Paternalismul care-i ferește pe oamenii căzuți în plasa partidelor „extremiste” de a „greși”, atunci când se exprimă public pe diferite subiecte sau când votează, este foarte bine exemplificat prin anularea alegerilor prezidențiale.
La limită, indivizii considerați a fi încă în minorat, nu cetățeni înzestrați cu rațiune, drepturi și libertăți, pot fi și constrânși atunci când riscă să facă o alegere care să afecteze întreaga societate. Atunci, ei trebuie corectați pentru a-i alege „înțelept” pe cei cu intenții bune, care le asigură „tuturor eficient drepturile personale și bunăstarea vieții”, pentru a-l cita pe Daniel David, rectorul UBB. Din această perspectivă, suprimarea suveranității populare, eliminarea drepturilor cetățenești de a candida și de a alege prin anularea alegerilor care produc rezultate „neconforme” așteptărilor elitelor de putere, nu este nimic mai mult decât asigurarea „drepturilor personale”.[1]
În cazul particular al anulării alegerilor prezidențiale, trebuie spus că paternalismul nu se rezumă doar la „împiedicarea” alegătorilor de a vota „greșit”. Pentru asigurarea „bunăstării vieții” (foștilor) cetățeni, acum simpli figuranți în procesul electoral, PNL și PSD s-au înțeles în 2021 la o guvernare de lungă durată, bazată pe „rotativa” guvernamentală și prezidențială.
Când PNL deținea Președinția României (prin președintele PNL Klaus Johannis), PSD deținea funcția de prim-ministru (prin președintele PSD Marcel Ciolacu). În cazul excepțional al conducerii guvernului de către un președinte PNL (Nicolae-Ionel Ciucă), președinția Senatului României era rezervată PSD. La realizarea „rotației” de cadre politice, în iunie 2023, Ciucă a fost votat președinte al Senatului. Chiar și așa, Marcel Ciolacu nu era în iunie 2023, atunci când a fost desemnat prim-ministru, doar președinte al PSD, ci și președinte al Camerei Deputaților.
O înțelegere similară între PSD și PNL, anume de a câștiga alegerile prezidențiale și parlamentare în decembrie 2024 și de a perpetua înțelegerea partizană pe termen lung, a fost zădărnicită de exprimarea preferințelor electoratului.
În ciuda sumelor considerabile cheltuite în afara campaniei electorale, dar și în perioada campaniei electorale, a promovării extinse pe internet și prin nenumărate panouri la oraș și la sat, a presiunilor făcute de președinții de consilii județene și de primarii PNL și PSD (mai ales în zonele rurale), cei doi candidați ai PNL și PSD la alegerile prezidențiale au fost întrecuți pe 24 noiembrie 2024 de un candidat independent (Călin Georgescu 22,94%) și de candidatul USR, chiar președinta partidului, Elena Lasconi (19,17%). Cu 19,14% (Marcel Ciolacu) și 8,78% (Nicolae-Ionel Ciucă), candidații PSD și PNL s-au clasat pe locurile al treilea, respectiv al cincilea, în primul tur de scrutin.
Trebuie amintit că PNL a cheltuit subvenția legală pentru funcționarea partidelor politice prin cumpărarea drepturilor de autor pentru cartea „scrisă” de generalul Nicolae-Ionel Ciucă, fost prim-ministru PNL, președinte al Senatului, intitulată „În slujba țării”. Ulterior, s-a constatat că această carte nu exista în momentul promovării ei naționale (mai-septembrie 2024), sub forma a 762 de afișaje de mari dimensiuni, pe panouri amplasate pe marile drumuri naționale și autostrăzi.
Ea nu a apărut decât în septembrie, data inițială a alegerilor parlamentare, ulterior reportate de guvernul PNL-PSD pentru decembrie 2024. Promovarea a costat PNL 2,5 milioane de euro, provenind din subvenția încasată de PNL și plătită lui Ciuca ca drepturi de autor, pe care Ciucă a donat-o ulterior PNL pentru cheltuieli de campanie electorală, precum și din donații. În final, nu s-au tipărit decât 3000 de exemplare, pentru uzul intern al membrilor de partid.[2]
Această anulare a alegerilor ilustrează pe deplin definiția operațională a autoritarismului concurențial ce s-a consolidat în România. Deși partidul (sau partidele cvasi-fuzionate) de la guvernare folosesc toate resursele legale și ilegale pentru promovarea propriilor candidați, modifică din mers regulile și calendarul jocului politic electoral, intimidează, corup și/sau șantajează candidații partidelor de opoziție, reducând resursele politice ale acestora, electoratul poate (încă) să schimbe rezultatul (aproape) garantat al „victoriei” celor ce dețin puterea.[3] Abia când ultimele drepturi, cele electorale, sunt anulate, autoritarismul concurențial se stabilizează în forma cunoscută a autoritarismului pur și dur.
Acest lucru s-a întâmplat abia cu intervenția Curții Constituționale a României (CCR), care a preluat rolul paternalist al Guvernului și a anulat pe 6 decembrie 2025 alegerile prezidențiale în corpore, deși tot CCR validase anterior primul tur de scrutin.
Pentru a face acest lucru, nemaiîntâlnit în practica CCR (pentru că niciodată sistemul politic românesc nu ajunsese în faza de regim hibrid, de autoritarism concurențial), Curtea Constituțională a trebuit să-și depășească atribuțiile și să concentreze puterea deținută de alte instituții, pe baza principiului constituțional al separării și colaborării oneste a puterilor în stat. Prin autosesizare (nespecifică CCR), Curtea a anulat prin Hotărârea nr. 32/06.12.2024 alegerile prezidențiale, fără constatarea prealabilă a unei curți de justiție că procesul electoral ar fi fost fraudat.
Mai mult, o eventuală fraudă se poate referi exclusiv la exercitarea votului în ziua organizării alegerilor, nu în legătură cu evenimente din campanie și pre-campanie. Ca atare, CCR și-a arogat dreptul de judecată specific unei curți de justiție, dar fără garanțiile procedurale normale, anume organizarea unei ședințe publice, asigurarea dreptului de apărare și prezentarea de probe. În fine, excedând calității sale, CCR a prelungit mandatul Președintelui României în funcție pentru o perioadă nedefinită, ce ar fi urmat să se încheie cu depunerea jurământului de către noul președinte ales (la o dată necunoscută).[4]
Paternalismul preluat din practica Guvernului, dar și consolidarea autoritarismului, a continuat prin îndrituirea Biroului Electoral Central (BEC), instituție administrativă, de a interzice sau accepta candidaturile la noile alegeri prezidențiale, programate pentru luna mai 2025.[5]
„Pedepsind”, „re-educând”, „corectând” orientările electorale „greșite” din noiembrie 2024, BEC i-a interzis lui Călin Georgescu, candidat independent ce câștigase primul tur al alegerilor din 2024, să candideze din nou în mai 2025. Folosind precedentul creat de însăși CCR, care a respins, prin Hotărârea nr. 2/05.10.2024, candidatura Dianei Șoșoacă pe motivul invocat că aceasta a încălcat „obligația de a apăra democrația”, BEC a respins candidatura depusă de Călin Georgescu, invocând noile sale atribuții de a evalua opiniile candidaților, depășind o evaluare care „nu trebuie să se facă doar pe aspectele formale”.
Contestația formulată de candidatul Călin Georgescu pe 7 martie 2025 a fost definitiv respinsă de CCR pe 9 martie, transformată în pseudo-curte de justiție (pentru că nu desfășoară ședințe publice și nu acceptă probe în apărare, respectiv nu prezintă probe în acuzare).[6]
Tabloul paternalismului CCR, care „corectează” o devianță a electoratului, este întregit de campania intens susținută de universități, ONG-uri, trusturi de presă, agenții de știri, care au contribuit la „re-educarea” votanților care nu s-au conformat îndemnului de a-i susține pe candidații PNL și PSD.
Când încă mulți alegători nici nu știau încă prea bine cine este surpriza de pe locul întâi, coaliția mass-media-universități-partide politice la putere pornea o ofensivă coordonată pentru a nu permite „ieșirea României de pe calea europeană”, pentru a nu lăsa ca țara să fie decuplată de la „valorile europene”. Identificați cu „pleava societății”,[7] iar de intelectualii publici drept un „lumpen electorat” obscurantist și retrograd, semi-analfabet, ticălos și violent,[8] populând mediile peri-urbane și mic-urbane sărace, alegătorii lui Călin Georgescu (dar și ceilalți alegători ce nu i-au susținut pe candidații PNL-PSD) au devenit ținta unei intense campanii de „conștientizare”, „re-orientare”, „de-radicalizare”.[9]
Ceea ce Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), de exemplu, le reproșează celor ce s-au lăsat acaparați de „întunericul și obscurantismul generate de extremism” este faptul că nu sunt gata să susțină „calea unică”, anume „calea euroatlantică a României ca singurul viitor rezonabil și dezirabil”, că nu sunt gata să accepte „tot întreg acest sistem de valori europene la care ULBS aderă (și care) s-a aflat sub un atac continuu”.[10]
ULBS îi acuză pe cei care promovează „altă cale” (sic!) că o fac prin „încălcarea flagrantă a regulilor jocului, prin distorsiune, manipulare și chiar prin falsuri grosolane, prin ipocrizie și partizanat interesat, prin tentativa de a acapara mediile de informare în masă și de apela la forme diferite de violență, ca și prin ascunderea ilegală a surselor de finanțare”.
Partizanatul interesat, ipocrizia și tentativa de „a acapara” mediile de informare în masă (în plină campanie electorală) devin motivele pentru care comunitatea academică trebuie să se mobilizeze, alături de toți apărătorii „valorilor” superioare.[11] Acesta este paternalismul academic, în plină misiune de „civilizare”, de „educare” în spiritul valorilor superioare. Ideea că alegătorii nu sunt capabili să se pună singuri la adăpost de „manipulare și falsuri grosolane” este în consonanță cu misiunea de promovare a „valorilor europene” și pentru a întări rezistența tinerilor față de actualele curente „extremiste” și „anti-EU” de către UBB.
La fel, campania ULBS este în rezonanță cu acel „Shield of Democracy” promovat de Comisia Europeană, adică cu întreg spectrul de granturi acordate ONG-urilor angajate în combaterea versiunilor alternative la comunicatele oficiale, guvernamentale, denumite generic „fake news”.
Ceea ce părea mai demult inacceptabil, în vremea liberalismului clasic, anume reglementarea minuțioasă a tuturor aspectelor vieții, inclusiv prin restrângerea pieței și a libertăților de organizare, a ajuns azi să fie pe deplin acceptat. Marele capital corporatist birocratic, născut prin fuziunea intereselor, practicilor și valorilor unei birocrații de stat minuțios reglementatoare și ale unui mare capital lipsit de piedici (spre deosebire de micile afaceri), este astăzi marea putere ce planifică și controlează (aproape) toate aspectele vieții publice și, tot mai mult, private. Primind privilegiul lipsei de control, beneficii de monopol și clientele captive, marele capital financiar, medical-farmaceutic și de telecomunicații prestează servicii în numele și spre beneficiul birocrației de stat, care ocolește în acest mod ultimele bariere legale. Astfel, cenzura opiniilor contrare, confecționarea consensului, eliminarea indivizilor „neconformi” din „comunitățile” virtuale se poate realiza fără a respecta interdicția legală a cenzurii.
Osatura de oțel a sistemului corporatist birocratic, ce reglementează (aproape toate) aspectele vieții indivizilor decăzuți din statutul lor de cetățeni (pentru că sunt considerați incapabili să-și trăiască singuri viața, să ia propriile decizii, mai ales când ele sunt neconforme cu liniile trasate de „ministerul adevărului” oficial) trebuia acoperit de un veșmânt moral.
Acesta este paternalismul, anume chiar sistemul moral de reguli ce-i ferește pe indivizii supuși de „amenințările existențiale” ce-i pândesc la tot pasul, de la politica externă și de securitate și până la sănătatea și bunăstarea propriului corp fizic. În distrugerea sistematică a (fostului) statut de cetățean, fondat pe libertate personală, paternalismul corporatist-birocratic justifică sistemul oficial de cenzură (prin lupta împotriva „fake-news”), reducerea severă a veniturilor și a nivelului de trai (prin lupta împotriva „risipei bugetare”, „evaziunii fiscale” și a „privilegiilor”), dar și anularea alegerilor (prin „eliminarea unui risc” existențial, evitarea unui „derapaj anti-democratic”, combaterea unui „atac la adresa instituțiilor democratice” și „valorilor europene”).
El nu vorbește niciodată de drepturi și de libertăți ca trăsături ale democrației. El justifică întotdeauna beneficiile „protecției” date de conformism, uniformizare și supunere față de regulile minuțios aplicate de masiva birocrație corporatistă de după distrugerea liberalismului clasic. El își desăvârșește opera cu aprobarea și sub supravegherea elitelor interesate, aliate în consorțiul universități-corporații-trusturi mass-media, gata întotdeauna să confecționeze consensul și să primească recompensele materiale și simbolice ale sistemului de putere.
