„E adevărat că noaptea visez frumos, în special spre ziuă… Dar dimineața, când deschid ochii, visele se risipesc ca roua și o neliniște greu de exprimat în cuvinte își face apariția imediat, ca un musafir nepoftit. Înainte de a mă da jos din pat, frica de un pericol nelămurit și sentimentul de vinovăție pentru un păcat de care nu sunt conștient au pus deja stăpânire pe mine, și mă vor însoți toată ziua, începând cu micul dejun, iar mai târziu la serviciu, până când reușesc să adorm din nou seara, după ce am luat un pumn de pastile pentru somn. În rarele momente de pauză din timpul zilei, când rămân singur, parcă simt în ceafă o prezență mustrătoare care mă întreabă: «Ei, ce ai de gând să faci cu viața ta?» Mă sperii, nu știu ce să-i răspund, așa că mă întorc repede la lucru.”
Zi de zi, în sufletul trăitorului modern are loc acest monolog al angoasei. Societatea postindustrială pretinde că a rezolvat, prin știință și progres tehnologic, problemele de la baza piramidei nevoilor umane (Abraham Maslow) – hrana, adăpostul, securitatea, sănătatea. În consecință, ne-am aștepta de la ea să încurajeze omul modern să progreseze spre satisfacerea unor nevoi mai înalte – iubire, stimă socială, realizare de sine, transcendență. Un monolog interior precum cel descris mai sus trădează însă o puternică neliniște: omul modern nu își găsește locul în Univers și se teme încontinuu pentru sănătatea și securitatea sa.
Citești și ajuți! Cumpără cartea:Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple și vei contribui la susținerea siteului R3Media.
În paralel cu progresul tehnologiei, mass-media semnalează, an după an, o creștere alarmantă a cazurilor de boli grave: cancer, diabet, maladii cardio-vasculare, depresie. Pentru a obține biruința asupra nou apăruților inamici, se organizează adevărate cruciade anticolesterol, antigluten, antifumat sau antizahăr. Industria farmaceutică și a produselor de sănătate vinde medicamente, vaccinuri, asigurări, abonamente la săli de gimnastică și tratamente scumpe în valoa- re de sute de miliarde de dolari pe an.
În acelasi timp, restaurantele încurajează consumul excesiv, oferind clienților porții imense, iar Hollywood-ul și industria de jocuri video pironește tinerii și adulții în fața ecranelor. Se pare că efortul de a urca spre vârful piramidei nevoilor eșuează sistematic, ca și cum o funie invizibilă l-ar ține pe homo technologicus prizonier la baza ei.
Oare ce-i scapă generației noastre în goana ei furibundă după progres? Cu ce ne deosebim de bunicii noștri, care, deși au trecut prin războaie, răscoale, foamete și secetă, au fost persecutați politic, au făcut ani grei de temniță, s-au plâns mai puțin de necazuri și au atins uneori vârste de 80, 90 sau chiar 100 de ani?
În primul rând, să remarcăm bombardamentul mediatic privitor la incidența bolilor de orice fel, ca și toate reclamele la medicamente sau vitamine care fac referiri constante la acestea.
De frică să nu devenim și noi parte a statisticii, ne îngrijorăm în permanență, calculăm câte calorii are fiecare înghițitură, suntem atenți la conținutul de vitamine din fiecare borcan de conserve, evităm mâncărurile care altfel ne-ar face plăcere. În loc de muncă fizică sau de jocuri în aer liber, alergăm cu cronometrul în mână pe covorul rulant. Teama aceasta constantă de îmbolnăvire ucide bucuria mâncării și a jocului.
În al doilea rând, deși suntem dominați de îngrijorare, frustrare și mânie, modernitatea ne-a educat întru refularea emoțiilor și stăpânirea exagerată a comportamentului. Astăzi nu este corect politic să-ți exprimi ideile si sentimentele în mod public, pentru a nu jigni cumva vreuna din nenumăratele minorități ofensabile. Nu era cazul cu înaintașii noștri. Bunicii plângeau autentic când le murea cineva drag sau, dimpotrivă, se veseleau fără reținere la nunți și botezuri, și da, uneori înjurau autentic când lucrurile nu ieșeau cum trebuie. Parcă atunci se trăia deplin, tot ce era uman fiind permis.
Cât privește viața socială, duminica la biserică sau la hora din sat, la șezători sau seara la poartă, femeile și bărbații satului stăteau la taclale, bârfeau, mai trăgeau câte o țigară de tutun uscat la soare, dădeau pe gât o țuică de prună fără conservanți, iar când aveau nevoie unul de altul, erau acolo, gata să pună umărul, fie la muncă, la bucurie sau la necaz.
Astăzi, noi socializăm pe Facebook cu câte un „like” oferit amicului care își afișează o poza mutând singur mobila sau reparându-și acoperișul, și un „share” la câte o ciber-glumă reușită, fără să ne ridicăm fundul de pe scaun și fără să mai privim în ochi pe cineva.
Apoi, chiar dacă nu se alimentau după manuale moderne de nutriție, pentru bunicii noștri roșiile, cartofii și salata nu conțineau pesticide, erbicide și nici hormoni de creștere forțată. Nu se foloseau alimente congelate, ci se consuma ce oferea natura în sezon. Astăzi, noi mâncăm de cele mai multe ori legume și fructe fără gust, culese acum câteva săptămâni sau luni, aduse de departe și conservate. Tot pe timpul lor, nu existau computere, televizoare cu plasmă, iPad-uri și nici prea multă muncă de birou. Munca câmpului sau lucrul în ograda proprie, de la răsărit de soare până la apus, le consuma tot timpul și toată energia. După o zi de alergat după vite sau de arat, semănat și plivit, nu ar mai fi avut oricum putere să stea seara la telenovele sau pe rețele sociale și nici de insomnie nu prea se suferea.
Fără a dori să ne întoarcem în trecut, un semnal de alarmă trebuie tras. Neglijarea credințelor și miturilor existențiale, pierderea contactului cu natura, subminarea legăturilor sociale autentice ne-au transformat în ființe izolate, hăituite, speriate, bolnăvicioase. Deși omul occidental trăiește probabil într-una din cele mai sigure societăți din câte a cunoscut istoria lumii, într-o perioadă cu cele mai puține crize alimentare, cu cele mai puține războaie sau conflicte, totuși bolile, atât fizice, cât și nervoase, se înmulțesc. Viața omului modern este guvernată de frica excesivă pentru pielea proprie și de nepăsarea față de soarta semenilor. Civilizația de astăzi se hrănește din angoase și produce morbiditate.
Nevroza, adică lupta sufletului de a evita problemele vieții, este o frână spirituală. În schimb, suferința autentică (munca, durerea fizică, starea de inconfort) are un rol formator. „Ce rănește, instruiește”, spunea Benjamin Franklin. Nevroza creează ființe speriate de viață. În schimb, necazul adevărat asumat are efect curativ.
Soluția la această criză nu trebuie căutată în tehnologie. Ea ne-a fost arătată deja cu două mii de ani în urmă în Evanghelie (Matei 6, 33). Pur și simplu, printr-un act de credință, piramida lui Maslow trebuie răsturnată. La bază trebuie așezată transcendența, uniunea cu divinul, regăsirea locului nostru în marele dans cosmic. Prioritatea numărul unu a omului nu ar trebui să fie eliminarea sărăciei sau a bolilor, ci eliminarea fricii, prin acceptarea totală a oricărei experiențe umane – inclusiv durerea, mizeria, despărțirea, moartea. Abia apoi ar veni rândul celorlalte nevoi trecătoare: hrană, sănătate, locuință, viață socială, realizare de sine. Astfel, neliniștea dimineții ar dispărea, munca s-ar retransforma din blestemul primordial în binecuvântare, mintea umană s-ar ocupa de lucrurile cu adevărat esențiale, iar cele necesare traiului zilnic le-am primi cu bucurie, ca pe un cadou. Dar pentru asta trebuie făcut pasul în gol, crezând că Cineva, Cel nevăzut, este deja acolo pentru noi, gata să ne țină de mână. Fără nebunia credinței, vom continua să visăm frumos și să trăim urât.
(Text publicat inițial acum trei ani, dar de actualitate)
