ACTUALITATEWebinar: Dezbatere despre viitorul OAMENILOR din Căile Ferate Române

Webinar: Dezbatere despre viitorul OAMENILOR din Căile Ferate Române

Vasile ȘECLĂMAN, Președinte OPSFPR – Organizația Patronală a Societăților Feroviare Private din România, și Iulian MĂNTESCU, Președinte FML – Federația Mecanicilor de Locomotivă, la inițiativa CFiR – Carieră Feroviară în România și-au propus să deslușească tainele Legislației Feroviare ce se va aplica și va produce efecte în România, miercuri22 septembrieîncepând cu ora 19.00, în cadrul unui Webinar CFiR desfășurat exclusiv online, la care pot participa feroviari din toată țara, ba mai mult, din toată lumea – așadar, cu circuit deschis, nu doar pentru feroviari, cât și pentru cei pasionați de domeniu, anunță CFIR.

Iată anunțul organizatorilor:

„În dezbaterea noastră vom pleca de la Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare, proiect ce urmează a fi dezbătut și promulgat în sesiunea parlamentară actuală cu amendamente, soluții și rezultate (acolo unde este cazul). Totodată, ne vom opri și asupra Statutului Personalului Feroviar, lege care a fost aprobată de Parlament și promulgată de Președintele României.

Vom aborda cele două teme mari (de interes), din două puncte de vedere: cel al reprezentantului societăților feroviare private din România, în persoana dlui. Șeclăman, respectiv din punctul de vedere al reprezentantului unui sindicat dintr-o companie de stat, în persoana dlui. Măntescu.

Astfel, noi, echipa CFiR, împreună cu cei doi invitați de seamă pentru domeniul feroviar, vom aduce în atenția publicului nostru și vom explica pe înțelesul tuturor celor care nu doar că ne vor urmări, dar vor și putea afla răspunsuri la întrebările domniilor lor, de la doi specialiști practicanți din domeniu, câteva subteme ce stau la baza demersului nostru. Vorbim despre:

  1. Categoriile de personal care sunt vizate și afectate de această Lege și despre ce companii este vorba (de stat sau privat);
  2. Termenul de aplicare și ce prevede legiuitorul după trecerea Legii în Parlament, respectiv promulgarea ei de către președintele României;
  3. Termenul alocat de la publicarea Legii în Monitorul Oficial (MO), respectiv optarea de către persoanele vizate între păstrarea salariului sau a pensiei;
  4. Opțiunile existente, pentru ca un pensionar să se poată reîncadra pe piața muncii, fără să interfereze sau să încalce Legea, cu știință sau fără;
  5. Avantajele pe care le are o persoană care va opta pentru pensie/ salariu, pe termen mediu și lung, respectiv care sunt motivele pentru care ar alege prima sau a doua variantă;
  6. Consecințele, pe termen scurt, mediu și lung ale intrării în vigoare a Proiectului de Lege în forma propusă în acest moment, eventual în coroborare și cu intrarea în vigoare a Statutului Personalului Feroviar;
  7. Amendamentele efective și soluțiile concrete, în vederea combaterii rezultatelor negative ale Proiectului de Lege.

Demersul și efortul nostru comun (CFiRFML, OPSFPR) are ca scop final întocmirea unui document ce va cuprinde efectele celor două legi dezbătute, cu amendamentele aferente, problemele identificate și soluțiile propuse de către cei doi experți invitați. Mai mult, documentul va fi prezentat autorităților cu atribuții în domeniul feroviar.

Dumneavoastră, celor interesați de domeniul feroviar, și celor care vă pasă de viitorul Căilor Ferate Române, vă adresăm invitația de a interveni cu întrebări, păreri, comentarii și observații la adresa comunicare@cfir.ro sau în timpul transmisiunii live pe facebook. Toate întrebările, adresate atât înaintea, cât și în timpul transmisiunii, vor fi centralizate și transmise către cei doi invitați ai noștri. Răspunsurile le veți primi în timp real pe facebook!

Vă invităm să aflăm împreună care este viitorul Oamenilor din Căile Ferate Române!”

Facebook Notice for EU!
You need to login to view and post FB Comments!

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 12.851 de lei din 45.000,...

Dragi prieteni, aici o să vă țin la curent cu campania de donații pe care am început-o pe 1 iulie 2021 și care se termină...