Guvernul Ungariei va impune angajaților din instituțiile de stat să fie vaccinați împotriva Covid-19, a anunțat joi șeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, Gergely Gulyas, informează Reuters, citat de Agerpres.
Potrivit lui Gergely Gulyas, companiile private vor fi de asemenea împuternicite să impună obligativitatea vaccinării pentru angajaţii lor dacă ele vor considera acest lucru necesar, iar purtarea măştii sanitare va fi din nou obligatorie în toate mijloacele de transport public începând cu 1 noiembrie.
„Ne aşteptăm ca numărul de noi contaminări să crească şi ca numărul de persoane internate în spital să crească de asemenea, chiar dacă într-o măsură mai mică… însă vom avea mai puţini oameni care vor avea nevoie de ventilatoare sau care vor muri (comparativ cu valul precedent al pandemiei)”, a precizat șeful de cabinet al premierului maghiar.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Vizitele în instituţiile din domeniul sanitar şi social vor fi de asemenea interzise.