Întotdeauna a existat o legătură puternică între sport și identitate, dar oare mai există așa ceva în ziua de azi? M-am gândit să verific dacă vechiul spirit supraviețuiește în marea globalizare care pare că ne înghite pe toți.
Dacă acest spirit, această manifestare a identității prin fotbal, mai trăiește pe undeva, atunci nu poate fi decât la Craiova. N-am mai fost la un meci pe terenul Universității Craiova de peste 10 ani. Ce e cert e că n-am fost pe varianta modernizată a „Centralului” din Bănie. Așa că am decis să mă duc la meciul Universitatea Craiova – FCSB, de duminică 8 mai.
Recunosc, am avut emoții, mă temeam că schimbarea formei a adus și schimbarea fondului. Dacă aveam ceva emoții, ele s-au risipit atunci când la intrarea în stadion am fost întâmpinat de un steag puțin întâlnit în jurul unei arene sportive: este drapelul Legiunii XIII Gemina. (îmi pare rău că nu l-am fotografiat).
Stadionul din Craiova este, probabil, singurul de pe teritoriul fostului Imperiu Roman, unde la intrare flutură demn un simbol al Romei. Cu excepția Romei însăși, bineînțeles.
Nici pe stadion, lucrurile nu stau altfel. Înainte de meci, pe stadion își face apariția o cohortă de purtători de steaguri. Primul dintre ele: tricolorul!
M-am liniștit.
Urmează imnul, pe care-l cântă ca nebunii, toți oltenii. Mari și mici, tineri și mai în vârstă, femei și bărbați. Ce frumos e să vezi un tată, o mamă și un fiu cântând „Suntem olteni pe viaţă şi pe moarte, Suntem olteni, adică suntem munţi”!
De remarcat că, deși are o puternic accent local, „Oltenia”, atât cea din cântec, cât și cea din realitatea lui 2022, nu are tendințe secesioniste, ci dimpotrivă: alb-albastru înseamnă oltean, iar oltean înseamnă român.
Deși tentația era mare, n-am auzit înjurături către „București”, așa cum, din păcate, sunt promovate de unii mai de la vest de Craiova, drept scuză pentru propria neputință.
Ce să zic, să n-o mai lungesc: în 2022, identitatea locală și românismul sunt într-o stare perfectă de sănătate la Craiova. Și, judecând după numărul mare de mașini de Vâlcea, Gorj, Olt sau Mehedinți, în toată Oltenia. Mă bucur că acei care conduc destinele „Științei”, azi, continuă tradiția și nu se rușinează cu identitatea lor.
Imi pare rău că prin puținătatea cuvintelor mele nu pot reda atmosfera creată de 30.000 de oameni ai secolului XXI, mândri de identitatea lor. Ca să parafrazez unul dintre imnurile Universității, o iubire românească la Craiova e mereu!
