În 2001, un om se arunca din turnurile gemene aflate în flăcări. Douăzeci de ani mai târziu, un afgan se aruncă de pe trenul de aterizare al unui avion care ar fi trebuit să îl ducă departe de Emiratul Taliban înființat peste noapte.
Aceste imagini ale oamenilor care cad prin cer au cauze și motivații diferite, dar ambele simbolizează o disperare profund omenească chiar și în timp ce poziția lor în spațiu pare adusă din altă lume, guvernată de puteri istorice ce ieșite de sub orice controlul.
Fotografia lui Richard Drew, un om care cădea din cer la 11 septembrie a creat controverse aproape instantaneu. Oamenii au simțit că se exploatează moartea spre deosebire de aprecierea vieții. Vederea atâtor oameni care au sărit departe de flăcări din vârful turnurilor – după unele estimări, se spune că unul din zece dintre cei care au murit în Manhattan în acea zi s-au sinucis astfel – este de-a dreptul tulburător.
Ceea ce aveau în comun cei care au sărit pe 11 septembrie din Turnuri cu afganii pe care i-ați văzut căzând dintre fiarele roților acelui C-17 este că nimeni dintre aceștia nu credea că va supraviețui saltului.
Afganii care au căzut de pe C-17 nu credeau ca se vor salva. Era doar o alegere. O moarte incertă impusă de disperăre aleasă împotriva unei morți sigure în mâinile dușmanilor. A cădea singur în gol, pe cerul albastru al lui Allah, este mai bine decât să te uiți la fiica sau fiul tău când sunt violați, în timp ce chiar tu ești folosit ca un exemplu de neurmat în fața vecinilor tăi.
Așa că au făcut ultimul lucru pe care l-au putut face: au ales.
Focul se întețise în jurul lor și ei au ales părăsească viața printr-un gest disperat, altafel însă decât cea pe care le-o pregăteau dușmanii lor. Kabul nu este o clădire în flăcări, dar Afganistanul este pe cale să devină echivalentul unei astfel de imagini extinsă la scară națională. Oamenii își dau seama despre acest lucru și atunci, disperați, fac alegeri.
Nu este predare. Este sfidare.
Omul care cădea nu știa că, de fapt, teroriștii l-au ucis, dar asta nu a făcut ca saltul său să fie mai puțin eroic. O ultimă alegere, un ultim pas, cum au făcut și primii martiri creștini care s-au aruncat în foc înainte de a fi violați și rupți în bucăți de păgâni.
La fel și bărbații s-a petrecut și cu cei care al ales căderea în gol. Știau ce îi aștepta și au ales, în schimb, să se sacrifice după propriile convingeri, într-un ultim act de sfidare. Dar nu a fost doar un act de sfidare împotriva talibanilor, ci și împotriva celor care i-au trădat – americanii.
Nimeni dintre cei care i-au văzut căzând nu va uita. Nimeni dintre cei care se aflau în acel avion nu-i va uita. Ultima sfidare vorbește de la sine spunând: Nu acceptați cu docilitate înstaurarea acestei nopți adânci.
Articol tradus din originalul publicat pe The Federalist.
Eliberarea sau Cucerirea Afganistanului? – de Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea
„Unele voci mi-au reproşat că în materialele despre ceea ce se întâmplă în Afganistan aş fi fost nedrept faţă de Talibani. Că aceştia nu ar fi atât de fanatici islamişti cât patrioţi. Că nu sunt mercenari, cum am spus eu, ai Chinei şi şeicilor arabi, ci luptători pentru Patria Afgană. Deci ei chiar au eliberat Afganistanul, nu l-au ocupat, cum zic eu.” https://mihaiandreialdea.org/2021/08/20/eliberarea-sau-cucerirea-afganistanului/
Joke Biden, Kamela Horroris şi Talibanii. Esenţe istorice (I) Despre istoria mai veche şi despre cultura Paştunilor (Afganilor) – Pashtunwali – de Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea https://mihaiandreialdea.org/2021/08/19/joke-biden-kamela-horroris-si-talibanii-esente-istorice-i/
Nu e act de sfidare sau eroism, ci unul disperat si mai ales de low iq; asta demonstreaza capacitatea lor intelectuala, nu au facut diferenta dintre un autobuz, (pe acoperisul caruia poti calatori, daca e ingaduit) si un avion. Problema e ca vin in Europa, iar faptele lipsite de ratiune precum violurile, atacurile cu bombe, decapitarile si desigur calatoria pe fuzelajul unui avion, ei le vad ca pe ceva normal.
O interpretare neinspirata, in opinia mea.
Acu asa e trendul, sa scoti povesti idealiste din orice; precum din prostie, de exemplu.
America are pe constiinta mortii din Afganistan? Dar pe cei din Vietnam? Dar pe cei din…..? Dar pe cei din….? Etc.
Joke Biden, Kamela Harris şi Talibanii https://mihaiandreialdea.org/2021/08/18/joke-biden-kamela-harris-si-talibanii/