Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a afirmat că oamenii trebuie să protesteze în stradă, în cazul în care alegerile prezidențiale vor fi anulate, așa cum s-a întâmplat în România, potrivit Rost, care citează Bloomberg.
Într-un interviu acordat Kanal Zero miercuri seara, Duda a vorbit despre alegerile prezidențiale din Polonia din luna mai, avertizând că ar putea fi necesar să se „apere” rezultatul scrutinului prin proteste dacă cineva „manipulează” rezultatele.
Pe de altă parte, președintele Duda a susținut că Comisia Europeană a intervenit în cazul României și în afacerile poloneze, deși nu a furnizat nicio dovadă pentru nici una dintre afirmații, notează sursa citată.
Andrzej Duda a întrebat, de asemenea, retoric dacă alegerile în democrații pot fi „câștigate astăzi doar de cele aprobate de Bruxelles”, precizează sursa citată.
În Polonia, favoritul la victoria în prezidențiale este „trumpistul” Karol Nawrocki, un independent susțin de PiS.
Principalul său contracandidat este primarul Varșoviei, Rafał Trzaskowski, care este susținut de actuala coaliție de guvernământ a premierului Donald Tusk.