miercuri, octombrie 9, 2024
EDUCAȚIEPreședintele Academiei Române: Școala temeinică nu se poate face la distanță, prin...

Președintele Academiei Române: Școala temeinică nu se poate face la distanță, prin intermediul aparatelor. Ideea școlii superioare a fost neștirbită nici pe vremea ciumei

Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a fost invitatul ceremoniei de deschidere a noului an universitar de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, iar cu această ocazie a pledat pentru comunicarea directă dintre profesor și student, informează agenția Basilica.

„Școala temeinică nu se poate face la distanță, prin intermediul aparatelor”, a spus el. Chiar dacă avem mijloacele tehnice pentru a continua procesul educațional de la distanță pentru o perioadă, acestea nu trebuie să înlocuiască ceea ce este educația de milenii. „Viața omenească, cu pandemie sau fără pandemie, nu se poate desfășura în afara școlii, a universității”, a afirmat Președintele Academiei, reiterând ceea ce a declarat în interviul acordat R3Media la începutul lunii septembrie.

„Un curs magistral prin care un profesor se adresează minților și sufletelor ascultătorilor și privitorilor, prin care ochii se privesc în ochi, prin care inflexiunile vocii au culoarea lor naturală, nealterată, nu are egal cu nimic pe lumea asta”, a spus Ioan-Aurel Pop.

„Seminariile și laboratoarele cu oameni reali și cu obiecte tangibile în timpul cărora se poate simți aievea mirosul sulfului, ori se poate pipăi un pergament sau sigiliu pe care dascălul le arată și face să circule ediția princeps a Poemelor luminii (de Lucian Blaga – n.r.), nu pot fi înlocuite cu nimic”, a adăugat el.

„Când toate acestea vor fi obturate de surogate, cu pandemie sau fără, atunci oamenii vor fi cu totul altfel decât suntem noi astăzi”, a avertizat academicianul.

De aceea, „organizarea instruirii în aceste vremuri de pandemie înseamnă pregătirea studenților si profesorilor pentru revenirea la normalitate”.

Profesorul a evocat ciuma care a lovit în 1586 universitatea clujeană. După pauza impusă de aceasta, cursurile instituției au continuat la fel ca înainte: „Ideea școlii superioare a rămas neștirbită, n-a fost forță pe lumea aceasta ca să o oprească definitiv”, a spus fostul rector al Universității Babeș-Bolyai.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE