La sfârșitul anului trecut, Guvernul a aprobat un proiect de lege privind exploatarea energiei eoliene offshore din Marea Neagră de monitorizarea căruia se va ocupa Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră (ACROPO), care își va schimba denumirea în Autoritatea Competentă de Reglementare a Operațiunilor Offshore – ACROO.
Începând cu iunie 2022, această instituție este condusă deliberalul Robert Eugeniu Ciocioi, în vârstă de 44 ani, care are în spate o activitate profesională extrem de modestă,după 11 ani în care nu a lucrat deloc, ajungând la rangul de secretar de stat.
Conform Hotnews, Robert Eugeniu Ciocioi și-a început cariera în 2001 la ALPIN SRL din Târgu Jiu, unde a fost gestionar timp de șase ani, în 2007 firma fiind radiată. Apoi,timp de 10 ani aceasta a fost fără ocupație, în CV-ul său neapărând nimic între anii 2007 și 2017.
Singura modificare ce apare în acest timp în CV-ul său este în perioada 2012–2016, când a urmat cursurile Facultății de Științe Juridice, la Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, facultate pe care o terminăla vârsta de 36 de ani
Reapare în câmpul muncii în iulie 2017, pe funcția de consilier la cabinetul primarului Tîrgu Jiu, liberalul Marcel Romanescu. Aici rezistă doar două luni, până în septembrie 2017. Urmează o nouă perioadă fără ocupație, dar mai scurtă, de un an, deoarece își deschide o firmă de fabricare a mobilei – Ciro Alpin SRL, Târgu Jiu. Apare ca administrator al firmei în perioada noiembrie 2018-august 2020. Este o firmă fără angajați, cu cifră de afaceri zero în 2022. În cei cinci ani de existență, firma a avut activitate doar în 2020 și 2021, când a înregistrat niște venituri modeste de doar 171,7 mii lei, respectiv 6,8 mii lei.
Odată cuînvestirea Guvernului Orban, la sfârșitul lui 2019, traseul profesional al domnuui Ciocioi, ajuns atunci la 40 de ani, se schimbă radical. Timp de zece luni, în perioada decembrie 2019 – 09/2020, a fost membru în Consiliul de Administrație MINPREST SERV SA. În același timp obține și funcția de membru în Consiliul de Administrație Fondul Local de Garantare Craiova – Filiala FNGCIMM SA – IFN.
În august 2020 este numit vicepreședinte ACROPO, cu rang de subsecretar de stat iar în iunie 2022, preia și atribuțiile de președinte al Autorității, având, de data aceasta rang de secretar de stat.
Potrivit ultimei declarații de avere are un venit de 102.216 lei și deține mai multe bunuri imobiliare moștenite, alături de alți membri de familie.
Deși din punct de vedere profesional, Robert Eugeniu Ciocioi este lipsit de experiență, el are un mare atu: în momentul numirii la ACROPO era vicepreședinte al Organizației PNL Gorj, organizație care era condusă atunci de Dan Vâlceanu, deputat și fost ministru al finanțelor în guvernarea Cîțu și apropiat al fostului premier.
Proiectul de lege privind exploatarea energiei eoliene offshore din Marea Neagră nu este unul lipsit de importanță. Conform unui raport al Băncii Mondiale, potențialul de energie eoliană offshore al României este de 76 GW (76.000 MW), însă sunt estimate investiții pentru o capacitate totală de până la 3 GW (3.000 MW) până în 2035, în valoare de circa 6 miliarde euro.























“Manager” pus politic, nu se va termina bine.
e un fel de Don Quijote…..