Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un decret care permite utilizarea mai largă a armelor nucleare ruse, măsura intervenind după ce Statele Unite au autorizat Kievul să lovească teritoriul rus cu rachetele sale cu rază lungă de acţiune.
Practic, noul document stipulează că orice atac al unui stat non-nuclear, dar cu participarea sau sprijinul unei ţări nucleare, va fi considerată un atac comun asupra Rusiei. În acest caz, devine posibil răspunsul cu o armă nucleară.
„În special, categoria de state şi alianţe militare supuse descurajării nucleare a fost extinsă. Lista ameninţărilor militare, pentru neutralizarea cărora sunt necesare astfel de acţiuni, a fost completată. Agresiunea oricărui stat non-nuclear, dar cu participarea sau sprijinul unei ţări nucleare, va fi considerată un atac comun asupra Rusiei. În plus, un răspuns nuclear din partea Rusiei este posibil în cazul unei ameninţări critice la adresa suveranităţii sale chiar şi prin arme convenţionale, al unui atac asupra Belarusului ca membru al Uniunii (Statale Rusia-Belarus), în cazul unei lansări masivă de avioane militare, rachete de croazieră, drone şi alte aeronave şi trecerea frontierei ruse de către acestea”, scrie News.ro, citând TASS.
Versiunea anterioară a doctrinei nucleare ruse fusese aprobată în iunie 2020 şi a înlocuit atunci un document similar adoptat cu 10 ani înainte.
“membru al Uniunii (Statale Rusia-Belarus),”
-credem ca e doar o “uniune” militara……
pe scurt:
-Decretul se adreseaza americanilor
din USA…
(sint deja americani in BRICS…)