ACTUALIZARE 21:55 În jurul orelor 19:00, jandarmii au blocat din nou accesul celor fără buletin de Iași, ceea ce a născut nemulțumire din partea pelerinilor.
Unii dintre aceștia aflaseră peste zi de ridicarea interdicției și au venit de la zeci de kilometri, pentru a se trezi blocați la rând de către forțele de ordine.
Jandarmii nu au dat explicații pentru această decizie.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Peste 9.200 de persoane au trecut, miercuri, pe la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, scoasă în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași, iar 500 de credincioși au fost prezenți la slujbă.
Cel mai probabil, racla va fi băgată în biserică în timpul nopții, anunță reprezentanții Mitropoliei, citați de Mediafax.
Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău, prezentă cu forțe de ordine la Iași, la Pelerinajul dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva, au transmis că, miercuri, până la ora 18:00, peste 9.200 de persoane au fost prezente la racla cu Sfintele Moaște.
De asemenea, la slujbă au fost prezente 500 de persoane, care au avut loc pe scaun.
Jandarmii spun că în imediata apropiere a Catedralei Mitropolitane Iași, alte peste 1.100 de persoane au asistat a slujbă.
„La acest moment, pelerinii au acces la raclă prin dispozitivul de siguranță, deplasarea efectuându-se în cadrul unui culoar pentru a se putea sta la rând cu respectarea distanței între credincioși. Voluntarii împart măști de protecție persoanelor care intră în culoar, asigurându-se o comunicare constantă cu privire la necesitatea purtării măștii și a respectării distanțării fizice”, anunță jandarmii.
Din 8 octombrie până în prezent, aproximativ 25.550 de pelerini au fost prezenți la racla cu sfintele moaște, mai spun jandarmii. Aceasta, în condițiile restricțiilor dure impuse de autorități și care au dat naștere la proteste în fața Catedralei din Iași.
Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Constantin Sturzu, a anunțat că cel mai probabil racla cu sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva va fi reintrodusă în Catedrala Mitropolitană în timpul nopții de miercuri spre joi, la un moment în care rândul se va reduce astfel încât să poată fi gestionat fără probleme.