[1] Despre bunăstarea vieții elevilor, studenților, educatorilor și profesorilor din România, rectorul UBB a devenit personal responsabil ca ministru PNL al educației, la puțin timp după „corecția” aplicată devierii opțiunii electorale neconforme, prin reducerea burselor elevilor, mărirea timpului de muncă didactică, comasarea școlilor și stoparea creșterii salariilor cadrelor didactice, erodate de inflație.
[2] Cornelia Mazilu, „Care a fost, de fapt, tirajul cărții lui Nicolae Ciucă și cât a costat. PNL a plătit și panourile unde a fost promovată”, Adevărul.ro, 29.01.2025, disponibil la https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/care-a-fost-de-fapt-tirajul-cartii-lui-nicolae-2418121.html (consultat la 21.08.2025).
[3] Steven Levitsky, Lucan A. Way, „Elections Without Democracy: The Rise of Competitive Authoritarianism”, Journal of Democracy, vol. 13, nr. 2, 2002, pp. 51-65.
[4] Articolul 81, alineatul 4 al Constituției limitează mandatele Președintelui României la două. Constituția acceptă prelungirea mandatului în curs doar pentru cazuri extreme, anume de război sau de catastrofă (articolul 83, alineatul 3). Cel îndreptățit să prelungească mandatul prezidențial în curs este doar Parlamentul, prin lege organică (articolul 83, alineatul 3).
[5] Conferind dreptul unei instanțe administrative ce urmărește strict îndeplinirea condițiilor formale (semnături, liste de susținători etc.) de a judeca pe fond oportunitatea unei candidaturi, CCR s-a substituit puterii legislative, amendând nelegal Legea 370/2004 privind alegerea Președintelui României.
[6] Acest ultim aspect este esențial în motivarea Hotărârii CCR, care a invocat în susținerea hotărârii sale probe cu statut de secret de stat, furnizate de serviciile secrete la cererea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
[7] I.R. „Pleava societății” de la Antena 3 scapă nepedepsită”, Cotidianul.ro, 26.02.2025, disponibil la https://www.cotidianul.ro/pleava-societatii-de-la-antena-3-scapa-nepedepsita/ (consultat la 22.08.2025).
[8] Mihai Cistelecan, „Mânca-i-ar pușcăria! – Profesor, despre mișcarea suveranistă românească: „Hai, că m-am enervat”, stiripesurse.ro, 21.07.2025, disponibil la https://www.stiripesurse.ro/manca-i-ar-puscaria-profesor-despre-miscarea-suveranista-romaneasca-hai-ca-m-am-enervat_3762212.html (consultat la 22.08.2025).
[9] Bogdan Tiberiu Iacob, „Fost consilier al lui Johannis: votanții lui Georgescu trebuie trimiși în pușcării și sanatorii”, inPolitics.ro, 12.01.2025, disponibil la https://inpolitics.ro/fost-consilier-al-lui-iohannis-votantii-lui-georgescu-trebuie-trimisi-in-puscarii-si-sanatorii_1860085166.html?fbclid=IwY2xjawMVLG9leHRuA2FlbQIxMAABHv9Rs_ZtmxvxZkmqJhokBxIKJi3xDtLk7NI6p_Vg4kzam7xox8iqkmPIuJ1E_aem_2ARjl6NQ4th8FpyljkiRGg (consultat la 22.08.2025).
[10] ULBS, „ULBS susține mai departe calea euroatlantică a României”, comunicat din 06.12.2024, disponibil la https://www.ulbsibiu.ro/news/ulbs-sustine-mai-departe-calea-euroatlantica-a-romaniei/?fbclid=IwY2xjawMUHfhleHRuA2FlbQIxMAABHrdfmy8R6WEtPk5c20Vi38QMYdS9hcyfpX6kXEprMt8kNuQQMMmyT0ymkvU-_aem_Qwcb-YW4UFBdty0vaFWN_g (consultat la 21.08.2025).
[11] Formularea legată de acapararea mediilor de informare în masă se referă, voalat, la prezența candidatului Călin Georgescu pe unele canale de social media precum TikTok, ca strategie de compensare a dominației covârșitoare a PNL-PSD la televiziunile, la radiourile și în presa on-line, finanțate de la bugetul de stat prin granturi și subvenții, iar de către partidele de la putere prin publicitate electorală.
