Premierul Ludovic Orban a transmis, luni, de ziua Sf. Andrei, un scurt mesaj pe Facebook, cu urări pentru sărbătoriții zilei, în care a subliniat că protectorul românilor poate să fie omagiat și din casele oamenilor.
„La mulţi ani, tuturor celor care poartă numele Andrei, Andreea! Sfântul Andrei are o rezonanţă deosebită pentru noi, fiind protectorul românilor, cel care a adus creştinismul pe aceste meleaguri.
În acest an, chiar dacă nu ne putem bucura de această sărbătoare aşa cum eram obişnuiţi, ȋl putem omagia pe Sfântul Andrei cu aceeași credință, din casele noastre, ȋn familia noastră”, a scris premierul Orban.
Mesajul premierului a venit în contextul în care autoritățile au impus mai multe restricții în ceea ce privește pelerinajele, astfel încât pelerinajul din acest an la Peștera Sfântului Andrei se desfășoară în anumite condiții, cu interzicerea participării celor care nu au domiciliul în zonă.