dragnea, nu aveau nicio legătură cu Rusia sau cu comunismul și naționalismul. Erau diferite tentative de reacție locală, cred că din instinct pentru ce se vedea că se întâmplă deja în lagărul vestic și față de cumulul progresiv de frustrări sociale în țară.
Problema cea mai mare era că aceste tentative veneau cu propuneri minimale, absolut timide, de regândire a distribuției profiturilor investitorilor străini. Or profiturile capitalului extern erau „sacre” (de altfel, investitorii străini sunt în mitologia locală precum vaca sacră la indieni. Nu ai voie să te atingi de ea).
De dragul profiturilor intangibile, și preventiv ca nu cumva România să-și deplaseze statutul de la țară cu strategie de negociere bazată pe cedare voluntară la …statutul de țară cu strategie de acomodare (tehnic vorbind ar fi fost același lucru, doar că diferența ar fi că acomodarea ar însemna că „ești dispus să”, pe când cedarea voluntară este similară cu „abia aștept să”), acest uriaș colos de interese a suflat în hashtagurile rezist făcând una cu pământul palidele și – deseori – penibilele tentative locale de populism pesedist.
În acest moment, în lagărul vestic s-a întâmplat o tulburare care a dislocat conglomeratul menționat. Tulburarea se numește Trump, care, pe lângă faptul că dă oarecum o altă direcție intereselor americane față de comisariatul european și față de alte state din UE, se mai află și pe poziții antagoniste față de Soros și societatea lui civilă.
Cu alte cuvinte, conglomeratul nu mai există sau, în orice caz, nu mai funcționează la capacitate maximă, nu mai este aliniat în ceea ce ne privește. Pare că „centrala” nu mai emite indicații, de unde slaba mobilizare a Ambasadelor în micro-maidanul local.
Comisariatul pare a fi prudent, „societatea civilă” în derută. Desigur că ce a mai rămas din conglomerat, inclusiv la nivel de structuri americane, este angajat în această confruntare. Dar lucrurile ar fi fost tranșate demult în lipsa acestor interese divergente apusene (acestea, iar nu implicarea Rusiei explică ce se întâmplă acum).
Cu toate acestea, interesele capitalului extern rămân, desigur, aceleași și profiturile lor sunt la fel de „sacre”. Iar Trump va proteja interesele americane la fel de agresiv ca oriunde altundeva.
Rămâne o necunoscută care a fost rolul și jocul regimului Iohannis II în toată această tevatură. E clar că s-a jucat aici o carte a „stabilității” cu foarte palide tentative de potolire sau prevenire a „valului populist”, carte care pare a fi fost definitiv distrusă la aceste alegeri.
În ceea ce privește elita, aceasta, când nu urlă din bojoci pentru că simte că rămâne fără sponsori, orbecăie nepricepând ce se petrece pentru că s-a lipsit singură de vedere, de înțelegere, animată de interese înguste de grup și de clasă, lipsită de resorturi instituționale funcționale locale (deh, când joci exclusiv cu Ambasadele și cu Serviciile niciodată nu vei ști când se întorc armele).
Ce trăim este rezultatul acestei orbiri și, în fond, trădări.
Prima parte a textului este aici
