ACTUALITATERevista Presei pentru o agendă națională: 28 mai
Revista Presei pentru o agendă națională: 28 mai
NAȚIONAL
- Dosarul agriculturii, creșterii animalelor:
- Fermierii români au protestat miercuri în fața Parlamentului, după ce au fost ignorați de ministrul Agriculturii. Revolta lor este justificată de situația extrem de gravă din agricultură, susține președintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, care afirmă că dacă Guvernul nu va lua măsuri pentru sprijinirea agriculturii, vom ajunge în situația de a importa 100% din tot ce înseamnă mâncare. Sursa
- Bătaie de joc: fermierii/țăranii trebuie să înapoieze o mare parte din sprijinul financiar pe care l-au obținut de la stat pentru perioada în care au fost afectați de pandemie. Florin Ciobanu, președintele Asociației Tinerilor Fermieri din Olt și vicepreședintele Asociației „Forța Fermierilor”, a declarat în acest sens că banii în cauză au ajuns la fermieri de la Ministerul Muncii prin Agențiile Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, însă la momentul respectiv nu a specificat nimeni că „sprijinul” va fi impozitat la același nivel cu veniturile fermierilor. „Surpriza” a venit ulterior. Sursa
- Potrivit ultimelor informații despre Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sectorul agroalimentar este eliminat complet din lista investițiilor care vor fi finanțate. Documentul oficial urmează a fi publicat pe 2 iunie dar, până acum, direcțiile strategice din PNRR exclud agricultura. Nimic despre irigații, nimic despre depozitele regionale. Sursa
- DCH International S.A, compania-mamă a Premium Porc Group, al doilea cel mai mare producător de carne de porc din România, a înregistrat anul trecut un profit de 0,2 milioane de euro, cel mai slab rezultat al companiei de la intrarea pe piața din România în urmă cu peste 15 ani. Din cauza pestei porcine africane, compania a avut costuri directe și indirecte de aproximativ 8,3 milioane euro. Sursa
- Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) întârzie în a oferi sprijin fermierilor care cultivă legume în spații protejate, program care ar fi trebuit să înlocuiască cu succes „Tomata”, fapt care creează tot mai multe nemulțumiri în rândul potențialilor beneficiari. Sursa
- Discuții pe marginea creșterii vârstei de pensionare:
- Potrivit profesorului Mircea Coșea, în ciuda declarațiilor oficiale, guvernanții și-au asumat la Bruxelles creșterea vârstei de pensionare: „În documentele Uniunii Europene, care acum sunt publice, apare foarte clar că propunerea Guvernului, făcută prin ministrul Ghinea, a fost de mărire a duratei de lucru, deci extinderea anilor de pensionare”. Economistul a explicat că o altă problemă care decurge din creșterea vârstei de pensionare este emigrația tinerilor: „Tineretul e restricționat în ocuparea unor locuri de muncă, fapt ce va duce la creșterea migrației”. Sursa
- Vicepremierul Dan Barna a anunțat că sistemul de pensii este în colaps. Potrivit acestuia în 7-8 ani de zile, acesta nu va mai fi sustenabil. Sursa
- Dosarul energetic:
- Comisia Europeană a aprobat o investiție de 216 milioane de euro din Fondul de coeziune pentru modernizarea sistemului de transport al energiei termice din București, unul dintre cele mai mari din lume. Peste 1,2 milioane de oameni sunt racordaţi la reţeaua de termoficare administrată de compania Termoenergetica. Aproape 212 km de conducte vor fi înlocuiți pentru a remedia problema actuală a pierderii a aproximativ 28% din căldură între sursă și consumator. Sursa
- Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că în orașul Constanța va fi construită o centrală electrică ce va folosi 70% gaz și 30% hidrogen verde, cu tehnologie de captare a carbonului. Sursa
- Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă prevede construirea a doar trei campusuri şcolare, în timp ce România are nevoie de 100 de campusuri noi, adică cel puţin două în fiecare judeţ, afirmă Liviu Constandache, fondator al Asociaţiei pentru Promovarea Educaţiei Deschise. Sursa
- Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a anunțat că a cerut premierului Florin Cîțu să retragă România din parteneriatul cu Ucraina în ceea ce privește investiția în Combinatului minier de îmbogățire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog (Ucraina), din cauza costurilor nejustificate. Potrivit acestuia numai paza combinatului costă partea română 1 milion de euro pe an. Sursa
- Din seria preocupărilor USR-PLUS: miercuri, 26 mai, USR-PLUS a respins legea privind instituirea „Zilelor colindului românesc”. Legea urmăreşte încurajarea transmiterii colindelor către generaţiile viitoare, prin stabilirea sărbătorilor de iarnă ca perioadă oficială a colindelor, în care autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot acorda inclusiv sprijin logistic şi fonduri din bugetele proprii. Preşedintele Comisiei pentru Cultură, Iulian Bulai, a afirmat că o astfel de lege nu este justificată deoarece „dacă am avut colinde de sute de ani, nu o să dispară mâine, pentru că am intrat în UE”. În ciuda opoziției USR-PLUS, legea a fost totuși adoptată. Sursa
- Peste 3.000 de imobile din Capitală fie nu au avut apă caldă, fie au primit-o sub parametri joi, 27 mai, potrivit unei statistici făcute de Economica.net pe baza avariilor comunicate de Compania Municipală Termoenergetica. Din cele 6 sectoare doar în sectorul 1 nu sunt deocamdată probleme cu apa caldă. Sursa
- Discuții pe marginea epidemiei de coronavirus: despre așa zisa eficiență a vaccinului, așa zisa protecție a măștii, restrângerea drepturilor și libertăților cetățenești (noi „relaxări” sau și mai multe restrângeri?) și reacții la adresa acestora:
- Despre „eficiența” vaccinului și „concordanța” în declarații: Raed Arafat, secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, a declarat că dacă într-un birou lucrează cinci persoane vaccinate, acestea vor putea să renunțe la masca de protecţie. Cu toate acestea, dacă printre cele cinci persoane se află o persoană nevaccinată, atunci masca devine obligatorie. Sursa
- Nu poți asista o femeie gravidă la naștere. Bărbații (sau alte persoane) care vor sa fie alături de partenerele lor în momentul nașterii trebuie fie vaccinați anti-COVID, să aibă un test RT-PCR negativ sau să fi trecut prin infecția cu SARS-CoV-2. Sursa
- Nu poți participa la nunți, botezuri sau alte evenimente într-un număr mai mare de 50 de persoane la interior și mai mare de 70 de persoane la exterior. Sursa
- Părinții elevilor nu pot participa la festivitățile de sfârșit de an școlar, în spații deschise, decât dacă sunt vaccinați anti-COVID, au test negativ sau au dovada că au trecut prin boală. Sursa
- Tinerii nevaccinați nu vor putea frecventa cluburile, barurile și discotecile, dacă au o capacitate de peste 50%. De asemenea, începând cu 1 iunie, oamenii nu vor putea participa la evenimente în spațiu deschis, cu până la 1.000 de persoane decât dacă fac dovada vaccinării, a unui test PCR negativ sau că au trecut prin boală. La evenimentele cu mai mult de 1.000 de persoane însă nu vor putea participa decât persoanele vaccinate. Sursa
- Epidemia de coronavirus, o afacere profitabilă: peste 170 de milioane de euro constituie valoarea totală a amenzilor aplicate românilor, pe perioada stării de urgență și a celei de alertă, pentru nepurtarea măștii sau pentru lipsa declarației pe propria răspundere. Numărul amenzilor aplicate depășește 1,5 milioane. Sursa
- Printr-o sentinţa pronunţată miercuri, Tribunalul Bacău a anulat decizia din martie 2019, prin care Consiliul Local din Dărmăneşti a inclus terenul pe care se află cimitirul militar din Valea Uzului, în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul său public. Sursa
ROMÂNI MINORITARI ÎN ROMÂNIA
- Două maratoane de vaccinare anti-COVID-19 vor fi organizate în următoarea perioadă în incinta noului centru comercial din Sfântu Gheorghe, a anunțat, joi, Prefectura Covasna. Reamintim că românii însumează numai 21% din populația municipiului. Sursa
- Strategia pentru turism a județelor Covasna și Harghita, urmărește ca cele două județe, în care etnicii maghiari dețin majoritatea, să devină unele dintre cele mai importante destinații turistice din România. Sursa
- Conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) din județul Harghita, instituție care a organizat, în perioada 21-23 mai, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc, Maratonul de vaccinare intitulat „Împreună împotriva pandemiei”, avertizează că în momentul de față numai 5% din populația rurală a județului este vaccinată. Reamintim că românii reprezintă doar 13% din populația județului. Sursa
MINORITĂȚI ETNICE
- Din seria investițiilor în demografie a etnicilor maghiari: primarul comunei Bălăușeri, Varga András Adorján, a declarat într-un interviu că punctul principal pe care l-a propus în campania electorală a fost de a crea facilități și posibilități pentru ca tinerii și familiile tinere să poată să rămână în comună. Menționăm că populația comunei este alcătuită în proporție de 65% de etnici maghiari. Pentru a putea ține persoanele tinere în zona rurală, administrația comunei Bălăușeri a depus la Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) un proiect pentru construirea unui bloc în localitate pe un teren deținut de administrația locală. Tot în aceeași notă, în bugetul local de anul acesta sunt cuprinse sume pentru construirea de grădinițe, creșe, precum și pentru modernizarea clădirilor în care își desfășoară activitatea instituțiile de învățământ, toate acestea pe lângă un număr de proiecte care vizează rețeaua de apă și canalizare, precum și infrastructura rutieră a comunei. Sursa
- Politica de maghiarizare a denumirilor (piețelor, străzilor) dusă de etnicii maghiari: aleșii locali ai municipiului Târgu Mureș au decis joi, 27 mai, într-o ședință ordinară de lucru, să aprobe modificarea denumirii Pieții „Memorandumului” în Piața „Gecse Dániel”. În aceeași ședință, consilierii locali au mai stabilit că toate cheltuielile legate de confecționarea și montarea plăcuțelor cu noua denumire, respectiv cheltuielile legate de schimbarea actelor de identitate, vor fi suportate din bugetul local al municipiului Târgu Mureș. NOTĂ: Memorandumul a reprezentat o petiţie semnată de liderii românilor din Transilvania şi adresată în 1892 împăratului austro-ungar Franz Joseph, în semn de protest faţă politica de maghiarizare practicată de autorităţi împotriva românilor din Ardeal şi faţă de persecuţiile la care erau supuşi aceștia. Sursa
- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României (ÎCCJR) a respins definitiv retrocedarea Bibliotecii Batthyáneum din Alba Iulia către Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia. Sursa
DIASPORA
- Un număr mare de cetățeni români au solicitat statutul de rezident în Marea Britanie post-Brexit. Dintre aceștia, mulți au și primit rezidența. Ei au cerut acest lucru în temeiul schemei de stabilire în UK. Datele relevă că doar polonezii sunt mai mulți decât românii în a depune aceste cereri. Potrivit datelor oficiale publicate joi, 918.270 de cetățeni români au solicitat statutul de rezident în Regatul Unit post-Brexit în temeiul Settlement Scheme (Schema de Stabilire) pentru cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, până la data de 31 martie 2021. Sursa
- O familie de români tocmai a deschis o afacere în Plaza Pedro Monteagudo din Ourense, Spania. Dar, în ciuda eforturilor lor, și a ofertelor, terasa lor rămâne goală zi de zi. Între timp, pentru a obține o masă în barul de vizavi, unii oameni s-au așezat chiar pe bancă pentru a aștepta să intre. Patronul terasei a afirmat că „nimeni nu vine din cauză că suntem români”. Sursa
