ACTUALITATEZâmbetul de joi | Sfaturi din jurnalul Sfântului Sofian Boghiu

Zâmbetul de joi | Sfaturi din jurnalul Sfântului Sofian Boghiu

Dă mai departe, nu ține doar pentru tine
  • Ieșiți zilnic la aer curat. Practicați drumeția în aer liber.
  • Dormiți cu o fereastră întredeschisă. Un om are nevoie de 70 m cubi de aer pe oră (de acord!)
  • Dimineața, gimnastică de înviorare! (mai bine mătănii!)
  • Spălați-vă cu apă rece până la brâu și vă ștergeți repede cu un prosop cât mai aspru!
  • Consumați multe crudități. Excludeți condimentele și grăsimile!
  • Soarele să nu lipsească din locuința dvs. Întrețineți cât mai igienic locuința!
  • Alternați-vă munca cu regim de odihnă activă!

(Editura Bizantină, 2019 – pag 114. Notă de jurnal din 19 februarie 1972. Liban)

***

Boala continuă cu aceeași intensitate. Mi-e tare rău și astăzi. Este bună și boala la ceva: ne cunoaștem propria neputință.

A se plânge cineva de sărăcie sau a se lăuda cu bogăția este același lucru. Viața nu ne cere a înțelege prea mult. Ci ne cere: să iubim în duh creștin pe alții, punând interesele altora mai presus de ale noastre, să ne rugăm lui Dumnezeu din toată inima, să muncim cu drag. Făcând acestea, ne dăm seama că înțelegem foarte mult.  (6 septembrie 1971. România)

***

Ne-am sculat la ora 2:00 pentru slujba de noapte. La biserica maronită, vecină, clopotele au sunat îndelung, de la 11.30 la 12.30. Slujba s-a terminat la 6 dimineața. Am vizitat la spital o maică grav accidentată în drum spre Beirut. Era gheață pe șosea, mașina pe care o conducea a derapat. O altă mașină surprinsă de zig-zagurile mașinii în care era maica a tamponat-o în față. S-au spart geamurile, maica a fost greu lovită la frunte și la ochi. Însângerată, cu bucățele de sticlă în carne și în ochi, este…veselă! Că a scăpat numai cu atât. Este foarte bine îngrijită aici, la spitalul ortodox din apropiere. (25 decembrie 1971. Nașterea Domnului. Liban)

***

Icoana este sfântă prin actul de sfințire și prin participarea ei la prototip. Prin sfințire, icoana se umple de har și devine nu numai o prezență sacră, ci și o fereastră spirituală către prototip. De aceea prin sfințire toate icoanele devin făcătoare de minuni. Nesfințită, ea nu poate fi socotită icoană, ci portret sau operă de artă. Tot așa, prin sfințire, biserica se umple de har, de slava lui Dumnezeu. Pictată și sfințită, ea devine Casa lui Dumnezeu în care putem contempla prezența tuturor puterilor cerești, o prezență reală, pentru că suntem cu desăvârșire ajutați și ocrotiți de Prototipurile care sunt înfățișate în icoane. Icoana s-a născut odată cu Mântuitorul Hristos. Dumnezeu, ca Spirit, nu se putea picta, dar când Unul din Sfânta Treime S-a făcut Om, luând chip de om, S-a putut picta și în icoană. (9 februarie 1972. Liban)

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

  1. Valieu, valieu – azi-i joi, doamna autor zâmbește! (Umblă bârfa că-i vorbă rusască, sugerând arătarea … colților! Atenție la forme perfide de … propagandă rusă!)

    1. La cât trafic există, cât s-a deteriorat bazinul hidrografic, ajungi să vezi că tre’ să iei mașina ca să ieși la „aer curat” …

    2. O fi de lucru la determinarea gradului de „întredeschidere”, că unii, mai plăpânzi, se scoală răgușiți dacă uită fereastra! Nu-i mai bine Jaeger-pilot ? Că vine și cu mască de oxigen … și acordă și un loc de muncă!

    3. Coșmar: vâslitul zilnic! 😊

    4. Off … Chiar și dacă ne-a spus doctoru’ (ieri!) că avem … „piele sensibilă” ?! N-are milă domnu’ părinte de băieții mai delicați ?!

    5. Ba chiar și când le recomandă doctoru’, la nici 30, să mănânce mâncare … „bine fiartă” ?

    6. S-avem pardon: „se”/Demo dublează chiria, dacă vrei și Soare în locuință! Altminteri, știți precis că Soarele nu lipsește, de câte ori dă Domnul cer senin! 😊

    7. În fine (ajunserăm, bag samă, la porunca zilei a șaptea!), una cu care mai că sunt de acord! Eu propun odihnă activă cvasi-permanentă (și Demo concură, numai Einstein nu știa să aprecieze!). La omul normal, mai biruie și conștiința (din an în Paște) și se mai strecoară (după necesități) și câte-o zi de muncă (moderată – asta-i cheia!) în program (altminteri de voie).

    P.S.

    Na, că nici de sărăcie nu te mai poți plânge (e cam jale, atenție!) … Stânga americană bârfește că se va criminaliza dormitul … „în aer liber”! Atenție mare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE