În anul 1949, în depresiunea Vrancei s-a constituit una dintre cele mai extinse organizații din rezistența anticomunistă. Inițiatorul organizației a fost Victor Lupșa, supranumit „Colonelul” de către țăranii din Vrancea, secondat de către Gheorghe Cornelia zis Szarvas, ambii originari din comuna Zagon, județul Trei Scaune (astăzi Covasna). Organizația a găsit un mediu propice de constituire, datorită nemulțumirilor manifestate de către vrânceni, cărora regimul comunist le confiscase munții și pădurile.
Gruparea paramilitară (cu un caracter de luptă de gherilă) „Vlad Țepeș II” a avut aderenți în diferite comune ale Vrancei: Nereju, Herăstrău, Nistorești, Păulești, Tulnici, Soveja, Spinești, Bârsești, Valea Sării, Colacu, Vidra, Tichiriș, Andreiașu de Jos, Paltin și Vidra, Burca, Năruja și Lepșa. De asemenea, au existat membri în câteva localități cu populație românească din județul Trei Scaune: Zăbrătău, Crasna, Zagon, Zăbala, Sita Buzăului, Covasna și Barcani, precum și în comune din județul Râmnicu Sărat: Neculele, Poeniţa și Dumitrești.
Pentru a mobiliza cât mai mulți localnici, Lupșa a insistat foarte mult pe ideea susținerii organizației de către americani, pe faptul că războiul dintre cele două blocuri politico-militare rivale din Europa avea să izbucnească în vara anului 1950. Planul realizat de către Lupșa prevedea ca în noaptea de 23/24 iulie 1950 să izbucnească insurecția, membrii organizației urmând să preia controlul localităților, iar ulterior coloanele să se îndrepte spre Focșani. În noaptea prevăzută nu s-a trecut la acțiune decât la Bârsești, unde s-a tras clopotul de la biserica satului, au fost arestați milițienii, activiștii PMR și UTM, au fost ocupate sediile consiliului popular, miliției și poștei, deși au existat întruniri și în alte localități. Intervenția autorităților a fost rapidă, dură și eficientă. Au fost înregistrate mai multe execuții sumare (Ilie și Toader Posmagiu, tată și fiu, din Bârsești, Radu Hurjui, din Nereju), sute de persoane au fost arestate, familiile fugarilor au fost maltratate pentru a-i determina pe cei dintâi să se predea, multora le-au fost confiscate bunurile de strictă necesitate. La sfârșitul anului 1950 întreaga zonă a Curburii Carpaților era pacificată. Prin anchetele dure ale Securității din Focșani, Galați sau Brașov au trecut nenumărați localnici, iar 308 persoane au fost judecate în 18 loturi de către Tribunalele Militare Galați și Brașov, între iunie și noiembrie 1951. S-au pronunțat pedepse grele, inclusiv mai multe condamnări la moarte, aduse la îndeplinire (Constantin și Victor Manoliu, tată și fiu, Vasile Cojocaru, toți trei din Bârsești, locotenent-colonelul Ion Strâmbei, din Râmnicu-Sărat, Gheorghiță Bălan, din Soveja).
Dar haideți să aflăm mai multe despre partizanul Victor Lupșa. El se naște la data de 7 septembrie 1921, în comuna Zagon, județul Trei Scaune și era funcționar, căsătorit cu Maria Lupșa, cu care avea doi copii. A fost lider de necontestat al organizației anticomuniste „Vlad Țepeș II”.
În perioada 1949-1950, prin sentința nr. 694/25 iunie 1951 a Tribunalului Militar Galați a fost condamnat în contumacie la moarte. Timp de aproximativ 4 ani a stat ascuns la un cioban, Iosif Țapu din Rucăr. S-a predat Securității la data de 27 noiembrie 1955. A refuzat să facă recurs la sentința Tribunalului Militar Galați din 1951. A fost executat la data de 3 decembrie 1956, în penitenciarul Iași.
Soția sa, Maria Lupșa (n. 14.09.1922) a fost arestată în august 1950 și condamnată în 1951 la 4 ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”, în fapt pentru nedenunțarea soțului. Avea să fie eliberată în august 1954.
Cei doi copii ai familiei Lupșa au fost despărțiți de părinții lor, fiind crescuți de către rude sau cunoscuți.
Fiul lui Victor Lupșa (Ion) avea să aibă confirmarea morții tatălui său abia după 1989. Multe din rudele lui Victor Lupșa au fost anchetate în încercarea Securității de a obține informații utile pentru capturarea lui Victor Lupșa. Mama sa, Maria Lupșa, a fost arestată și condamnată la 1 an de închisoare pentru „omisiune de denunț”.
Frații săi, Nicolae și Gheorghe au fost și ei arestați.
Gheorghe Lupșa (n. 15.10.1905), muncitor forestier, a fost arestat la data de 7 august 1950 și condamnat la 3 ani închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Avea să fie eliberat la 8 august 1953.
Nicolae Lupșa (17.11.1916), țăran, a fost arestat la 10 august 1950 și condamnat la 3 ani închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Avea să fie eliberat la data de 14 august 1953.
Soția sa, Elisabeta (n. 15.03.1921) a fost și ea arestată în august 1950, fiind eliberată un an mai târziu. Și frații Mariei Lupșa au fost arestați, ei fiind acuzați că nu și-au denunțat cumnatul.
Virgil Neagoe (n. 11.09.1916), cizmar din Sita Buzăului, a fost arestat în 1951 și condamnat la 8 ani închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”. În fișa sa de încarcerare, la „descrierea infracțiunii” se notează: „a știut de un cumnat și nu l-a denunțat”.
A murit la data de 29 octombrie 1951 în colonia de muncă Peninsula.
Silvestru Neagoe (n. 8.10.1920), muncitor din Sita Buzăului, arestat în septembrie 1950 și ținut în închisoarea Stalin până în august 1951.
Gheorghe Neagoe (n. 29.05.1912), croitor la Brașov, arestat în septembrie 1950 și ținut în închisoarea Stalin până în august 1951.
Departamentul Securității Statului nu a fost un serviciu de informații obișnuit. S-a aflat în cea mai mare parte a existenței sale în subordinea administrativă a Ministerului Afacerilor Interne, un lucru extrem de interesant, iar până la mijlocul anilor 1960, Securitatea a contribuit la sovietizarea României, iar apoi la menținerea regimului comunist la putere. În mod evident, Securitatea anilor 60’ a fost total diferită de Securitatea anilor de național-socialism, de sub Ceaușescu. Iar Securitatea anului 89’ a fost cea mai diferită.
