Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum a fost soldat în armata romana, în timpul împăratului Flaviu Claudiu Iulian (361-363). Sfanțul Emilian de la Durostorum a fost fiul prefectului Sabbatianus, din Durostorum.
În acea vreme a venit la Durostorum vicarul Traciei (azi Silistra în Bulgaria), Capitolin, pentru a se convinge ca toți locuitorii de aici aduc jertfe idolilor. Acesta aflând că toți locuitorii de aici se închina zeilor, a chemat la un ospăț pe toți dregătorii din cetate.
Văzând această sărbătoare păgână, Sfântul Mucenic Emilian, locuitor al cetății, a răsturnat cu mâinile sale toți idolii care se găseau acolo, luând un ciocan, a intrat în capiștea idolilor și a sfărâmat toți idolii și a risipit jertfele, a spart vasele și a doborât altarele tuturor zeilor din Durostorum.. Însa fiind supuși alții la chinuri pentru aceasta, el a mers de s-a vădit pe sine.
Astfel, Sfântul Mucenic Emilian va ajunge în fața lui Capitolinus, unde va mărturisi care este adevăratul Dumnezeu, iar că idolii din acea capiște erau niște pietre fără suflet, mute și surde, care nu erau bune de nimic. Auzind acestea, vicarul a poruncit ca Sfântul Mucenic Emilian să fie dezbrăcat de hainele sale, după care a poruncit să fie aspru bătut cu vine (tendoane de animal).
După ce l-au bătut vreme îndelungata, mărturisind din nou ca este “rob al lui Hristos”, Capitolin a poruncit sa fie ars de viu, ca nu cumva curajul și statornicia lui în credința să fie urmată și de alții. Atunci slujitorii l-au scos afara din cetate, aproape de malul Dunării, unde se pregătise un rug pentru el. Sfântul Mucenic Emilian le-a cerut îngăduința să-l lase să se roage lui Dumnezeu. Iar după ce s-a rugat, a fost aruncat de slujitori în foc. Dar Dumnezeu a făcut o noua minune, caci “focul cunoscând pe mucenicul lui Hristos nu l-a mistuit, ci l-a păzit întreg și neatins, iar pe slujitorii lui Capitolin, cei ce erau aproape, i-a cuprins flacăra și i-a ars de tot”. Văzând ca a rămas nevătămat, fericitul Emilian “a mărit pe Dumnezeu, și întorcându-se spre răsărit, s-a însemnat cu semnul crucii și ridicându-și privirile către cer a zis: «Doamne Iisuse Hristoase, primește sufletul meu!» și zicând acestea, a adormit în pace”. Era în anul Domnului 362, în ziua de 18 iulie.
