Antrenorul sârb al echipei de baschet Phoenix Galați, Dalibor Destanovici (47 de ani- foto stânga), a murit după ce a suferit un infarct chiar în timpul unui meci al echipei sale, disputat contra celor de la Știința București, a anunțat un coleg de breaslă de-al său, Florin Bucureșteanu, antrenor la CS Iris Iași.
„Astăzi, fratele meu sârb Dixon a căzut din picioare, facând stop cardio-respirator în timpul meciului de U16. Sunt absolut şocat!”, a scris Bucureșteanu pe facebook.
Între timp, IPJ Vrancea a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și a dat un comunicat.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
„Bărbatul a fost preluat în stare de inconştienţă şi transportat la U.P.U. din cadrul Spitalului Judeţean Focşani, ulterior fiind constatat decesul acestuia. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, urmând a fi stabilite cu exactitate împrejurările în care a intervenit decesul”, se arată în comunicatul Poliţiei Vrancea.
„Veste extrem de tristă venită de la Focşani, locul de desfăşurare a Turneului final B al Campionatului Naţional U16 masculin: inima antrenorului echipei Phoenix Galaţi, Dalibor Destanovic, a încetat să mai bată în primul sfert al meciului pe care echipa moldavă o disputa cu Ştiinţa Bucureşti. Pe această cale, Federaţia Română de Baschet îşi exprimă nemăsurata tristeţe pentru dispariţia antrenorului sârb care activa din 2016 în baschetul românesc şi transmite sincere condoleanţe familiei şi celor apropiaţi de cel supranumit Dixon”, se arată în comunicatul Federației Române de Baschet.
Acesta este al doilea deces subit, în ultimele 24 de ore, care a trimis unde de șoc în societatea românească. Ieri, 3 aprilie, Marian Toma, solist al Ansamblului Profesionist „Doina Oltului”, a murit la 31 de ani, după ce a suferit un AVC.
Sâmbătă seară a acuzat o stare de rău şi a ajuns la UPU Slatina, unde medicii au stabilit că a suferit un AVC cu inundare masivă a creierului. Câteva ore mai târziu a fost transferat la un spital din capitală, unde, din păcate, a murit, relevă Gazeta Nouă.
„Cu mare durere în suflete anunţăm că Marian Toma, colegul şi prietenul nostru, a trecut în nefiinţă. Solist vocal în cadrul Ansamblului Profesionist pentru Promovarea Culturii Tradiţionale «Doina Oltului» din anul 2009, iar din 2019 a activat tot ca solist vocal de muzică populară şi uşoară, în cadrul Centrului Judeţean de Cultură şi Artă Olt.
Absolvent al Facultăţii de Muzică Bucureşti, Maria şi-a dedicat scurta sa viaţă scenei şi publicului, Muzica a fost pasiunea lui cea mai mare şi a reuşit să-şi încânte de nenumărate ori semenii, primind aplauze la scenă deschisă. De asemenea, a insuflat dragostea pentru muzică şi multor copii ce i-au frecventat cursurile de chitară şi voce în cadrul Şcolii de Muzică «Marian Toma». Transmitem condoleanţe familiei şi celor apropiaţi. Astăzi, 2 aprilie 2023, lumina reflectoarelor s-a stins pentru Marian! Odihnă veşnică coleg şi prieten drag!”, este mesajul colegilor lui Marian.
Despre numărul foarte mare de persoane publice cu probleme cardiace sau AVC-uri care au dus la deces găsiți informații aici.























