ACTUALITATEVREMEA | Prognoza meteo pentru Crăciun și Anul Nou: Zăpadă!

VREMEA | Prognoza meteo pentru Crăciun și Anul Nou: Zăpadă!

Decembrie 2021 în mod sigur nu va fi acea primă lună de iarnă care să aducă dezamăgiri peste dezamăgiri, dacă este să ne uităm la începuturile de iarnă din anii precedenți. Tiparul de macro circulație extrem de promițător pare să se transmită și la nivel troposferic și atmosferic astfel încât ne așteaptă o lună decembrie cu multe alternanțe, dar mult mai apropiat de ceea ce ar trebui să fie o primă lună de iarnă.

Context sinoptic:

Decembrie, prima lună de iarnă calendaristică, aduce la nivelul țării noastre o pleiadă de fenomene meteo, dintre care cele mai de interes sunt ninsorile și chiar episoadele de viscol (luna decembrie, statistic, poate aduce cel puțin un episod de viscol în țara noastră).

Din punct de vedere al poziționării centrilor barici, luna decembrie, climatologic vorbind, ar trebui să aducă frecvent un cuplaj în dorsala anticiclonului est-european și depresiuni mediteraneene bogate în precipitații. Acesta este, în fapt, și scenariul tradițional pentru apariția ninsorilor și a episoadelor de viscol. În același timp, din punct de vedere al circulației maselor de aer, advecțiile de aer rece continental polar sau chiar arctic determină apariția episoadelor de ger, cu valori de temperatură și sub –10, –15 grade.

Contextul sinoptic al acestui decembrie l-am început cu o serie de depresiuni mediteraneene care au avansat spre țara noastră, aducând astfel și mult așteptatele precipitații, sub toate formele. Iar această situație se păstrează până la finalul acestei săptămâni, după care, în săptămâna 13 – 20 decembrie vedem o intensificare a anticiclonului est-european spre țara noastră, iar săptămâna 20 – 27 decembrie vedem un blocaj anticiclonic poziționat în zona insulelor britanice. Ultima săptămână din an ne găsește cu o slăbire a regimului anticiclonic, care ar putea permite și avansul unor depresiuni mediteraneene spre țara noastră.

Temperaturi:

– Din punct de vedere al regimului termic, lina decembrie va fi o lună apropiată de normal prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, zonele montane și ușor mai caldă  (abateri pozitive de 1 – 1.5 grade) prin Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobrogea.

Defalcat pe săptămâni, avem următoarea distribuție a abaterilor termice: săptămâna 06 – 13 decembrie vine cu un regim termic normal Banat, Crișana, în timp ce în restul țării va fi mai cald decât normalul perioadei. Săptămâna 13 – 20 decembrie va fi mai caldă decât normalul în toată țara pentru ca, începând cu 20 decembrie să vorbim de o vreme mai rece în toată țara, tendință care se va păstra ți în ultimele zile din decembrie și primele din ianuarie 2022, mai ales în zonele montane, Banat, Crișana, Dobrogea în timp ce în restul țării vom avea valori termice apropiate de normal.

Precipitații:

– Începutul de lună de decembrie a adus precipitații în toată țara, grație unor depresiuni mediteraneene, iar acest lucru se va păstra și pe tot parcursul acestei săptămâni, care va aduce, astfel, un regim pluviometric excedentar în toată țara. Intervalul 20 – 27 decembrie vine cu un deficit de precipitații pentru ca ultimele zile din an să vină cu un regim normal pluviometric.

Cantitățile totale așteptate să cadă până la finalul acestei luni vor ajunge la 40 – 50 de l la nivelul întregii țări, iar prin Oltenia, vestul Munteniei, Meridionali, munții Banatului am putea ajunge și la 60 – 70 l/mp. Cele mai mici cantități sunt așteptate prin vestul extrem al Banatului și Maramureșului (20 – 25 de l/mp). Aceste cantități vor caracteriza un regim de excedent în întreaga țară.

Ninsori:

– În ceea ce privește mult așteptatele ninsori, momentan ele rămân de interes doar pentru zonele montane, Transilvania, Maramureș, nordul și centrul Moldovei, dar modelările celor de la ECMWF estimează că, mai ales după 20 decembrie și în intervalul dintre Crăciun și Anul Nou am putea avea parte de ninsori pe arii extinse la nivelul întregii țări.

Avem Crăciun cu zăpadă?

Pentru cei care așteaptă cu nerăbdare răspunsul la cea mai importantă întrebare a anului, dacă avem zăpadă de Crăciun și Revelion, toate informațiile de mai sus, puse cap la cap, informații care trebuie luate ca simple estimări, cu un grad de realizare de sub 60% în acest moment, ne spun că da, mai ales în ultima decadă a lunii decembrie și cu precădere în intervalul 23 – 28 decembrie, sunt posibile manifestări de iarnă la nivelul întregii țări, care să aducă ninsori, posibil chiar un episod de viscol și un strat de zăpadă inclusiv în zonele joase. De ce spunem asta? Pentru că avem de-a face cu o slăbire a blocajului anticiclonic din perioada 13 – 20 decembrie, cu o posibilă ciclogeneză care să permită avansul spre țara noastră a unor depresiuni mediteraneene care să cupleze foarte bine cu anticiclonul est european. Ținând cont și de faptul că temperaturile vor fi mai scăzute decât normalul perioadei în această ultimă decadă, șansele de zăpadă cu ocazia sărbătorilor de iarnă sunt, cel puțin acum, mai mult decât promițătoare.

Legături utile:

Facebook.com/PrognozeMeteo

Instagram.com/PrognozeMeteo

https://t.me/PrognozeMeteo

https://www.tiktok.com/@prognozemeteo


Puteți susține financiar acest proiect pe: 
Patreon.com/PrognozeMeteo.

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu ne „editează” ideile și materialele publicate. Suntem oameni liberi. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumim!

Redacția R3media

Dacă dorești să fii alături de noi, urmărește-ne pe Google News, Telegram, Facebook sau Twitter. Sau poți să te abonezi, gratuit, la Newsletter.

Înscrie-te la newsletterul R3Media

Te rog așteaptă puțin

Mulțumim! Bine-ai venit în comunitatea noastră

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

[gs-fb-comments]

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate