ACTUALITATERevista presei pentru o agendă națională: 21 iunie

Revista presei pentru o agendă națională: 21 iunie

NAȚIONAL

  1. Dosarul energetic:
  • Romgaz a anunțat că a reziliat contractul pentru construcția centralei pe gaze în ciclu combinat de 430 MW de la Iernut, proiect atribuit consorțiului Duro Felguera-Romelectro. Este singurul proiect semnificativ de generare clasică de energie electrică aflat în construcție, întârziat însă de mai bine de un an. Sursa
  • Electricitatea produsă în hidrocentrale asigura, duminică dimineaţă, peste 50% din consumul naţional, pe fondul unei perioade extrem de ploioase, potrivit datelor privind starea sistemului energetic naţional. Sursa
  1. Din seria presiunilor asupra oamenilor liberi. Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat sâmbătă că „personalul medical care nu este vaccinat probabil va trebui să se testeze periodic pe cheltuiala proprie”. Sursa
  2. Despre „eficiența” vaccinului: unul din 11 români care s-a infectat cu noul Coronavirus în ultimele două săptămâni fusese vaccinat anterior, iar un deces din 19 survenite după infectare Covid s-a produs deși erau cazuri de bolnavi vaccinați, potrivit celor mai recente date raportate de Institutul Național de Sănătate Publică. Sursa
  3. Memoria, componenta vie a identității naționale. În localităţile din partea de vest a României, plasate la graniţa cu Iugoslavia, în noaptea de Rusalii a anului 1951 (17 spre 18 iunie), s-a declanşat cea mai vastă operaţiune de deportare, căreia i-au căzut victimă 10.099 de familii, cu un număr total de 43.891 de persoane. Deportările n-au ţinut cont de vârstă sau de starea de sănătate a celor supuşi măsurii. Listele s-au alcătuit după un singur criteriu: erau duşmani de clasă, sau puteau deveni. Din casele lor, zecile de mii de bănăţeni au fost duşi în zone aproape pustii ale Bărăganului şi lăsaţi acolo, să se descurce sau să moară. Sursa
  4. Biserica este una dintre instituțiile în care romanii au cea mai mare încredere. În urma unui sondaj realizat de INSCOP, 64% dintre cei chestionaţi au declarat că au încredere multă și foarte multă în Biserică. Pe primul loc, cu un procent de 69,7%, se află Armata, iar pe locul 3 se situează Academia Română cu 53,7% încredere multă și foarte multă. Sursa
  5. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretele privind înfiinţarea Consulatelor Generale ale României la Chişinău, Londra şi Madrid. Sursa

ROMÂNI MINORITARI ÎN ROMÂNIA

  1. Primăria Carei cu conducere exclusiv UDMR nu a organizat de peste 3 ani de zile alegeri democratice pentru desemnarea delegatului sătesc în localitatea românească Ianculești așa cum prevede Legea Administrației Publice locale. Ultimul delegat sătesc a fost numit de către primar și nu ales așa cum prevede legislația, anulând astfel alegerile democratice din 2016. În scurta perioadă cât a fost delegat sătesc, Ionuț Oneț bifează ca „realizări”: demolarea din temelii a clădirii școlii din sat, cedarea terenului cimitirului satului către administrația Kovacs-Keizer, aducerea fratelui său ca preot fără concurs la parohia din sat, ignorarea stării dezastruoase a Căminului Cultural și a steagurilor naționale din mijlocul satului. Nu s-a implicat nici în recuperarea pădurii satului dar a propus și a primit aprobarea consilierilor UDMR pentru tăierea plopilor ce străjuiau drumul de intrare în sat. Sursa
  2. Consiliul Județean Covasna va finanța 116 proiecte ale bisericilor din județ, declarate câștigătoare în concursul menit să sprijine cultele, lansat după adoptarea bugetului. În acest sens au fost alocate 1,5 milioane de lei. Rămâne de văzut însă câte biserici românești vor beneficia de această inițiativă. Sursa
  3. Gospodinele românce din judeţul Covasna pot deveni autoarele unei cărţi de bucate pe care Consiliul Judeţean şi Centrul de Cultură al Judeţului Covasna o vor finanța. Sursa

MINORITĂȚI ETNICE

  1. Ziua comunității maghiare din Abrud a fost sărbătorită sâmbătă, 26 iunie a.c., la Biserica Reformată din Abrud. Sursa
  2. Primarul Antal Árpád a semnat vineri, 18 iunie, contractul de vânzare-cumpărare a fostei Fabrici de Ţigarete din Sfântu Gheorghe, care intră astfel în proprietatea oraşului. Sursa

COMUNITĂȚI ISTORICE

  1. România, prin reprezentanții săi, cere din nou Ucrainei să recunoască oficial inexistența limbii moldovenești:
  • Situaţia de securitate la Marea Neagră şi aspiraţiile europene şi euroatlantice ale Ucrainei s-au numărat printre temele abordate de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba, sâmbătă, într-o întâlnire din marja Forumului de Diplomaţie de la Antalya. Cele două părți au discutat însă și despre problema minorității române din Ucraina prilej cu care ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu a solicitat Kievului recunoașterea oficială a inexistenței „limbii moldovenești”. Sursa
  • Statul ucrainean trebuie să recunoască realitatea și anume că nu există „limba moldovenească”, ci limba română. Declarații în acest sens au fost făcute de Claudiu Târziu, parlamentar al României, care, în perioada 17-19 iunie, a întreprins o vizită de lucru în regiunea Odesa din Ucraina. Sursa
  1. Partidul Neamului Românesc din Serbia atrage atenția președinților PSD și PNL asupra unor atitudini anti românești a unor parlamentari ai celor două partide. Într-o scrisoare deschisă adresată președinților celor două partide, Partidul Neamului Românesc din Serbia și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu poziția deputaților PNL Laurențiu Cazan, respectiv PSD Cornel Vasile Folescu și Oana Bulai, membri ai Grupul parlamentar de prietenie româno-sârbă, avută la întâlnirea cu Ambasadorul Serbiei la București, dl. Stefan Tomașevic, unde aceștia nu numai că nu au discutate despre încălcarea gravă a drepturilor comunității istorice de români din Valea Timocului, Serbia, ci mai grav, au afirmat că în Serbia există „români care se declară mândri că sunt sârbi”. Sursa
  2. La invitația Rectoratului Universității Umaniste de Stat și a Consulatului General al României la Odesa, președintele Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din Senatul României, senatorul Claudiu Târziu a participat joi, 17 iunie, în orașul Izmail (regiunea Odesa, Ucraina), la Forumul Internațional „Comunitățile românești din regiunea Odesa: modalități eficiente de dezvoltare a relațiilor ucraineano-române. Cu acest prilej românii din Sudul Basarabiei (Ucraina) au avertizat din nou că drepturile lor sunt încălcate și au solicitat ajutor în acest sens. Sursa
  3. Despre greșelile din trecut care ne costă și astăzi. Pe 8 noiembrie 2010, cu doar trei săptămâni înainte de alegerile parlamentare din Republica Moldova, ministrul nostru de Externe de atunci şi primul ministru al Republicii Moldova, Vladimir Filat, au semnat, la Bucureşti, tratatul între România şi Republica Moldova privind regimul frontierei de stat. Adică guvernul României a semnat un tratat de recunoaștere a frontierei dintre România și provincia sa, Basarabia. Motivul  era sprijinirea lui Vladimir Filat să câștige alegerile din Republica Moldova din acel an. Pentru ca ridicolul să fie absolut, acel tratat nici măcar nu a fost vreodată adus în Parlamentul nostru pentru ratificare. Sursa
  4. Două aşezăminte monastice din Republica Moldova au primit ajutor de la o mănăstire ieşeană: Mănăstirea Hadâmbu a venit în ajutorul a două aşezăminte monastice din Episcopia de Bălţi, în ziua de 14 iunie 2021, oferindu-le 450 de kg de alimente pentru pregătirea mâncării. Sursa
  5. La data de 20 iunie 2021, în duminica Cincizecimii (a Pogorârii Duhului Sfânt) la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Movila, comuna Herța, regiunea Cernăuți, a fost oficiată o slujbă religioasă pentru odihna sufletelor martirilor neamului românesc. Sursa

