Unui șofer i s-a făcut rău la volan, în timp ce conducea o autoutilitară plină cu butelii, mașina intrând într-o casă de pe marginea drumului, unde a provocat un incendiu.
Incidentul s-a produs în comuna Pișcolt din județul Satu Mare, iar toate buteliile din mașină explodând lângă o locuință, provocând un incendiu, scrie Jurnalul de Satu Mare.
„În jurul orei 11:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină la stingerea unui incendiu produs la o autoutilitară, în localitatea Pișcolt, care din primele informații a părăsit partea carosabilă, lovind o țeavă de gaz.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic – Despre încălzirea globală și ecologism, de Christopher C. Horner, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj de prim ajutor din cadrul Detașamentului Carei, cu 1 ofițer și 11 subofițeri. De la Detașamentul de Pompieri Satu Mare s-au deplasat 2 ofițeri și 4 subofițeri, solicitându-se sprijinul Secției de pompieri Valea lui Mihai, care a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor, încadrate de 5 subofițeri.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la întreaga autoutilitară cu posibilitatea producerii unei explozii, dat fiind faptul că aceasta era încărcată cu aproximativ 20 de butelii cu gaz butan.
Totodată incendiul se manifesta și la casa de locuit, aflată în imediata apropiere, existând posibilitatea de extindere la întreaga locuință și la casa aflată în vecinătate.
Pompierii militari au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, concomitent cu oprirea propagării acestuia la întreaga locuință și la casa aflată în vecinătate.
A fost anunțat și operatorul de gaz care s-a deplasat la locul intervenției pentru închiderea/oprirea alimentării cu gaz de pe magistrală.
În urma intervenției, forțele militare au lichidat incendiul, salvând casa din vecinătate și aproximativ 70 la sută din casa avariată de la flăcările autoutilitarei.
În urma incendiului au explodat 14 butelii, a ars în totalitate autoutilitara și s-a distrus învelitoarea de tablă pe o suprafață de aproximativ 100 m pătrați, geamurile și pereții unei camere din incinta locuinței.
Șoferul, cu vârsta aproximativă de 30 ani, a fost transportat în stare conștientă la spital de către Serviciul Județean de Ambulanță Satu Mare”, sună comunicatul ISU „Someș”, citat de presa locală.
Șoferul a scapat=tik/tok.