BBC este acuzată că normalizează satanismul, după ce acum câteva zile a publicat o relatare în care sataniștii sunt prezentați ca niște indivizi toleranți, care „cred în știință”.
Acuzațiile din spațiul online, inclusiv din partea unor voci cunoscute peste Ocean, precum scriitorul și jurnalistul american Rod Dreher, vin după un articol în care este prezentată, absolut pozitiv, reuniunea sataniștilor de la Boston de luna trecută. De altlfel și titlul este revelator, în sensul în care e menit să arate că ar exista niște preconcepții despre sataniști și că nu reprezintă adevărul: „Crezi că știi despre sataniști? Poate nu știi”.
Lepădarea de botezul creștin, crucile întoarse, paginile smulse ostentativ din Biblie sunt doar gesturi care „nu au rolul de a supăra pe cineva”.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Articolul nu uită să menționeze că, în ciuda retoricii și a simbolisticii sataniste, „membrii nu cred în satana și în iad. În loc, ei spun că satana este o metaforă pentru punerea la îndoială a autorității și pentru cei care cred în știință”.
Textul de pe BBC menționează, cu oarecare simpatie, că sataniștii susțin „accesul la avort”, dar și educația.
BBC menționează că membrii cultului satanic au lansat o carte pentru copii, „Noapte bună Bafomet”, care încorporează cele șapte „principii” ale acestora.
Conform BBC, în carte apar versuri precum „Respectă dreptul tuturor de a exista, în special când nu sunt de acord cu tine. Dacă cuvintele lor te înfuriază, lasă-i liberi, nu fii trist”.
Concluzia jurnalistului american Rod Dreher este elocventă: „BBC îi prezintă pe acești oameni drept cetățeni iubitori de libertate, care au parte de o reputație proastă din partea obtuzilor”.
Dacă sunteți revoltat de o astfel de prezentare, înseamnă că face parte din grupul creștinilor conservatori, conform Digi24.
Articolul de la BBC a fost preluat, evident în același ton, de Digi24. Sub titlul „ Cum s-a desfășurat SatanCon, cea mai mare adunare din istoria Templului Satanic”, Digi24 preia relatarea BBC, fără nici cel mai mic indiciu că ar funcționa într-o țară în care peste 99% din populație se declară credincioasă.