DIASPORA

  1. Conform celui mai recent raport al Băncii Mondiale, remitențele, adică banii trimiși de emigranții români în țara de origine, respectiv România, au însumat în 2020 6,22 mld. euro, adică aproximativ 3% din Produsul Intern Brut. Spre deosebire de anul 2019 suma este în scădere cu 8,6% (8,14 mld. dolari). Totuși, sumele trimise sunt de peste 3 ori mai mari decât investițiile străine directe în România de anul trecut care au însumat 1,9 mld. de euro (spre deosebire de anul 2019 când au fost trimiși în țară 4,8 mld. de euro). Prin urmare, în timp ce remitențele au înregistrat o scădere de aproximativ 9% de la un an la altul, investițiile străine directe au înregistrat o scădere de 60% în aceeași perioadă (o scădere de aproximativ 7 ori mai mare). Sursa
  2. O româncă din Spania a fost decorată de regele Felipe, alături de alte 23 de persoane, cu „Ordinul de Merit Civil” pentru modul exemplar în care și-a desfășurat profesia în perioada pandemiei. Mihaela Alice Cozma, în vârstă de 32 de ani, locuiește în Almendralejo, comunitatea autonomă Extremadura, și este voluntară la Crucea Roșie spaniolă. Sursa
  3. O italiancă din York, Marea Britanie, și-a exprimat dezgustul după ce a primit o scrisoare de amenințare, homofobă și rasistă, în care i se spunea ei și vecinilor săi români că trebuie să se întoarcă de unde au venit. „Nu vom fi fericiți până nu veți pleca” transmitea scrisoarea primită. Sursa
  4. Sindicatul italian Fillea-Cgil a scos recent la lumină diferite cazuri de exploatare a muncitorilor în Italia, mai exact în regiunea Marche din centrul Peninsulei, printre acestea numărându-se și cazul unor lucrători români. Aceștia erau lăsați să doarmă pe șantierele unde lucrau în condiții deplorabile și trebuiau să se spele cu apă de la cișmelele de pe stradă. Sursa

INTERNAȚIONAL

  1. Compania Disney, altădată simbol al inocenței și purității copilăriei, a anunțat că va găzdui un concert pentru copii, a cărui temă va fi LGBTQ. Concertul va fi găzduit de travestitul Nina West și va fi difuzat pe toate canalele Disney. Sursa
  2. Deși există o zi internațională pentru aproape orice, propunerea de a stabili o Ziua Internațională pentru Libertatea Religioasă a fost respinsă recent de către Parlamentul European. Sursa
  3. Singura centrală nucleară a Iranului a fost oprită de urgenţă, situaţie care ar putea cauza pene de curent în republica islamică. Este pentru prima data când s-a apelat la această procedură, care a fost anunţată la scurt timp după o ameninţare a noului premier izraelian, Naftali Bennett, care a avertizat duşmanii ţării că nu va mai tolera atacuri. Sursa
  4. Brazilia se confruntă în prezent cu cea mai gravă secetă din ultimii 100 de ani. Lipsa apei și riscul penelor de curent nu fac decât să pună industria agricolă a țării sub o mare amenințare, mai ales că agricultura reprezintă 30% din PIB-ul Braziliei. Sursa
  5. Televiziunea letonă închide transmisia în limba rusă: programele în limba rusă difuzate la Televiziunea Publică din Letonia și finanțate de la bugetul de stat timp de 30 de ani nu vor mai fi accesibile la televiziune, începând din luna septembrie a acestui an, a declarat redactorul-șef al transmisiei în limba rusă, Ekaterina Safronova. Sursa

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 12.851 de lei din 45.000,...

Dragi prieteni, aici o să vă țin la curent cu campania de donații pe care am început-o pe 1 iulie 2021 și care se termină...