- 23 de români au fost găsiți, ieri-noapte, într-un parc din s-Heerenberg, provincia Gelderland, Olanda. Poliția i-a luat la întrebări pe românii din parc, iar aceștia au spus că, în coordonare cu o agenție de ocupare a forței de muncă din ‘s-Heerenberg, au venit cu aproximativ 200 de persoane. Însă, la fața locului s-a dovedit că agenția a putut oferi locuri de muncă doar pentru 100 de persoane. Restul au fost trimiși acasă. 23 dintre cei 100 de români au rămas în parc. Sursa
- La sediul Comisiei pentru Constituționalitate din Camera Deputaților, a avut o întâlnire cu reprezentanți ai diasporei românești din Kazahstan, respectiv, dl. Adrian Ghețea și dl. Nicolae Plushskis. Subiectele discutate au vizat dezvelirea unei statui a poetului național Mihai Eminescu în Asia Centrală, în capitala Kazahstanului și modificarea legii cetățeniei în favoarea etnicilor români de pretutindeni. Sursa
COMUNITĂȚI ISTORICE
- Un sfert din cetățenii Republicii Moldova au devenit români: numărul cetățenilor moldoveni care au cetățenia română a crescut semnificativ în ultimii 20 de ani și a ajuns astăzi la 642.149 de persoane dintr-o populație de facto de circa 2,7 milioane de locutori, ceea ce înseamnă că unul dintre patru moldoveni au și cetățenia română. Sursa
- Alianța pentru Unirea Românilor condamnă declarațiile extremiste ale lui Igor Dodon, un președinte refuzat de către cetățenii Republicii Moldova. Vlad Bilețchi (AUR): Amenințările lui Dodon la adresa ambasadorilor occidentali arată disperarea socialiştilor. Sursa
- Republica Moldova ar putea pierde 90 de milioane de euro, după ce Guvernul interimar de la Chișinău nu a aprobat două granturi oferite de Statele Unite ale Americii. Sursa
- Orașul românesc Cernăuți, denumit de unii „Mica Vienă” a fost inclus în clasamentul celor mai frumoase 10 orașe din Ucraina datorită peisajelor de seară pe care le deține. Sursa
INTERNAȚIONAL
- Facebook a anunţat miercuri că postările potrivit cărora COVID-19 a fost „creat de om” nu vor mai fi șterse. Ridicarea interdicției apare în contextul dezbaterii cu privire la originile pandemiei din ultimele zile. Sursa
- Joe Biden, a somat serviciile secrete americane să prezinte un raport privind originea pandemiei, într-un termen de 90 de zile. Sursa
- Prețul drepturilor și libertăților cetățenești: o femeie din Ohio a câștigat primul premiu în valoare de 1 milion de dolari, oferit celor care participă la Loteria Vaccinării odată ce primesc serul anti-Covid. În același timp a fost anunțat și câștigătorul unei burse universitare integrale, pentru care se califică adolescenții vaccinați. Sursa
- Preşedintele SUA, Joseph Biden, va propune un buget de 6.000 de miliarde de dolari pentru anul fiscal 2022, acesta fiind cel mai mare nivel al alocărilor de fonduri federale de după al II-lea Război Mondial, cu un deficit bugetar în creştere semnificativă în următorul deceniu. Sursa
- În Japonia, donarea de sânge de către persoanele vaccinate anti-Covid cu vaccinul Pfizer este posibilă doar după 48 de ore. Sursa
- Miniştrii de Externe din statele membre G7 au condamnat joi, „cu cea mai mare fermitate”, arestarea jurnalistului Roman Protasevici şi a partenerei sale Sofia Sapega şi au cerut „eliberarea imediată şi necondiţionată” a acestora, precum şi a celorlalţi jurnalişti şi deţinuţi politici din Belarus. Sursa
- Polonia a decis să interzică accesul avioanelor din Belarus în spațiul său aerian. Această măsură survine în contextul în care liderii UE le-au cerut oficialilor din blocul comunitar să prezinte noi sancțiuni împotriva Belarusului și să identifice o cale de a interzice liniile aeriene din Belarus în spațiul aerian comunitar după ce un zbor al Ryanair în care se afla un jurnalist disident a fost forțat să aterizeze duminică la Minsk. Sursa
- Rusia interzice companiilor aeriene europene să pătrundă în spațiul aerian rus, atâta timp cât companiile aeriene din UE nu zboară către Rusia prin spațiul aerian din Belarus. Sursa
- Două curse aeriene din Franţa şi Austria spre Rusia au fost anulate în ultimele 24 de ore deoarece autorităţile aeronautice ruse au refuzat schimbarea rutelor aeriene astfel încât să ocolească spaţiul aerian al Belarusului. Sursa